ATB, Topic și A7S celebrează aniversarea a 23 ani de când a fost lansat hitul "9pm (Till I Come)"

ATB, DJ-ul german cu o carieră impresionantă, colaborează cu Topic și A7S pentru single-ul "Your Love (9pm)". O versiune modernă pentru hitul de platină, "9pm (Till I Come)", lansat de către ATB în 1998, "Your Love (9pm)" este primul remake oficial lansat de către DJ-ul trance. Cei doi artiști, ATB și Topic, au lucrat împreună într-un studio din Germania, iar cu A7S s-au întâlnit prin intermediul unui video call.

De-a lungul ultimilor 20 de ani, am primit foarte multe cereri pentru colaborări, remake-uri sau cover-uri pentru cântecul 9m (Till I Come), dar, din păcate, am fost nevoit le refuz pentru nu au au sunat ok", explica ATB. "Ulterior am ascultat piesa "Breaking Me", lansată de Topic și A7S, și am avut instant sentimentul cele două sound-uri s-ar potrivi perfect", a adăugat artistul.

Potrivită pentru generația TikTok, versiunea ATB & Topic prezintă și vocile ascendente ale lui A7S și o linie de bas puternică și energia trance care a făcut originalul special pentru ascultătorii din întreaga lume.

„9pm (Till I Come) este o melodie clasică dance absolut, pe care am auzit-o și iubit-o de când eram mic", spune Topic. „Prin urmare, este o mare onoare să fiu primul care a reeditat această piesă, împreună cu ATB. Riff-ul tipic de chitară ATB, asociat cu sound-ul meu „melancolic dance dance" și vocea inconfundabilă a lui A7S sunt într-o simbioză perfectă! "

Noul cântec succedă un an prolific pentru Topic și A7S. În 2020, cei doi au colaborat cu rapperul american Lil Baby, pentru single-ul "Why Do You Lie To Me". Piesa a adunat peste 30 de milioane de ascultări pe Spotify și a fost difuzată de posturi de radio precum BBC Radio 1 sau Capital FM. La aceasta adaugăm și succesul obținut cu hitul "Breaking Me", fenomenul viral care a depășit 1 miliard de ascultări pe platformele de streaming și a primit numeroase certificări cu platină în întreaga lume.

Hitul incontestabil "9pm (Till I Come) l-a propulsat pe DJ-ul și producătorul german, ATB, în topurile muzicale din întreagă lume, în 1998, devenind totodată prima piesă trance care ajunge pe primul loc în Marea Britanie. Single-ul de debut al lui ATB a ajuns și în topul Billboard, deschizând uși pentru muzica de gen. ATB și-a continuat parcursul în muzică printr-un șir impresionant de hituri, precum "Ecstasy", "Let U Go", "What About Us", "Move On" sau "When It Ends It Starts Again". Până în prezent, ATB a lansat 10 albume de studio, premiate cu multe discuri de aur și platină, fapt care îl poziționează de aproape două decenii în topul DJ-ilor din întreagă lume (conform DJ Mag Top 100).

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter