Dragă Moș Crăciun,
Știu că a trecut mult, foarte mult, de la ultima scrisoare. Nici nu mai știu exact când să fi fost. Îmi amintesc că într-o vreme îți scriam foarte des. Apoi m-am oprit. Și nu cred să fi avut legătură cu faptul că am crescut. Sau cu faptul că am încetat să cred în tine. Cred, mai degrabă, că nu mai vedeam sensul. Sincer, nu mai îmi amintesc ce îți ceream, dar îmi amintesc foarte bine ce primeam – tone de banane, pe care le uram din tot sufletul meu cel mic. De unde era să știu eu, atunci, că majoritatea copiilor din România nu vedeau o banană întregul an și că mulți dintre ei nici măcar nu le cunoșteau gustul? Mai primeam haine de tot soiul și, hai să fim serioși, ce copil își dorește haine?! De unde era să știu eu, atunci, că majoritatea copiilor din România purtau aceeași gecuță până ce încheieturile le ajungeau la cot? E posibil să fi fost, deci asta, sau faptul că într-unul dintre ani, când l-am condus pe Moșul la ușă, am observat că purta șosetele ce le cumpărasem mai deunăzi, împreună cu bunica, bunicului, cadou de Crăciun. Iar bunicul nu venise Crăciunul acela la mine, cică era ocupat, dar eu mi-am dat seama că Moșul îi făcuse de petrecanie și îi furase șosetele!
Cine ar fi zis că Moșul și-a făcut living tocmai în centrul Brașovului?!
Anii au trecut, dar unele lucruri nu s-au schimbat. Iubesc Crăciunul, și acum, la fel de mult. Ador decorațiunile de Crăciun, beculețele, colindele, să îmi frec palmele cu coajă de portocală, filmele de Crăciun, cadourile și starea de visare pe care mi-o dă perioada. Ce s-a schimbat, poate, e că am dat ciocolata caldă cu bezele pe vin fiert cu scorțișoară și că, de aproape 2 ani, au apărut în viața mea ei, care îmi fac zilele minunate – Happy, băiețelul Golden Retriever și Joy, fetița metis Border Collie. Copiii ăștia blănoși sunt șucari, agitați și neastâmpărați. Ceea ce e normal, drăguț și adorabil. Deși sunt călare peste mine amândoi aproape nonstop, reușita unei poze împreună în care să arătăm cât de cât normal și să se înțeleagă ce e acolo e aproape nulă. Cu sentimentul ăsta de cvasi-acceptare și împăcare am bătut la ușa lui Filip, la Kronen Foto Studio, cu cei 2 bine struniți în lesă, lângă piciorul meu (sau, mă rog, pe cât de bine poți struni 60 kg pe 8 picioare, când tu ai 50 pe 2…). Când am intrat pe ușă cu ei și am văzut decorul superb, iar Filip m-a întâmpinat, spunându-mi dar dă-le drumul din lesă, lasă-i să se joace prin cameră și să se bucure, am vizualizat într-o clipă dezastrul. Și zău de nu mi-a părut rău.
Un decor – credeam eu – sortit pieirii…
Filip ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și cu simplitatea omului care face ce face mânat de pasiune, lucru pe care știi, îl apreciez enorm. M-a cucerit. Asta a fost, totuși, mai puțin relevant. Faptul că i-a cucerit pe Happy și Joy a fost ceea ce a contat cu adevărat. Total neașteptat, cu multă răbdare și cu niște tehnici nu tocmai novice, mai din joacă, mai din dresaj, mai din voce, mai din priviri, Filip și ajutorul lui, jucăușa Andreea, i-au domolit, încetul cu încetul pe cei 2 agitați. Am stat la poze când împreună, când pe rând, am râs, ne-am păcălit, mai trăgeam de o lăbuță, mai încercam să le pun niște cornițe, cert e că minunea la care nu speram, s-a întâmplat. Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul (și sper ca nici cei de la parcarea în care am lăsat mașina să nu își fi dat…). La final aveam 2 cuței obosiți, liniștiți, dar veseli, care se înghesuiau în cei 2 noi prieteni la mângâiat și drăgălit. Nu mi-am dat seama care a îndrăgit mai tare pe care…
Frumoasa Joy, foarte bucuroasă și mândră de cornițele primite de la Filip
Încăpățânatul Happy, care nu s-a lăsat convins nicicum să se transforme în ren…
Bine, poate pentru câteva secunde, doar, a se citi umilința din ochii lui :))
... asta probabil fiindcă știa că reni frumoși mai există, dar căței atât de frumoși ca el, nu!
Filip mi-a povestit că acesta e al doilea an în care a dat viață pasiunii lui și în care face poze de Crăciun. M-am născut cu fotografia în casă, tatăl meu fiind fotograf. Am cochetat cu ideea de a fi fotograf în adolescență, până în perioada în care s-a făcut trecerea la era digitală. La momentul respectiv, nefiind vreo pasiune uriașă, iar aparatura fiind mult prea scumpă pentru bugetul familiei mele, am abandonat ideea. În 2008 am reușit, într-un impuls de moment, să cumpăr o cameră second-hand, cu ceva defecte, dar foarte ieftină. Câțiva ani mai târziu, după tot felul de experimente, am reușit să îmi cumpăr o cameră mai bună care mi-a permis să îmi duc hobby-ul mai departe. Am experimentat mulți ani, tot felul de tehnici, luând ca exemplu imagini comerciale și incercand sa le reproduc. Cu timpul, hobby-ul a redevenit pasiune, iar la începutul lui 2019 am decis să mă îndepărtez de meseria mea de bază, cea de programator, și să mă concentrez total pe fotografie.
Joy, bucuroasă de sesiunea de poze
Happy, bucuros de recompensa din mâna lui Filip…
Poză de familie cu multă magie, mulțumim Kronen Foto Studio!
Întreg decorul este construit de el. Este simplu, cu bun gust și nu ia locul personajelor, este ceea ce ar trebui să fie – un setting care să îți inducă o stare și o emoție de sărbătoare, nu un personaj principal. Dat fiind faptul că lucrează foarte mult cu copiii și există un risc ridicat de accidentare, majoritatea decorurilor sunt din polistiren și vopsite cu vopseluri non-toxice. Totuși, tot mai mulți dintre cei care îi calcă pragul vin cu animale de companie, și asta pentru că este unul dintre puținele studiouri care nu doar că le acceptă, dar le întâmpină cu drag și știe ce e de făcut ca ele să se comporte exemplar la poze. Și să mă crezi pe cuvânt, te rog, dacă s-a putut cu ai mei, sigur se poate și cu ai tăi, orice nație sau specie or fi ei!
Poate are legătură cu faptul că și Filip are un cățel, un Labrador pe nume Tony, poate cu faptul că dacă știe să se descurce cu copiii, se poate descurca cu orice alt biped sau patruped, poate cu faptul că a investit atât de mult timp, energie și încredere în pasiunea lui, încât vrea să se ocupe ireproșabil de fiecare aspect al ei sau poate doar cu faptul că e un om bun, iar câinii simt imediat asta. Sau poate a fost magia Crăciunului, iar Moșul a căutat să-și spele cumva păcatele cu șosetele bunicului… Cert este că Filip a făcut imposibilul posibil, lucru pentru care îi mulțumim cu toții și care ne-a lăsat cu niște amintiri minunate!
Simplitate, prima calitate care m-a atras la fotografiile lui Filip
Tony-Labradorul, a doua calitate care m-a atras la fotografiile lui Filip :))
Deși îl vizitează tot mai mulți stăpâni de patrupezi, pasiunea cea mai mare a lui Filip rămâne fotografia cu copii
Dragă Moș Crăciun,
Anii au trecut și iată, nu mai sunt atât de supărată pe tine, am început să îți scriu din nou. Nu s-au schimbat multe, tot ca și în copilărie nu știu sigur ce vreau, dar știu foarte bine ce nu vreau. Spre exemplu, nu mi-am dorit niciodată să fiu parte dintr-un shooting din ăsta organizat în studio, cu decor festiv. Și aveam o sumedenie de motive pentru asta, printre care:
- Am lucrat într-un studio foto și știu că plătești gardu’ și primești leopardu’
- Nu îmi plac lucrurile regizate și nenaturale. Dacă nu îmi vine să râd, nu râd
- Mi-e groază de vata aia pe care o văd pe jos prin majoritatea setting-urilor și doar ce îmi imaginez cum mă ridic de acolo și plec cu tot decorul pe mine
- Totul mi se pare un talmeș-balmes, ca și când te-ai așeza în mijlocul raionului de Crăciun la Jumbo, după ce câțiva copii au căutat ce le trebuia printre rafturi și au aruncat în jurul tău ce nu le trebuia. Atâta doar că la Jumbo nu e vată pe jos
- Nu am cămașă/ rochie în carouri roșu cu negru, am văzut că e uniforma pentru astfel de shooting-uri, mi-am zis că nu te-o primi omul în casă dacă porți altceva…
- Într-o lume în care orice maimuță cu DSLR are cont social care începe cu Fotograf … (cam cum scria în era ceaușistă pe uși, Inginer Ionescu, cu singura diferență că domnul Ionescu chiar făcuse ceva ca să se numescă inginer), mie mi-e foarte bine cu pozele făcute cu telefonul meu
Lista e lungă, ce contează, însă, e faptul că poate Filip sau poate Happy și Joy sau poate Moșul, sau poate cu toții, mi-au dovedit că de multe ori nu primim ce ne dorim, ci altceva care ne va bucura mult mai mult, doar că nu aveam habar de asta. Că e mereu frumos să ai încredere în oameni și să te lași surprins. Că magia, de multe ori, o faci tu, prin cei cu care te înconjori și pe care îi iubești. Iar Moșul Filip a mai presărat puțină deasupra noastră, numai atât cât trebuia, ca Happy și Joy să râdă cuminți la cameră și să arate întregii lumi ceea ce eu știu prea bine, anume că sunt cei mai buni și frumoși căței din univers!
Cu drag,
Un copil (acum) înnebunit după banane
!!! Dacă ți-a plăcut de noi, te invit să intri din data de 07.12, după ora 21.00 pe pagina mea de Facebook (click aici) și să participi la GIVEAWAY-ul pe care ți l-am pregătit: o sesiune foto gratuită de Crăciun, la Kronen Foto Studio. Perioada concursului: 07.12, ora 21.00 – 14.12, ora 21.00. Postarea va fi publică, o vei putea vedea și dacă nu suntem prieteni. Succes !!!
Ne găsești aici:
Kronen Foto Studio – www.facebook.com/kronfotostudio
Haihui cu Swit Rocs – www.facebook.com/Haihui.cu.Swit.Rocs
Rezervă-ți și tu locul în povestea Kronen Foto Studio!
