Ziua a treia. FNT 30 / FNT ALTFEL

Programul celei de-a treia zile a FNT 30 / FNT ALTFEL reuneşte douăsprezece evenimente pe cele trei scene multimedia. 

SCENA „FNT online”

La ora 11:00, în cadrul secţiunii Vorbe, vorbe, vorbe..., George Banu îl are ca invitat pe  Mihai Măniuţiu. Regizor cu un univers creator complex şi erudit, manager longeviv şi de success, Mihai Măniuţiu îşi dezvăluie profesiunea de credinţă şi îşi împărtăşeşte gândurile despre scenă, actori şi …vorbe.

GEORGE BANU și invitatul său Mihai Măniuțiu - captura zoom

Secţiunea Spectacolul ascuns dedică ziua de marţi întâlnirii cu lumea dansului. La ora 14:00, ISTORIA UNUI SPECTACOL – Gigi Căciuleanu, jurnalul filmat de Andrei Măgălie, este prilejul de a-l cunoaşte în laboratorul său pe unul dintre cei mai originali şi liberi artişti români contemporani. Gigi Căciuleanu în ipostaza de regizor şi coregraf al dans-actorilor cărora le dezvăluie lumea plutirii pe scenă. 

Gigi Căciuleanu - istoria unui spectacol

La ora 15:30, filmul-eseu semnat de Mircea Albuţiu O ÎNTÂMPLARE CU JAZZ – Miriam Răducanu este ocazia rară de a fi musafiri în casa celebrului mentor al unei întregi mişcări în arta coregrafică românească. Miriam Răducanu se povesteşte prin dans, cu farmec, la 95 de ani, în faţa camerei de filmat. 

O ÎNTÂMPLARE CU JAZZ – Miriam Răducanu

Spectacolele aduse la rampă pe www.fnt.ro sunt:

La ora 16:00 Zic Zac, realizat de Andrea Gavriliu şi Ştefan Lupu (FNelinişteT).

La ora 18:00 Yvonne, Principesa Burgundiei, regia Lászlo Bocsárdi (FNeuitareT).

La ora 20:30 O noapte furtunoasă, regia Mihai Măniuţiu (FNeuitareT).

La ora 22:30 La ordin, Führer! – un recital Maia Morgenstern, regia Mihai Măniuţiu (arta ACTORULUI mare).

SCENA „FNT la TVR”

La ora 20:00, la TVR 3, o veţi putea urmări pe Valeria Seciu într-un one-woman show emoţionant: Vocea umană, regia Cătălina Buzoianu. Un prilej de reîntâlnire cu două personalităţi feminine care au marcat scena de teatru din România preţ de câteva decenii. 

Vocea umană- Valeria Seciu, captură film

SCENA „FNT on-air”

La Radio România Cultural debutează secţiunea dedicată lui Emil Boroghină, un mare iubitor de poezie şi unul dintre cei mai sensibili rostitori de versuri. La ora 19:00, Ovidiu – Exilatul de la Pontul Euxin, distins cu Premiului UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic în anul 2018. La ora 20:00, La steaua care-a răsărit, o biografie poetică după viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. Ambele spectacole sunt realizate de Gavril Pinte. 

Ovidiu – Exilatul de la Pontul Euxin

La ora 23:00, în cadrul secţiunii „Medalion CRISTIAN MUNTEANU – regizor și dramaturg” se va difuza În grădinile Murciei, un spectacol radifonic ce reuneşte vocile de neuitat ale unor actori precum Valeria Seciu, Ion Caramitru, Ştefan Iordache, George Constantin, Florian Pittiş.

La Radio România Actualităţi, la ora 23:05, în cadrul secţiunii Spectacole premiate internațional, veţi putea asculta Argentina, creaţie semnată de Ilinca Stihi, câştigătoare a Premiului GOLD WINNER la New York Festivals Radio Program & Promotion Awards, 2013.

Ilinca Stihi

 

Marți, 24 noiembrie

„Vorbe, vorbe, vorbe...”

Ora 11.00 / www.fnt.ro 

George Banu și invitații săi

Invitat: Mihai Măniuțiu  

Spectacolul ascuns 

Ora 14.00 / www.fnt.ro 

ISTORIA UNUI SPECTACOL – Gigi Căciuleanu 

Regia filmului: Andrei Măgălie 

După spectacolul „D'ale noastre” / Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Producție: TVR, 2012 

Durata: 1h 10min

Ora 15.30 / www.fnt.ro 

O ÎNTÂMPLARE CU JAZZ – Miriam Răducanu

Film eseu (work in progress) de: Mircea Albuțiu 

Durata: 15min

FNelinișteT

Ora 16.00 / www.fnt.ro 

ZIC ZAC

ZIC ZAC. credit foto Dani Ionita

Un spectacol de: Andrea Gavriliu, rezemată de Ștefan Lupu

Scenografia: Andreea Săndulescu

Produs în anul 2013 

Durata: 1h 10min

FNeuitareT

Ora 18.00 / www.fnt.ro 

YVONNE, PRINCIPESA BURGUNDIEI de Witold Gombrowicz

IVONA PRINCIPESA BURGUNDIEI - credit foto Barabás Zsolt

Traducerea în limba maghiară: András Pályi

Adaptarea: Czegő Csongor

Regia: Lászlo Bocsárdi

Decorul: Jószef Bartha 

Costumele: Judit Dobre Kóthay

Producător: Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe, 2008  

Filmat pentru TVR, 2009

Durata: 2h

Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română 

EMIL BOROGHINĂ în recital 

Ora 19.00 / Radio România Cultural 

OVIDIU – Exilatul de la Pontul Euxin, după „Tristele” şi „Ponticele” 

Traducerea: Teodor Naum

Scenariul radiofonic şi regia artistică: Gavriil Pinte

Înregistrare din anul 2017

Ora 20.00 / Radio România Cultural 

LA STEAUA CARE-A RĂSĂRIT 

o biografie poetică după viaţa şi opera lui Mihai Eminescu

Scenariul radiofonic și regia artistică: Gavriil Pinte

Înregistrare din anul 2020

arta ACTORULUI mare

Ora 20.00 / TVR 3

VOCEA UMANĂ de Jean Cocteau

Traducerea: Manase Radnev

Cu: Valeria Seciu 

Adaptarea pentru televiziune și regia: Cătălina Buzoianu

Scenografia: Dumitru Georgescu

Producție: TVR, 1990

Durata: 1h 06min

FneuitareT

Ora 20.30 / www.fnt.ro 

O NOAPTE FURTUNOASĂ de I.L. Caragiale 

O noapte furtunoasa @Arhiva Teatrului Odeon

Regia: Mihai Măniuțiu

Decorul: arh. Octavian Neculai

Costumele: Janine Fashion Design

Coproducție: Teatrul Odeon București, SMART și PRO TV, 1998 

Durata: 1h 40min

arta ACTORULUI mare

Ora 22.30 / www.fnt.ro 

LA ORDIN, FÜHRER! de Brigitte Schwaiger

Traducerea: Dan Stoica

Cu: Maia Morgenstern 

Regia: Mihai Măniuțiu

Coregrafia: Andrea Gavriliu

Decorul: Adrian Damian

Costumele: Claudia Castrase

Ilustrația muzicală: Șerban Ursachi

Producător: Teatrul Evreiesc de Stat București, 2018 

Durata: 1h 05min 

Medalion CRISTIAN MUNTEANU – regizor și dramaturg

Ora 23.00 / Radio România Cultural 

ÎN GRĂDINILE MURCIEI de Josep Feliu i Codina

Traducerea: Rodica Balthazar

Adaptarea radiofonică: Alexe Marcovici

Regia artistică: Cristian Munteanu

Înregistrare din anul 1980

Spectacole premiate internațional

Ora 23.05 / Radio România Actualități

ARGENTINA de Ilinca Stihi

Regia artistică: Ilinca Stihi

Înregistrare din anul 2011

GOLD WINNER la New York Festivals Radio Program & Promotion Awards, 2013

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter