Ben Affleck şi Ana De Armas și-au spus adio

Actorii Ben Affleck şi Ana De Armas, unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood, au ales să meargă pe drumuri separate la început de an. Cei doi au jucat împreună în thrillerul psihologic „Deep Water”, unde și-au început și povestea de dragoste, dar s-au despărţit după aproximativ un an de relaţie, conform revistei People.

Ben Affleck și Ana de Armas s-au cunoscut în 2019, la filmările pentru producția „Deep Water”. Filmările s-au încheiat în New Orleans, în noiembrie, iar de atunci, ei au fost fotografiaţi împreună cu mai multe ocazii. Anul trecut, cei doi și-au oficializat relația, în timpul unei vacanțe în Cuba.

affleck

Potrivit unei surse, cuplul s-a despărţit luna această de comun acord. Zvonurile despre separarea celor doi au început să circule la începutul lunii ianuarie, după ce Ana s-a mutat înapoi în Cuba, iar Ben a rămas în Los Angeles: 

 

„Au discutat îndelung despre viitorul lor şi au hotărât să-şi urmeze fiecare drumul", spune o sursă apropiată celor doi pentru People. 

Relaţia lor era complicată: Ana nu vrea să locuiască în Los Angeles, în vreme ce Ben trebuie să fie acolo, pentru că acolo sunt copiii lui", a continuat aceeaşi sursă.

De asemenea, un prieten al actorului a dezvăluit că despărțirea celor doi a fost una cât se poate de civilizată:

Ana şi Ben se află în puncte diferite ale vieţii, iar sentimentele de dragoste şi respect îi leagă în continuare. Ea vrea să stea în Cuba, el are trei proiecte în L.A. şi îşi doreşte, în acelaşi timp, să fie un tată responsabil. Aşadar, merg în direcţii diferite şi nu au reuşit să găsească soluţii pentru ca relaţia lor să funcţioneze în continuare".

O altă sursă a declarat pentru revista In Touch că dinamica dintre cei doi actori s-ar fi schimbat în momentul în care s-ar fi mutat împreună.

Ben Affleck a acordat mai multe interviuri în 2020 pentru a promova filmul „The Way Back” și a vorbit despre fosta căsnicie cu Jennifer Garner, cât şi despre dependenţa de alcool. O lună mai târziu, a fost văzut alături de Ana de Armas în Havana, oraşul ei natal, apoi în Costa Rica şi în Los Angeles.

Ana de Armas, care şi-a început cariera cu roluri în seriale spaniole, a jucat în „Knives Out”, alături de Daniel Craig. Ea face parte şi din distribuţia celui de-al 25-lea film din seria „James Bond”, care va fi lansat anul acesta.

  • Text de Silvia Trașcă:

SilviaTrasca

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter