Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 18/01/2021
Lifestyle

Universal Music Group: investiții în desene animate, fotbal și fitness

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir
Comentarii Universal Music Group: investiții în desene animate, fotbal și fitness Share Universal Music Group: investiții în desene animate, fotbal și fitness


 

Universal Music Group, cea mai mare casă de discuri din lume începe 2021 cu investiții în desene animate, fotbal și fitness. 

Universal Music Group, știe deja ce are de făcut în 2021 și a început să facă investiții în desene animate, jocuri video, fotbal și aplicații de fitness. Este pariul pe care cei de la UMG îl văd câștigător pentru perioada următoare. 

Mai exact, Universal va începe să-și asocieze artiștii din portofoliu cu branduri din toate domeniile menționate mai sus. 

De exemplu, Katy Perry n-avea nicio treabă cu universul Pokemon… până acum. Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea desenului animate Pokemon, Katy Perry va deveni imaginea unui nou program ce se va numi P25 Music. Un comunicat de presă de la UMG descrie acest program ca pe o campanie ce se va întinde pe un an întreg și care va fi compusă din numeroase activări la nivel global, alături de unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală – de la artiști renumiți, la staruri aflate la început de drum.

În următoarele luni vor fi anunțați și ceilalți artiști care i se vor alătura lui Perry.

Între timp, în ultimii ani FIFA a devenit și un influencer în domeniul muzical, iar Universal își dorește să exploateze din greu și această felie. Mai ales că FIFA a anunțat că va avea o nouă divizie numită FIFA Sound, care a fost creată special pentru a crea legături importante și relevante între fanii sportului rege, jucători, artiști muzicali și toți cei care iubesc muzica și fotbalul.

În acest sens, FIFA Sound se va ocupa de numeroase campanii și programe, iar primul de pe listă este PlayOn, un podcast cu 8 episoade, găzduit de artistul Liam Payne (ex-One Direction), alături de comentatorul sportiv Jaydee Dyer. Totul este, bineînțeles, powered by UMG, căci Liam este unul dintre artiștii din portofoliul lor. 

Și, nu în ultimul rând, UMG a bătut palma cu Variis, o aplicație de fitness lansată de Equinox în 2020. Variis oferă cursuri pentru diverse categorii de fitness – cycling, yoga sau jogging. Și, pentru că e destul de plictisitor să faci fitness fără un fundal sonor, cei de la Variis și-au dorit să cumpere drepturile pentru muzica mai multor artiști, așa a apărut colaborarea cu UMG, iar acum userii aplicației pot face sport pe piesele unor artiști precum Taylor Swift, Billie Eilish sau Drake.

Mișcarea făcut de Universal, cu toate aceste parteneriate cu branduri din diverse domenii, vine pentru a contracara dezastrul adus de pandemie pentru industria muzicală. Casele de discuri au pierdut enorm din cauza restricțiilor impuse de autorități pentru a limita răspândirea virusului. Concertele și festivalurile au fost anulate pe tot anul 2020, iar în 2021 se așteaptă ca ele să revină abia în toamnă, în cel mai optimist scenariu. 

Este clar că UMG are mult mai multe astfel de parteneriate pregătite pentru 2021, iar aceste 3 tipuri de parteneriate sunt doar începutul.

De asemenea, e clar și că ceilalți jucători din industrie le vor urma exemplu și vom avea parte și numeroase astfel de cross-uri pe tot parcursul acestui an. 

  • Text de Gruia Dragomir.
 

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută