Festivaluri care totuși s-au ținut în 2020

Cine ar fi crezut în 2019 că 2020 va veni la pachet cu o pandemie care ne va schimba complet viețile, obiceiurile de consum și de going out? În urmă cu un an, un astfel de scenariu ar fi părut ceva demn de un film S.F., dar iată că s-a întâmplat.

Printre consecințele imediate ale acestei pandemii s-au numărat și anulările sau amânările pe termen nedefinit ale marilor festivaluri sau concerte de peste tot, fie că e vorba de România sau de orice altă țară. UNTOLD, Neversea, Electric Castle, Summer Well n-au mai avut loc în 2020, de exemplu. Cu toate acestea, au existat câteva festivaluri care totuși s-au ținut, cu distanțare, dezinfectanți, măști și alte măsuri care să țină virusul departe. La sfârșitul acestui 2020 groaznic, merită să ne amintim măcar de câteva dintre acestea evenimente care s-au încăpățânat să se adapteze și reinventeze pentru a exista.

În perioada stării de urgență (sau a lockdown-ului de prin alte părți) s-a vorbit mult despre concertele sau evenimentele de tip drive-in. Prin afară s-au ținut câteva, dar și în București a existat festivalul The CONCERT (19-21 iunie). Publicul a asistat din mașini la ce s-a întâmplat pe scenă, unde în cele 3 seri au urcat artiști precum: Antonia, INNA, Irina Rimes, Nane, Killa Fonic, Carla’s Dreams etc.

Cu toate acestea, cel mai mare festival care s-a ținut anul acesta a fost TIFF, la Cluj, între 31 iulie - 9 august. Proiecțiile au avut loc în aer liber, cu scaunele mai distanțate ca de obicei, iar publicului i s-a cerut să poarte mască pe toata durata filmelor. Pe durata celor 10 zile de festival, peste 45.000 de oameni au luat parte la proiecțiile celor 157 de filme aduse din 49 de țări. Tot în august a avut loc și festivalul Anonimul, în cealaltă parte a țării, la Sfântu Gheorghe (12-16 august), dar într-o versiune mai restrânsă, fără prea mulți invitați și cu doar un concert ținut de Muse Quartet la gala de închidere.

Dracula Film Festival (14-18 octombrie) a continuat tradiția și a adus la Brașov filmele de groază și anul acesta, dar a funcționat într-o versiune mai restrânsă, pentru siguranța participanților (fără concerte, fără prea mulți invitați, cu publicul distanțat etc.). De asemenea, organizatorii au avut și buna idee de a oferi fanilor și o versiune online a festivalului, grație căreia filmele din competiție au putut fi vizionate și pe platforma Eventbook, contra unei sume modice.

Și Astra Film Festival s-a ținut la Sibiu, între 4-13 septembrie (în open air) și 16-25 octombrie (în online), cu multe proiecții de filme în aer liber, dar și cu numeroase concerte susținute pe scenele amenajate în incinta superbului Muzeul al Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA”. Au cântat aici, fără un public care să creeze aglomerații: Șuie Paparude, Subcarpați, Om la Lună, Ana Coman, Balkan Taksim, Karpov NOT Kasparov și Adrian Naidin. De asemenea, a doua parte a festivalului s-a desfășurat tot în online, iar fanii festivalului sau ai genului au putut vedea 41 de filme documentare în 10 zile. 

Astra Film Festival Sibiu, foto: Astra Film Festival

Odată cu apariția vaccinului anti-COVID sperăm ca anul 2021 să fie unul cu evenimente mult mai numeroase și care să ne facă să uităm de izolarea în care am trăit în 2020.

  • Text de Gruia Dragomir.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter