Lucruri care te vor face să privești cu alți ochi cozonacii

cozonaci colaj

Lucruri care te vor face să privești cu alți ochi cozonacii 

 

Atenție! Ceea ce urmează să citiți poate să provoace poftă! Asta pentru că tăiem în felii istoria aburindă, gustoasă și pufoasă a cozonacului! 

Se spune că atunci când ai un cozonac pe masă te pregătești de sărbătoare, mai ales de Crăciun. Cozonacul, în toate formele lui, întregește masa de sărbători și e unul dintre preparatele de nelipsit, cel puțin pentru noi, românii. Facem cozonac simplu sau cu diverse umpluturi, de la stafide, nuci, rahat turcesc sau cacao, în forma lunguiață care l-a consacrat sau împletit și ajungem să-l mâncăm, atunci când nu mai e mare și pufos, alături de o cană de lapte. 

Un alt fel de pâine

ingredients

credit foto pexels.com

Istoria cozonacului e legată de istoria pâinii. Dacă e să ne luăm după ingrediente, atunci cozonacul e considerat un desert din făină îndulcită cu zahăr sau miere, amestecat cu ouă, lapte şi grăsimi animale sau vegetale. Și totuși, diferența dintre un cozonac și o pâine e aproape insesizabilă, căci pâinea stă la baza multora dintre preparatele dulci de patiserie pe care le consumăm în zilele noastre. De pildă, romanii adăugau unt și ouă pâinii pe care o coceau. Un fel de cozonac timpuriu, dar cu siguranță cu altă denumire. Chiar și în perioada neolitică, strămoșii noștri aveau un preparat ce poate fi asemănat cu cozonacul de azi, pentru că se foloseau de grăunțe zdrobite și înmuiate pe care le coceau pe o piatră fierbinte. 

Grecii aveau și ei un soi de cozonac care avea în componență brânză și nuci pisate, îndulcit cu miere. Ei îl numeau „plakous”. De altfel, se pare că denumirea de cozonac vine tot de la greci - kosonáki - care în traducere liberă înseamnă „păpușică”. 

Revenind la romani, cozonacul lor se numea „libum” - un cozonac micuț, oferit drept ofrandă zeilor - sau „pacenta”, un fel de cozonac cu brânză, stafide și alune care se servea cu vin. De altfel, romanii au fost cei care au „modernizat” cozonacul prin adăugarea acestor ingrediente și prin folosirea drojdiei. 

Istoria cozonacului în România

cozonaci ro

credit foto doctorulzilei.ro

În România, o rețetă de cozonac apare în cartea de bucate boierești „200 rețete cercate de bucate și alte trebi gospodărești”, scrisă de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, în 1841. Una dintre cele mai vechi rețete de pe teritoriul actual al țării, această rețetă de cozonac, veche de aproape 200 de ani, descria întocmai felul în care ar trebui preparat un cozonac al vremii: 

„La trei ocă de făină (O oca = 1,25 Kilograme), faci plămădeală cu o litră de drojdie de bere şi cu una litră de lapte (O litră = 320 mililitri), puind şi trei ouă întregi. Laşi de dospeşte frumos şi pui două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit şi sarea trebuincioasă şi, frământându-l până ce se desprinde de mâini. Apoi lasă de dospeşte frumos şi, după ce au dospit bine, întoarce aluatul, îl mai lasă puţin de şede, pe urmă, făcând cozonaci, îi ungi cu gălbenuş de ou şi-i dai la cuptori”

Există și o altă teorie a intrării cozonacului în bucătăria românească. Se pare că acest preparat a fost adus undeva în jurul anului 1915 de către negustorii bulgari, care veneau cu acest produs în preajma sărbătorilor pascale. Ei îl numeau „kozunak”, potrivit cercetărilor efectuate de etnologul de originie bulgară Donka Sabotinova. La începutul secolului al XVIII-lea, Anton-Maria del Chiaro, secretar al domnului Constantin Brâncoveanu, scria despre coșurile cu cozonaci gustoși ce se aduceau la nunți ca făcuții din „nișeștea (făină), lapte, zahăr şi gălbenuș de ou”. 

Dacă în majoritatea zonelor țării cozonacii se fac în forme lungi și înguste, în Moldova se fac în forme rotunde și înalte. Acești cozonaci specifici locului se numesc babe. Sunt neumpluți, iar în compoziție pot intra până la 20 de ouă, unt, coji de lămâie sau de portocală, esențe de rom și vanilie și uneori stafide. Babele se pregătesc de sărbători, atât de Crăciun, cât și de Paște. 

Cozonac, brioche, panettone

panettone si brioche

credit foto pexels.com

Cozonacul s-a consacrat astfel diferit în toate culturile Europei. Dacă românii preferă cozonacul pufos și bine prescut, frământat cu drojdie de bere, englezii, de exemplu, îl preferă pe cel uscat și cu fructe confiate, în timp ce francezii aleg cozonacul în forme mici, cu multă ciocolată și cu diverse umpluturi, căruia îi zic „brioche”. 

Indiferent de unde ești, că îi zici cozonac, kozunak, brioche sau panettone, nu uita să ai acest preparat pe masa de Sărbători.  

 

  • Text de Victor Arvunescu

Victor Arvunescu

 

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter