Dragă iubitorule de sălbăticie,
Te-ai obișnuit, probabil, că mai toate articolele mele încep cu un preambul destul de amplu, cu ajutorul căruia leg experiențe trecute dragi mie, amintiri sau dorințe de viitor, de locul despre care urmează să îți povestesc. Rolul lor este acela de a te introduce în lumea mea interioară, înainte de a-ți descrie de ce m-a impresionat ceva din lumea exterioară cu care poate că tu, având, desigur, o lume interioară diferită de a mea, nu ai rezona. Să mă ierți, deci, că de astă dată o să sar peste pasul acesta, nu de alta, dar ard de nerăbdare să îți povestesc despre ce week-end grozav de început de iarnă am avut la Cabana de Vânătoare Dobrica din Covasna și sper ca entuziasmul meu să suplinească lipsa preambulului!
Un început de week-end grozav la Dobrica Hunting Lodge din Bixad
Dobrica Hunting Lodge este fosta cabană de vânătoare a familiei Mikes, familie de viță nobilă care a deținut 40 de mii de hectare de pădure în județele Covasna și Harghita și, care, a fost deposedată de ele în perioada comunistă. După retrocedarea lor, cu nici 20 de ani în urmă, către urmașii în drept, acestea au început să fie restaurate, îngrijite și aduse din nou aproape de ceea ce erau cu sute de ani în urmă – niște domenii frumoase, elegante, ofertante. Domeniul Zabola este și el parte din această comoară nobiliară și, de câțiva ani încoace, este cunoscut drept cel mai bine păstrat secret al Transilvaniei. Dar nu despre minunatul castel al Contelui Mikes, despre lacurile sau grădinile lui englezești doresc să îți povestesc astăzi, ci despre cabana lui de vânătoare situată în pădurile virgine care marchează granița dintre județele Covasna și Harghita și care mi-a oferit un week-end de început de iarnă cu tot ce mi-aș fi putut dori – sălbăticie, natură, liniște, romantism, inedit. Îți spun sincer, și acum, cât îți povestesc, zâmbesc cu tot sufletul, gândindu-mă de ce experiență grozavă am avut parte în zilele petrecute la Dobrica Hunting Lodge din Bixad!
Dobrica Hunting Lodge este fosta cabană de vânătoare a familiei nobiliare Mikes, care de 6 ani a fost introdusă în circuitul turistic
Priveliște din sufrageria cabanei
Priveliște de pe unul dintre cele 3 pridvoare ale cabanei, înainte de apusul soarelui
Mă atrăsese foarte mult faptul că Dobrica este situată în sălbăticie, la câțiva kilometri buni de orașele Bixad și Tușnad, fără alte proprietăți în preajmă, pe terenul virgin și nealterat al animalelor sălbatice, fără curent electric și, implicit, fără acareturile care nu se pot lipsi de acesta. Deși dăduse prima ninsoare, iar temperatura coborâse simțitor sub 0 grade, am ajuns cu mașina, fără probleme, dar cu grijă sporită, până în vârful dealului. Am văzut de la distanță fumul ieșind din hornul căsuței albe care ne aștepta. Ce sentiment frumos! Ne-au întâmpinat doamnele care pregăteau casa pentru noi, amabile și zâmbitoare, și la scurt timp a venit și Balázs, rangerul domeniului.
După ce s-a asigurat că avem tot ce ne trebuie și ne-a explicat ce și cum, unde găsim, se întoarce spre mine, mă măsoară cu o ușoară îngrijorare în ochi și zice daaaa’, dumneavoastră mai aveți și alte haine sper… Drept e că tremuram deja în rochița și cizmele până la genunchi cu care venisem. Zic, da, am și niște blugi și un pulover, fiți fără grijă, nu cred să ne fie frig în cabană, suntem oameni de munte. Și râd. Domnul Balázs râde și el, dar parcă nu era râsul lui. Păi sigur nu o să vă fie frig în cabană, v-am pregătit șemineul din living, aveți și bucătăria și odaia încălzită, apă caldă permanent de la boiler, mă gândesc ce ne facem mâine așa cu dumneavoastră… Mâine, zic? Păi mâine plecăm… Ah, nu v-a spus domnul Zoltán? Mâine am organizat o tură cu ATV-urile în pădurile virgine de pe creastă și sunteți invitații noștri! Oare ce să vă aduc eu să puneți pe dumneavoastră, măi domnișoară…
Ne-am bucurat de la distanță, văzând fumul care ieșea din căbănuța primitoare
De jur împrejurul cabanei Dobrica, liniște, pădure virgină și natură
Lumină divină în pădurea Izvorul Abundent
Probabil cele mai liniștite peisaje de iarnă pe care le-am surprins în vreo pădure
Cu gândul la ziua de mâine probabil, domnul Balázs le-a luat pe doamne și au plecat în oraș. Adică am rămas singuri, în pustietate. Adică singuri, singuri zic. Singuri de tot. Știu că singuri voiam să fim, dar parcă nu îmi dădusem seama până atunci că singuri înseamnă atât de singuri! Nu m-am putut decide pe moment dacă e de bine sau de rău. Între timp, ne amintim că domnul ranger ne povestise despre căprioarele, vulpile, iepurii, mistreții și urșii din pădurea virgină. Pădure virgină în care ne aflam noi, da? Deci nu eram chiar atât de singuri. Iar nu m-am putut decide pe moment dacă e de bine sau de rău, cert e că am decis să intrăm în casă. E amuzant cum creierul nostru una zice că vrea și alta face. De abia așteptam să văd cum va fi fără electricitate, doar cu zeci, poate sute de lumânări peste tot. Totuși, cum am intrat în bucătărie, am început să mă uit după cuptorul cu microunde, în care să încălzim ciorba adusă în borcane, de acasă. Ah, nu e curent, îmi spun, am uitat. Și ne orientăm către soba cu plită încălzită pentru noi. Așez masa în living și zic aprinde puțin lumina când vii, te rog! Și îl văd venind cu o cutie de chibrituri și ridicându-se pe vârfuri să aprindă candelabrul plin cu lumânări de deasupra mesei. A doua zi dimineață povestim amuzați despre asta, în timp ce îmi torn șampon în palmă, fără să mă gândesc cum voi reuși să îmi usuc părul…
Un conac doar pentru noi, într-o pădure doar pentru noi
Cea mai „la lumina lumânărilor” cină pe care am luat-o vreodată
Dobrica Hunting Lodge (probabil) înainte de vizita pâș pâș a râșilor
Sufrageria cabanei – o splendoare care doar în filme credeam să existe
Cabana folosește apă proaspătă de izvor și este alimentată cu ajutorul panourilor solare, ceea ce înseamnă că, în zilele senine, există și energie electrică. Se poate folosi și un generator, lucru pe care noi nu l-am considerat necesar. Și chiar nu a fost. Căldură am avut mereu (după vorba lui Balázs, nu-i problemă de căldură, dacă se ocupă bărbatu’! Și bărbatu’ s-a asigurat că nu uită să pună lemne pe foc), apă caldă asemenea (v-am făcut focu’ în beci, ne-a informat Balázs . Nu înțelegeam de ce am avea nevoie de foc în beci.. De asta.), iar zecile de lumânări din living au asigurat cea mai frumoasă atmosferă pe care mi-o puteam imagina.
Cabana dispunde de 4 camere (2 duble, 2 triple), fiecare cu baie proprie, o bucătărie-antreu și un living superb. La exterior există mai multe terase, de jur împrejurul casei, precum și un proaspăt construit ciubăr, care așteaptă să fie inaugurat. Masa se poate servi doar în regim se self-catering (adică ciorbă la borcan, în cazul nostru. De-li-cios!). Asta dacă nu plănuiești să ieși la vânătoare, desigur, dar și atunci va trebui să îți gătești singur vânatul.
Cabana dispune de 2 camere duble și de 2 triple
Toate camerele sunt iluminate cu ajutorul lumânărilor
Bucătăria cabanei, fosta cantină
Bucătăria este complet utilată și dotată (microunde nu are, dar nici nu i-ar folosi)
O cafea înghețată pe una dintre terasele/ pridvoarele cabanei
Cabana a fost restaurată și recondiționată în așa fel încât să păstreze aproape intact farmecul cabanei de vânătoare și fiecare colț spune o poveste de demult. Pe cuvânt de aș știi să îți spun cum au trecut cele vreo 6 ore pe care le-am petrecut seara la șemineu, în, poate, cea mai de poveste sufragerie în care mi-a fost dat să stau, dar știu în ce stare de bine și mulțumire au trecut. Somnul nu a fost nici el mai prejos, în camera încălzită de soba de teracotă și în cea mai perfectă liniște, precum și în cea mai perfectă beznă. Se vede că am dormit neîntorși, de nu am auzit râșii care ne-au vizitat în toiul nopții. Le-am văzut doar urmele lăbuțelor în zăpadă, a doua zi dimineață.
Colțul din sufragerie care ne-a ținut captivi și fascinați ore în șir
Splendoare aristocratică la lumina lumânărilor
O sufragerie de poveste
Camera în care am dormit, cu un pat uriaș și o sobă dogoritoare
În ciuda lipsei electricității, apa caldă nu ne-a lipsit deloc
Dobrica Hunting Lodge este mult mai mult decât o cabană izolată într-o sălbăticie despre care înainte doar citisem. Am simțit în permanență că fac parte dintr-o poveste minunată, despre care îmi părea rău că știu atât de puține. Mă uitam întruna pe pereți, la multele fotografii înrămate și încercam să îmi imaginez cine ar fi oamenii respectivi și care ar fi legătura lor cu familia Mikes. Citeam inscripțiile și atenționările vechi păstrate în casă și atingeam sofalele mult mai bătrâne decât mine. Închideam ochii și vedeam nobilii care veneau seara la cabana de vânătoare și se strângeau în jurul șemineului să plănuiască vânătoarea de a doua zi, în timp ce râdeau zgomots și ciocneau paharele. Întreaga casă este un muzeu bine păstrat și recondiționat cât să îți ofere luxul confortului necesar, într-un aer aristocratic.
A doua zi dimineață am avut plăcerea și dragul să îl ascult pe domnul Zoltán, persoana cu care am ținut legătura pe parcurs, povestindu-mi despre isotria familiei Mikes, despre trecutul și tradițiile secuiești, cu pasiunea incredibilă și autentică pe care o recunoșteam prea bine, deoarece doar în zona Harghita-Covasna am mai întâlnit-o. Ne-am plimbat apoi prin muzeul care ne fusese adăpost și l-am ascultat transformând fiecare fotografie într-o poveste deosebită.
Mi-nu-nat a fost, și îi sunt îndatorată!
Fiecare colț al cabanei spune o poveste
M-am plimbat alene și am admirat toate fotografiile din casă și am încercat să le ghicesc povestea
La Dobrica sigur nu te plouă!
Cu nimic mai prejos a fost invitația lui Balázs, pe care o acceptaserăm cu o zi în urmă deși, de ce nu aș recunoaște acum, cu o doză de teamă. ATV-urile ne-au dus sus pe creastă, până la Refugiul Salvamont Pilișke. Pe drum, ne-am oprit adeseori, luat la pas și admirat pe îndelete pădurea virgină de la Izvorul Abundent. Ne-au întâmpinat râșii. Am văzut bârlogul urșilor. Am privit viața florei în toate etapele ei, fără ca ele să fie întrerupte cumva de om. Ce sentiment și imagine nouă într-o pădure! În timp ce unii puieți abia scoteau nasul din zăpadă, arborii de peste 150 de ani îi vegheau, iar cei prea bătrâni ca să mai poată sta pe propriile rădăcini se întinseseră la picioarele lor. Natura era singura care făcea legea așa cum, mă gândesc, probabil ar fi normal să fie în natură. Lucrurile ar sta, poate, altfel, dacă ar exista mai multe astfel de inițiative în țară, care să încerce să găsească alternative pentru folosirea pădurilor la adevărata lor valoare, în loc să ofere cadrul pentru tăierea lor. Discursul lui Balázs, din timpul plimbării prin pădure, precum și cel a lui Zoltán, de la micul dejun au fost adevărate mărturii de încredere în schimbarea din lume, din natură, din stilurile noastre de viață și toate fără un efort din partea noastră de a face ceva, ci doar de a nu mai face – de a nu mai lua natura de la locul ei.
Mai multe despre proiectele de bine în care sunt implicați acești oameni frumoși puteți citi pe Conservation Transylvania – https://conservationtransylvania.com/.
Deși nu sunt fan al ATV-urilor, experiența din Pădurea Izvorul Abundent a fost una grozavă!
Natura ne-a întâmpinat cu de toate; a fost când sumbră și tăcută…
Când deschisă, luminoasă și pastelată…
Când cu ochii larg deschiși spre un cer înghețaț, dar superb de iarnă…
Când plină de vâltoare, vorbăreață, șuierătoare
Pădurea Izvorul Abundent abundă în liniște și o faună seculară
„Ajutoarele”
Pe creastă am ajuns la Refugiul Salvamont Pilișke unde oamenii buni au făcut focul, au prăjit slănină și pâine, au scos brânza de burduf, țuica și ceaiul și ne-au povestit câte în lună și în stele, să mai uităm de cele -8 grade și de hainele nu tocmai potrivite. Am regăsit aceeași pasiune ca la Zoltán, ca la Balázs, ca la oamenii care își iubesc cu adevărat, originile, istoria, tradițiile și obiceiurile și cărora le strălucesc ochii de bunătate. Le sunt și lor, cum nu se poate mai îndatorată!
Priveliște din fața Refugiului Salvamont Pilișke
Cu bocancii degerați la dezghețat…
… în așteptarea slăninuței prăjite
Dragă iubitorule de sălbăticie,
Dobrica Hunting Lodge mi-a mers la suflet din atât de multe motive, încât sunt convinsă că va rămâne acolo mereu. Cu toate că am găsit ceea ce căutam – liniște, izolare, natură virgină, atmosferă elegantă și aristocratică, romantism, minimalism, istorie care continuă să se scrie și care vibrează din fiecare colțișor al casei – ceea ce am primit fără să caut a făcut, cu adevărat, diferența. Oameni buni, calzi, cu un simț al umorului savuros, ospitalieri și atenți, mândri de tradițiile și istoria lor, plini de respect față de valorile umane și naturale, dar veseli și mucaliți, care trăiesc frumos și împart, fără rețineri, din traiul ăsta frumos cu tine. Oricine ai fi tu. Iar pentru mine, așa cum bine știi, dragă prietene, calitatea umană va face întotdeauna diferența dintre o cazare în care stau și o experiență pe care o trăiesc. Pentru cea din urmă, mă înclin cu bucurie în fața oamenilor frumoși pe care i-am cunoscut la Dobrica Hunting Lodge. Lucru pe care ți-l doresc și ție!
Cu drag,
Un iubitor de oameni și sălbăticie
Dobrica Hunting Lodge – www.zabola.com/dobrica-hunting-lodge
Conservation Transylvania – https://conservationtransylvania.com
HAIHUI cu Swit Rocs – www.facebook.com/Haihui.cu.Swit.Rocs
Dobrica Hunting Lodge – o experiență pe care ți-o doresc și ție!
