LUCIA: “Mă bucur că oamenii se ataşează de muzica mea”

Propulsată în stratosfera YouTube-ului prin cover-ul piesei “Silence” a celor de la The MOOod, Lucia este una din cele mai originale prezențe ale muzicii românești. Cu toate acestea, nu cover-urile o separă pe artistă de restul muzicienilor, ci creația ei sinceră, născută din pura dorință de a-și împărtăși sentimentele.

Prinsă la granița dintre mainstream și underground, Lucia dă dovadă de onestitate și deschidere către tot ce înseamnă artă. În 2015 lansează albumul “Silence”, urmat trei ani mai târziu de “Samsara”, o meditație la ciclicitatea nesfârșită a existenței. Recunoaște fară sfială că este un muzician autodidact, fapt ce nu a oprit-o din a-și crea propriul univers artistic. Cu concerte atât în țară cât și în străinătate, Lucia demonstrează că muzica sinceră vine din inimă și nu din dorința de a aparține unor curente efemere.

Lucia

Nu te deranjează aducerea în discuție mai mereu a acestui cover, “Silence”, având în vedere faptul că tu ești deja autoarea a două albume de muzică proprie?

Îți dai seama că la un moment dat ajunge să îmi displacă acest fapt, pentru că știu câtă muncă am depus după “Silence”, în special pentru cel mai recent album. Sunt conștientă și de efortul pe care o să îl depun în compunerea altor piese pe care oamenii le vor asculta și îmi vor spune ulterior ‘Da, foarte frumoase, dar mie îmi place piesa ‘’Silence’’ de acum zece ani!’. Totuși, nu are cum să nu mă bucure faptul că publicul s-a atașat de o anumită melodie, așa cum și eu mă atașez de piesele altor artiști.

De fapt, interpretarea piesei “Silence” a fost momentul decisiv al lansării carierei tale, tu reușind să te viralizezi într-o eră în care YouTube-ul încă susținea conținutul creatorului de rând. Ai avut în plan acest fapt?

Ideea este că eu am fost un copil crescut cu YouTube-ul, ascultam muzică și mă uitam la concerte încă de prin 2006-2007. Cumva de pe-atunci mi se părea fascinant cum unii youtuberi pot avea activitatea aceasta ca meserie de zi cu zi. Ulterior, mi s-a format o fixație, mă tot gândeam cum ar fi să fiu eu una din ei. Întotdeauna am fost atrasă de puterea YouTube-ului și de faptul că un singur video putea să ajungă la foarte mulți oameni. În schimb, nu am avut nicio astfel de intenție în momentul în care am lansat “Silence”, ideea find a lui Marius Moise, fostul vocal al trupei The MOOod, el venind și cu ideea clipului. În momentul în care am urcat piesa pe YouTube nu am avut aşteptări.

Îmi descrii o lume total diferită față de cea a Internetului în 2021...

Da, chiar zilele trecute mă gândeam la faptul că eu am prins și o eră a “fetei cu pianul”. Tot în aceeași perioadă apăruse și Birdy, iar noi o aveam pe Alexandrina. Cu toate acestea, videoclipul nu s-a viralizat foarte mult în România, având inițial succes în America de Sud, Polonia și  Germania. De fapt, dacă intri acum pe YouTube, majoritatea sunt turci. Nu știu ce se întâmplă, dar ne gândeam ca următorul turneu să fie chiar în Turcia. Inclusiv pe Spotify, 90% din ascultări provin de la ei.

Lucia, ai participat recent la showcase-urile online Athens Music Week și Budapest Showcase Hub și, totodată, te numeri printre norocoșii artiști care au concertat live pe perioada verii. Le poţi pune în balanţă?

Mă bucur enorm că am fost invitați să participăm la cele două, chiar dacă și digital, pentru că e o șansă să ajungem la un public nou. Evident că ar fi fost mult mai fain să fim acolo în persoană, dar poate 2021 o să ne aducă înapoi posibilitatea asta. Îmi pare rău că nu am putut să interacționez mai mult cu publicul, deși la Athens Music Week am făcut un Q&A, dar tot n-am simțit-o că fiind destulă socializare. Sunt extrem de norocoasă că am avut ocazia să țin concerte și le mulțumesc atât oamenilor care au făcut evenimentele să se întâmple, cât și publicului. Cred că oamenilor le e dor de concerte, cel puțin celor care erau consumatori de concerte înainte și în momentul ăsta ne descurcăm cu ce avem, atât din postura de muzicieni cât și de din postura de spectatori. Reacțiile au fost mereu foarte bune, dar nu e nici pe departe comparabil cu evenimentele live, în persoană. Știu că poate să sune că un clișeu toată treaba cu energia pe care o primești de la oameni atunci când ești în aceeași încăpere cu ei dar chiar există și e incomparabilă cu orice fel de experiență digitală. 

Lucia

Este această energie motivul pentru care cântatul pe scenă dă dependență artiștilor?

Da, este într-adevăr o dependență. La început, deoarece îmi era foarte frică de scenă, m-am gândit că poate sunt un artist de studio și atât. Ulterior, am prins gustul acestui schimb de energie pe care nu îl știam posibil. În perioadele în care aveam mai puțin de două concerte pe lună, deja simțeam nevoia de a mă descărca și de a primi acea energie din partea publicului. Un fapt interesant pe care mi l-a mărturisit Dan Byron este că și frica dă dependență, pentru că ai acel ‘rush’ de adrenalină care te încearcă de fiecare dată.

Pe de altă parte continui să îți compui singură melodiile și versurile. De ce perseverezi în... independenţa ta creativă?

E o chestie cu două tăișuri, îmi oferă libertate, originalitate, dar mă și limitează. Dacă aș putea să mă întorc în timp cred că aș face mai multe eforturi să-mi pun la un loc un bagaj de cunoștințe muzicale mai solid, dar n-am cum. Tot ce pot să fac acum e să continui să învăț din mers și să aplic ce învăț. 

Interesant, mulți muzicieni resping ideea învățământului artistic dar tu ți-l dorești și regreți că nu l-ai accesat la timp.

Nu îmi doresc neapărat un cadru formal, pentru mine cea mai bună resursă de studiu în momentul de față este YouTube-ul. Învăț teorie muzicală de la zero, deși am făcut câteva cursuri de pian cu o profesoară. Mi se potrivește mai mult acest stil de învățare online unde pot alege ce învăț, cum învăț și de la cine. În cadrul orelor de pian aveam mereu acea anxietate de a cânta și a citi partituri cu profesoara lângă mine, lucru mai stresant decât studiul pe YouTube. De altfel, mi se întâmplă să urmăresc un filmuleţ și să mi se aprindă un beculeţ care nu mi s-a aprins ani de zile în care am tot auzit acea noțiune. Am urmărit recent un tip care explica modurile muzicale și mi-au click-uit niște chestii în cap pe care nu le-am înțeles până atunci.

Cu toate astea, te poți cataloga drept o ‘cantautoare’, caracteristică rar întâlnită acum în industria muzicală. Noile albume ale artiștilor au zeci de producători și compozitori ce se asigură că produsul final e fără cusur.

Am lucrat în felul acesta, am fost de două ori în Anglia și o dată în State pentru a lucra în maniera asta de brainstorming cu mai mulți producători. Au fost contexte în care stresul a fost atât de mare încât nici nu m-am putut bucura de ce făceam. Am colaborat cu producători și compozitori a căror atitudine față de muzică m-a deranjat foarte tare, un producător propunându-mi la un moment dat preluarea unei linii melodice dintr-o piesă foarte cunoscută și modificarea ei pentru a suna puțin diferit. Cu toate acestea, în producția ultimului album am rezonat cu Dănuț [Dan Georgescu din trupa byron] și Alexei Țurcan [Travka, Tomma Alistar]. Înainte să iau contact cu lumea mainstream-ului aveam anumite preconcepții. Mă gândeam că dacă oricum piesele nu sunt scrise de artiștii respectivi și ei nu pot transmite acea emoție pe care o vedem mai degrabă în underground, atunci e nasol, nu îmi place. Totuși, am ajuns să văd că, deși piesele nu sunt scrise de ei, pasiunea pe care o pun în interpretare suplinește faptul că nu sunt compozitori. Pentru noul album și trupa va contribui la partea de compoziție, până acum doi-trei ani trupa mea fiind într-o continuă schimbare, eu negăsind oameni care să dorească implicarea și pe partea asta de songwriting. Acum, chiar cei din trupă au venit cu ideea de a participa la procesul de compoziție.

Revenind la caracterul tău autodidact, această abordare componistică a dat naștere albumelor “Silence” și “Samsara”, care trimit la conceptul budist ce caracterizează ciclicitatea nesfârșită a existenței. Cât de mult te-ai inspirat din viața personală în alegerea titlurilor albumelor?

“Silence” a fost ales ca titlu pentru a încheia cumva capitolul respectiv, se pare că am ce am cu ciclicitatea. Mi se pare că s-a potrivit perfect și a fost un ultim ‘tribut’, dacă pot să-i zic așa, adus primei piese pe care am lansat-o. Legat de “Samsara”, conceptul îmi este foarte drag și m-am simțit atrasă de el de la început și, nu știu dacă sună ciudat, dar inclusiv sonoritatea cuvântului m-a atras. Acum urmează să vedem dacă următorul album o să aibă un titlu care începe tot cu ‘S’. Încă n-am ales numele final pentru el, dar n-aș vrea să fac o obișnuință din asta...

Deci ai în plan un nou album?

Albumul e deja în lucru de anul ăsta care tocmai s-a sfârşit și o să fie de fapt un EP cu 5 piese. Legat de inspirație... a tot oscilat pe parcursul anului, dar clar a fost un an prost pentru compus. Plus că atunci când mă mai lovea inspirația aveam și mult de muncă, eu lucrez ca traducător pe lângă muzică și anul ăsta am lucrat mult mai mult ca să pot să suplinesc veniturile lipsă din concerte. Deci 2020: 1/10 nu recomand. 

 Lucia

Mi-ai adus aminte de un citat din Leonardo Da Vinci, care spunea că ‘’arta nu este niciodată terminată, ci doar abandonată’’. Ți s-a întâmplat vreodată să îți vină idei mai bune după ce piesele au fost imprimate și lansate pe album?

În ceea ce privește primul album clar, aș schimba multe la el, am venit cu idei mult mai bune împreună cu trupa pe parcursul anilor în care l-am cântat. Pentru “Samsara” nu, n-aș modifica nimic la el, mi se pare că toate piesele sunt ‘gata’. În schimb, legat de citatul din întrebare, avem un demo pe care îl abandonasem în 2018, atunci când am lucrat la “Samsara”, care acum va fi primul single de pe noul nostru EP. Trecuseră doi ani de când nu-l mai ascultasem, chiar uitasem de el, și acum a luat o formă complet diferită... în sfârșit a devenit piesa pe care n-am știut s-o termin acum doi ani. 

Ai descoperit conceptul de ‘samsara’ în urma căutărilor tale spirituale?

Nu știu dacă l-am descoperit în urma unor căutări spirituale, cât mai degrabă în urma interesului meu față de religii. Deși sună puțin neconvențional, mie îmi place să adun aspecte din diverse religii și culturi și să fac combinații care îmi priesc. Prefer să personalizez toate învățăturile care îmi sunt oferite, aceasta fiind o concluzie la care am ajuns prin toată documentarea pe care am realizat-o de-a lungul vieții. Faptul că există atât de multe religii, atât de diferite și, totodată, atât de similare, m-a fascinat încă din copilărie. 

Lucia, simți că viteza lumii moderne afectează felul în care oamenii te percep ca și artist?

Mi se pare că există două feluri de ascultat muzică: pasiv, în fundal, ca background pentru alte activități sau activ, conștient, prezent. Amândouă pot să existe în simbioză cât timp le balansezi, cel puțin în cazul meu, dar clar consider ascultatul de muzică în mod prezent mult mai important: mă refer la momentele când pui un album să meargă și îți bagi căștile în urechi și ești atent doar acolo, nu mai faci nimic altceva. Evident că mi-aș dori ca așa să se asculte și muzica pe care o fac eu, mai ales pentru că există detalii la care s-a muncit mult pe partea de producție, de sound design, pe care nu le observi la o ascultare superficială, dar e doar o sugestie, o preferință personală. Pe mine mă bucură atunci când muzica există în viața unui om oricum, chiar și în surdină pe fundal. Legat de ‘attention span’-ul oamenilor, cred că în ceea ce privește muzica e cam același de o bună perioadă de timp, de-aia durata magică pentru o piesă e în jur de 3-4 minute și pentru concerte în jur de 1-2 ore. 

În mod paradoxal însă, în timp ce atenția oamenilor scade, putem observa un revival al vinyl-ului.

În momentul de față costurile de producție pentru lansarea pe vinyl nu ar fi justificate... acum chiar mă întreb de ce am mai scos ultimul album pe CD. Într-adevăr, multe s-au vândut, dar unde îl mai asculți, ce mai faci cu el? În continuare cred în puterea platformelor de streaming, deși banii pentru artiști sunt puțini.

Dar nu crezi că streaming-ul îndepărtează oamenii de muzică, mai ales că poate fi acum accesată de oriunde, fară ca ascultătorul să depună niciun efort?

Într-adevăr, având atât de multă muzică disponibilă într-un singur loc, oamenilor le scade durata atenției. Uneori mă trezesc și realizez că există prea multă muzică de ascultat și eu am prea puțin timp. La sfârșitul fiecărui an, când Spotify oferă statisticile personalizate, toată lumea postează despre cum au ascultat 15.000 de trupe anul ăsta, iar eu am ascultat vreo zece. Totodată, îmi pare rău că nu mai există concerte live, pentru că acest lucru ne ia tuturor bucuria aia de a aștepta un anumit eveniment... să știi că săptămâna următoare ai bilet la trupa ‘X’ sau că luna următoare pleci în Bulgaria. Aceste momente mă țineau pe linia de plutire de la o săptămână la alta, de la o lună la alta.

Într-o eră a prezenţei albumului pe platformele de streaming şi a artistului în online, simţi că muzicienii sunt forţaţi să fie activi mereu pe social media?

De multe ori ai obligația să postezi pentru a rămâne relevant, altfel lumea uită de tine, iar acestea sunt schimbări care se observă. Ce am învățat în ultimii ani este că dacă tot am această “obligație” de a ține conturi de social media active, măcar să o fac exact cum vreau eu. Pentru mine, Instagram-ul este precum un group chat cu prieteni și mă desfășor exact cum m-aș comporta cu prietenii mei. Am încercat să construiesc un avatar în online mult prea mult timp... dacă vezi poze și clipuri cu mine de acum 9 ani, ai impresia că acolo este o altă persoană. Ești foarte atras de imaginea pe care industria vrea să ți-o creeze dar realizezi că nu te reprezintă neapărat. Ți se spune ‘Facem clipul așa, te îmbrăcăm așa, piesa asta sună așa’. Nu că nu aș fi avut control creativ de la început dar fiind un copil impresionabil am mers pe prinicipiul că alți oameni știu ce e mai bine pentru mine, în special din punct de vedere al imaginii. M-am prezentat în primii ani ca fiind această prințesă intangibilă, pură și imaculată, o imagine care îmi plăcea la momentul respectiv. Mi-am seama că oamenii din jurul meu nu știau mai bine decât mine ce mi se potrivește. Cu toate acestea, în acele momente, am avut parte de o echipă de oameni care, deşi nu m-au obligat să fac nimic, m-au dus într-o direcție ce nu mă mai reprezintă acum.

Lucia

A trecut de atunci ceva timp. Acum, la 26 de ani, mai poţi fii dezamăgită?

Normal că există dezamăgiri, ar fi stupid să nu existe, pentru că din astea învățăm. Cel puțin pe mine m-au învățat să nu-mi mai ridic așteptările la idealurile nerealiste pe care mi le creez. Relația mea cu muzica rămâne aceeași indiferent de ce s-ar întâmpla în industria muzicală. Ce se schimbă sunt speranțele mele legate de viitorul underground-ului românesc: anul ăsta, clar, au ajuns undeva sub nivelul mării! O să fie greu ca naiba să ne redresăm după porcăria asta de an. 

Lucia, tu ai vorbit deschis despre experiențele tale cu anxietatea și depresia. Ai simțit vreodată că muzica ți-ar putea deveni inamic?

Da, am vorbit de câteva ori în public despre asta și cred că e un subiect care ar trebui normalizat, mai ales în rândul muzicienilor și artiștilor. Nu cred că-mi afectează neapărat partea de compoziție cât partea de performance live. Pentru mine concertele sunt destul de dificile fiindcă fix înainte să urc pe scenă mă lovește toată anxietatea și tot sindromul impostorului din lume. Mereu mă liniștesc după primele piese dar începutul e mereu groaznic. Și după aia vine partea cu înregistrările... am momente când nu suport să-mi aud vocea și nici nu pot să mă uit la filmările din concert.

Să ne imaginăm că Lucia din prezent ar întâlni-o pe Lucia de la 16 ani. Ce i-ar spune?

Nu te apuca de muzică. Glumesc. Cred că i-aș spune să aibă mai multă încredere în ea și să nu mai fie așa de transparentă legat de frică. Pe lângă asta, i-aș zice să fie mai hotărâtă când vine vorba de luat decizii: uneori crezi că alții știu mai bine ce ai nevoie și de multe ori nu e așa.

  • Interviu de Alex Mușat

Alex Musat

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter