Moș Crăciun... un sentiment, nu o persoană

Moș Crăciun... un sentiment, nu o persoană

 

Când eram mică nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă există sau nu Moș Crăciun. Apoi am crescut și am auzit la școală faptul că acesta n-ar exista. Devastată, m-am dus acasă la mama să îi cer socoteală, iar ea mi-a răspuns cât de blând și de calm a putut cu faptul că Moș Crăciun nu există cu adevărat, însă magia pe care el ne-o aduce de Crăciun se află în noi toți și că fiecare om poate fi de fapt Moș Crăciun pentru altcineva.

Clasa a treia fiind, n-am înțeles nimic din ce încerca mama să îmi explice, am început să plâng pentru că nu exista Moș Crăciun și nu pricepeam cine îmi mânca atunci cozonacul și laptele în noaptea de Ajun. Într-un final am aflat că tata era vinovatul și că dacă nu mai există Moșul, tot o să primesc cadouri, deci am trecut relativ ușor peste această veste tulburătoare.

Anii au trecut și pe măsură ce creșteam Crăciunul nu imi mai aducea aceeași energie.Nu mă mai furișam sub brad ca să vad ce am primit de la Moșul, nu mai exista surpriza unui cadou ambalat sub brad, căci părinții mă întrebau încă de prin noiembrie ce îmi doresc de Crăciun și nu mai aveau răbdare până în dimineața de 25 decembrie ca să îmi ofere cadoul, rudele nu mai veneau la masa festivă, iar seara de filme de Crăciun în familie s-a transformat în seara de fiecare face ce vrea pentru că suntem prea obosiți.

Eu și familia mea căzusem într-o rutină din care alții nu mai ies toată viața, ne pierdusem spiritul sărbătorii, „magia Moșului” de care îmi vorbea mama în clasa a treia. Încă ne ofeream unii altora cadouri, însă atmosfera și împrejurimile nu mai erau aceleași. Și totuși, ceva, cândva s-a schimbat. Acum trei ani, undeva în jur de 15 decembrie le-am propus părinților mei să facem și noi bradul. Având brad artificial, știam deja că nu va fi un deranj prea mare, însă spre surprinderea mea m-au refuzat. N-am înțeles inițial de ce, însă am spus ok și mi-am văzut de treburile mele de la acea vreme. Cinci zile mai târziu am plecat în vizită la bunici împreună cu mama. Vizita a durat două zile, însă când ne-am întors eu și mama am avut cea mai frumoasă surpriză: tata împodobise întreaga casă de sărbătoare și cumpărase chiar și un brad natural. Era montat ușor strâmb, dacă sunt complet onestă, dar se vedea că se chinuise. Atunci a fost prima dată în mulți ani când am simțit că se apropie Crăciunul și că „vine Moșul”.

Acest an m-a găsit cu o dorință pentru Crăciun mai mare decât în alte dăți. Faptul că întreaga planetă s-a văzut nevoită să își restricționeze din activitățile ce aduceau zâmbetele pe chipurile oamenilor mă face să cred că toți simțim nevoia de o sărbătoare care în esența ei reprezintă bunătatea și fericirea.

Ca să raspuns și la întrebarea de la care pleacă această povestire: au oamenii nevoie de Moș Crăciun? Nu. Atmosfera indusă de apropierea Crăciunului, fericirea pe care ți-o oferă „vizita lui Moș Crăciun”, faptul că alegi să depui un efort pentru cei dragi de sărbători este ceea ce au oamenii nevoie și dacă toate aceste lucruri se pot numi mai simplu „Moș Crăciun”, îmi voi schimba numaidecât răspunsul într-un da categoric.

În încheiere, oamenii au nevoie de ideea de Moș Crăciun deoarece le oferă prilejul de a fi mai buni și mai fericiți, le oferă o atmosferă unică pe care nicio altă sărbătoare nu le-o poate da și nu în ultimul rând le oferă cadouri.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter