HAIHUI cu Swit Rocs – Hai la Munte (Bran), în căutarea liniștii

Dragă om romantic,

Nu aș știi să îți spun exact când a început totul. Nici în ce măsură a contat fiecare gest și declarație de dragoste la povestea pe care o trăiesc azi. Nici măcar când s-a încheiat, atât de lin și fără resentimente, povestea anterioară, care, iată, dura de ani buni. Nu știu cât au cântărit dovezile tot mai sentențioase ale vârstei sau faptul că, vorba ceea, în tinerețe le-am încercat mai pe toate și am cam obosit, cât pasiunea tot mai mare pentru munte, care a crescut direct proporțional cu dezinteresul pentru viața socială agitată, sclipicioasă, cât bucuria tot mai mare de a ajunge acasă, în colțișorul meu cald și colorat, în locul dorinței obsesive de a fugi cât mai des din el, sau cât posesivitatea pandemiei, care, zău de te mint, nu mă lăsa nici măcar să ies din casă fără să îi dau în scris unde merg și cât stau.

Cert este însă că, tot mai des, zgomotul lumii nu mai îmi transmitea nimic altceva decât un zâmbet îngăduitor și, în sinea mea, îmi acopeream urechile și căutam din ochi, în altă direcție, liniștea. Și nu știu cum se face că mai deunăzi, mă împiedic pe internet de rândul acesta, poziționat sub o căsuță liniștitor de frumoasă: Vine o vreme când liniștea ta e mai importantă decât zgomotul lumii. Și am știut atunci că rândul acela nu era decât o altă declarație de dragoste pentru mine! Așa că i-am dat curs.

Hai la Munte, Bran: Vine o vreme când liniștea ta e mai importantă decât zgomotul lumii

Ador locurile în care nu contează cum e vremea afară, fiindcă oricum nu îți vine a ieși. Dacă e vreme urâtă e foarte bine, că ai tot timpul din lume să te bucuri de cât de fain și comod e în interior, dacă e vreme frumoasă, ei bine, sigur se vede frumos și dinăuntru. Hai la Munte, Bran este un astfel de loc. Complexul este format din 2 căsuțe de lemn, în forma literei A, cu una dintre fațade vitrată, care dă înspre pădurile de pastel ale toamnei, fiecare dintre ele putând acomoda 4 persoane. Nu că m-aș pricepe vreo iotă la arhitectură, dar construcțiile mi s-au părut foarte deosebite față de ce mai văzusem prin România. La o primă căutare pe internet, am văzut că sunt un trend în zona țărilor scandinave, și că tot mai multe resorturi moderne, dar și căsuțele ascunse în păduri dese sunt construite sub această formă. Se spune că este stilul arhitectural pentru o casuță de vacanță retrasă care merge cel mai bine la suflet naturii, deoarece vârful în formă de A evocă pinii și brazii singuratici, precum și piscurile semețe de munte. Pe mine, una, căsuța m-a cucerit ca niciuna alta!

Căsuțele de tip A din lemn, care ung natura pe suflet!

Veselie înainte de intrarea în căsuța din care apoi nu mă mai dădeam ieșită

Cele 2 căsuțe la ceas de seară. Între ele, ciubărul și o mică terasă. În jurul lor, munții și liniștea

Priveliște cu pisică, de pe fațada vitrată a căsuței

Am regăsit multe elemente din stilul scandinav și în interiorul căsuței – un minimalism modern, elegant, cu materiale evident calitative, cu blănuri pe jos și pe scaune, luminos, deschis spre natură, descărcat de elemente inutile, comod, pufos, cu o atenție deosebită la detalii, foarte hygge. Mai mult decât atât, și poate cel mai important, locul chiar îți transmite acel sentiment de hygge dorit și căutat de nordici, o stare de bine pe care o ai când te simți în siguranță, echilibrat, armonios. Și odată ce te simți astfel, orice poate fi hygge, de la savuratul unei căni de cafea (a se citi vin fiert), la admiratul frunzelor îngălbenite care cad din copaci sau la mângâiatul unei pisici (cu toate că ție nici nu-ți plac pisicile). Starea de hygge este una de autosuficiență pe care, în alergarea noastră de oameni ocupați și absolut esențiali și indispensabili lumii ăsteia, o cam pierdem. Ei bine, eu cu siguranță am (re)găsit-o la Hai la Munte, Bran¸loc din care mi-a venit tare greu să mai plec. Și nu rețin să fi simțit și spus asta despre prea multe locuri din lume.

Interior minimalist, cu mult bun gust

Imposibil să nu te umpli de hygge, cu un asemenea cadru de jur împrejur

Dragă, vezi că avem un pinguin și un ren în living!

Lăsarea serii, la Hai la Munte, Bran

Hai la Munte, Bran a fost, fără doar și poate, unul dintre cele mai romatice locuri în care am avut plăcerea să stau. Deși fiecare dintre cele 2 cabane poate găzdui maxim 4 persoane, eu zău de ți-aș recomanda să o împarți cu altcineva în afară de jumătatea ta! Construcția dispune de un dormitor open space în partea superioară, cu balcon interior suspendat deasupra livingului și o zonă de relaxare la parter, cu o canapea extensibilă și terasă exterioară, front comun cu bucătăria complet utilată. Dacă, totuși, nu îți vine a găti (și măcar pentru că asta presupune să stai cu spatele la priveliște...) poți comanda o masă delicioasă de la Restaurant Bran Parc și cât ai zice mamă, ce aș mânca ceva bun și nu am chef să gătesc..., prânzul/ cina va fi la ușa ta. Între cele 2 căbănuțe există un ciubăr, zonă de grătar sau ceaun, loc pentru foc de tabără și o mică terasă, toate la poalele minunaților Bucegi, cu vedere spre Piatra Craiului. Totuși, să nu mă înțelegi greșit, rogu-te! Nu e ca și când nu ar fi spațiu suficient pentru 4 persoane în fiecare căsuță, eu spun doar că îți va fi mai hygge în 2. Vezi tu și îmi spui, apoi. :)

Dormitorul open space de la etaj

Vedere în living (cu detaliu de pisică neagră pe preș), de la balconul dormitorului

O dimineață perfectă la Hai la Munte, Bran

Dacă nu îți vine a găti, Restaurantul Bran Parc îți vine cu bunătățurile la ușă

Dimineață de sfârșit de noiembrie pe prispă

Arareori mi se întâmplă să spun despre un loc care nu este un acasă al cuiva, ci o casă de vacanță/ cazare ei, uite așa mi-ar plăcea să fie și la mine acasă cândva! Iată că Hai la Munte, Bran mi-a dat de mai multe ori sentimentul acesta. Poate să fi fost de vină patul incredibil de comod și pernele brodate cu mesaje de somn lin, poate faptul că am deschis ochii dimineața celei mai frumoase priveliști posibile, poate faptul că nu ne mai dădeam plecați noaptea de pe mica terasă din fața casei, deși temperatura coborâse sub 0 grade – aveam vinul fiert, păturile pufoase, pisicile de la cabană peste tot pe noi și starea de hygge să ne țină de cald, să fi fost, poate, leagănul din living din care îmi doream să nu mi se mai termine cafeaua, poate atmosfera de Crăciun care începuse să încolțească prin colțurile cabanei sau, de ce nu, piciorușele goale și vesele pe podeaua încălzită. Au contat ele, desigur, toate, însă toate au pălit în fața liniștii pe care am găsit-o acolo și pe care aș vrea să o port cu mine o viață întreagă. Și nimic nu descrie mai bine sentimentul de acasă decât asta - Vine o vreme când liniștea ta e mai importantă decât zgomotul lumii.

Mulțumesc pentru găzduire, Liviu, și pentru colțul de liniște și frumos cu care ai îmbogățit lumea!

Bună dimineața celei mai incredibile priveliști!

Musai să întorci pernele să vezi mesajele de pe partea cealaltă! Nu îți stric surpriza! :)

Înainte de lăsarea serii, pe terasă

Vin fiert, pături pufoase, pisici și liniște – relaxare și hygge la sub 0 grade

La Hai la Munte, Bran și văcuțele te salută cu liniște. Șșșșt!

Dragă om romantic,

Se spune că fiecare poveste de dragoste este frumoasă, dar că a ta este mereu cea mai minunată. Pentru unii, romantismul stă în flori, pentru alții în declarații de dragoste, sau într-o cină gătită cu suflet, pentru alții în spălatul vaselor și în dusul gunoiului sau într-un film, văzut de sub pătură. Pentru mine, însă, romantismul vârstei vine cu o mare dorință de liniște. Deși liniștea din interior are întâietate, de multe ori îmi doresc ca și în jurul meu să fie liniște, suficientă cât să aud ultimele frunze galbene care cad din copac, limbuța pisicilor care li se plimbă pe lăbuțe, gâdiliciul degetelor înghețate din mănuși sau zâmbetul bun al omului drag. Cam atât de multă liniște îmi doresc uneori și, iată, am găsit-o din plin la Hai la munte, Bran, lucru pe care ți-l doresc și ție, din suflet, în orice loc te poartă pașii.

Cu drag,

Un romantic liniștit

!!!  Dacă ți-a făcut plăcere lectura articolului, te invit să intri astăzi (20.11), după ora 20.00 pe pagina mea de Facebook (click aici) și să participi la GIVEAWAY-ul pe care ți l-am pregătit: o noapte de cazare la Hai la Munte, Bran. Perioada concursului: 20.11, ora 20.00 – 30.11, ora 20.00. Postarea va fi publică, o vei putea vedea și dacă nu suntem prieteni. Succes   !!!

Liniștea de la Hai la Munte, Bran o găsești AICI 

Liniștea de Haihui, aici - www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs

Romantismul meu stă în liniște. Mulțumesc, Hai la Munte, Bran!

Hai la Munte Bran, locul perfect pentru iarna asta!

  • Text de Swit Rocs

Swit Rocs

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter