Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 21/12/2020
Lifestyle

Socializarea, natura față în față cu educația și realitatea contemporană.

Gabriel Balanescu De Gabriel Balanescu
Comentarii Socializarea, natura față în față cu educația și realitatea contemporană. Share Socializarea, natura față în față cu educația și realitatea contemporană.


Contextul actual ilustrează aproape perfect dezvoltarea noastră ca specie comunicatoare, deci implicată în varii forme de socializare. Te vei întreba probabil la ce anume mă refer, dacă te-ai gandit la pandemie, atunci, zâmbind eu am să confirm. Nu știm cine a ales prima dată termenul de distanțare socială însă sigur nu era documentat asupra fenomenului de socializare. Intenția era, foarte probabil, de a trimite către distanța fizică însă magnetismul cuvintelor a câștigat. Așa ca astăzi, în mod eronat, toată lumea vorbește despre distanță socială însă se referă strict la distanța fizică. India și sistemul castelor poate vorbi despre distanța socială, Ceaușescu și Poporul, un anumit segment din clasa politică cu doctorate și lumea academică sau corupția și sistemul penal…mă rog, cred ca este oleacă mai clar.

Dar hai să aprofundăm subiectul socializării, cu un focus pe nevoia de socializare cât și o mica privire asupra mecanismelor și funcțiilor acestora. Cu toții știm despre natura socială a speciei noastre, studii relativ recente reflectă și “echipamente” preinstalate la nivel de creier, acestea ne ajuta să ne interconectam. Fac referire la neuronul oglinda ce are printre altele și funcția de conexiune. Odată conectați între noi începem un laborios proces de socializare. În general, prin acest proces, ajungem să relaționăm unii cu alții, să ne stabilim un limbaj comun și să abordăm discuțiile așa cum ne dorim.

Socializarea, natura față în față cu educația și realitatea contemporană.

Vă propun să plecăm de la premisa că fiecare societate umană are la bază o formă de structură socială. Aceasta are un rol determinant în modelul de socializare pentru toți membrii societății. Dincolo de specificul social determinat atât de societate cât și cultura acesteia, socializarea are o tentă universală, cu alte cuvinte un set de așteptări. Pentru simplificare voi alege doar cele 5 tipuri de obiective în forma lor cea mai simplă, urmărite de către socializare, anume: schimb, competiție, conflict, cooperare și acomodare.

Pentru a complica însă socializarea, mai avem nevoie să vorbim și despre cadrul ce reglementează fenomenul. Acesta ține de cele două componente ale sale, statutul social și rolul social. Statutul social poate fi câștigat sau atribuit, iar rolul social setează așteptările sociale ce sunt distribuite fiecărui statut social. Acest cadru reglementează modul de interacțiune, limbajul și tiparul de comportament atribuit de cele două componente.

Ce urmărim însă prin socializare?

Socializarea, natura față în față cu educația și realitatea contemporană.

Luate împreună, cele 5 obiective ne conduc către concluzia logică a supraviețuirii speciei cu toate elementele sale. Evident că, odată cu trecerea timpului, evoluția tehnologică dar și socială, fenomenul a cunoscut ramificații diverse, unele direct vizibile altele ce încă ne eludează conștientul diurn. Astăzi, prin mediul digital, cu toții tindem să creionăm o formă de validare a propriei existențe, în mod real, cel mai frecvent însă validăm doar ego-ul. În comunicarea directă, sub 20 % din comunicare, este susținută de cuvinte. Contribuția cea mai importantă este susținută de comunicarea non-verbala și de relaționarea pe care o construim prin socializare, implicit comunicare. Lucrurile încep sa se complice când prin socializare începem sa grefăm convingeri, să impunem sau să tentăm controlul asupra celorlalți. Așa au apărut marile scandaluri din contemporaneitate, construite pe nevoia umană de a socializa. Mă refer la socializarea online prin mijloacele cunoscute. Căci într-adevăr, fără socializare ne vom stinge în negura timpului.

Socializarea, natura față în față cu educația și realitatea contemporană.
Astăzi însă echivalentul ar fi sa ai un Ferrari, însă pe o insula pustie, fără net și fără audiență pentru criza de identitate traversată glorios. Până la urmă și eu sunt tributar sistemului căci fiecare literă așternută sfârșește prin a valida forma mea de existență. Pentru a completa însă, vă invit la dialog pe varianta online a articolului, unde puteți să va manifestați opiniile în deplină siguranță a mediului online. Glumesc, dar va aștept să socializăm.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută