VIDEODOME | “KINKY BOOTS” (2005, r: Julian Jarrold)

“Kinky Boots” este semnat de o echipă cu experienţă serioasă în televiziune - nominalizări la BAFTA şi Primetime Emmy - dar care, aparent, nu o califica pentru o aventură în cinematografie, mai ales una inspirată din realitatea revigorării unui business tradiţional cu încălţăminte, şi are o distribuţie care, la acea vreme, nu spunea marea lucru: Joel Edgerton era înainte de “Warrior”-2011, “Marele Gatsby”-2013 sau “Red Sparrow”-2018, iar Chiwetel Ejiofor mai avea de aşteptat până ca Ridley Scott să îl bage în seamă în “American Gangster”-2007 sau să fie nominalizat la Oscar pentru “12 Years a Slave”-2013. Revenind la subiect, vă propun de această dată un film britanic despre încălţăminte şi rolul acesteia, atât ca tip de obiect utilitar cât şi ca semnificaţie/importanţă, în evoluţia civilizaţiei contemporane, pus în scenă de unul dintre regizorii serialului “The Crown” şi a dramediilor romantice de epocă “Becoming Jane” şi “Brideshead Revisited”.

“These Boots Are Made for Walkin’” (Movie Scene):

Întrebare legitimă: de ce ne-am consuma timpul cu “Kinky Boots”? Răspuns personal: pentru o poveste remarcabil de frumos şi de echilibrat scrisă/spusă în termenii cinematografiei, surprinzătoare… în sens pozitiv, cel puţin pentru mine - care nu sunt deloc fanul acestui tip de filme -, ce pendulează cu fineţe între melodramă şi comedie, între Musical şi satiră la adresa triadei societate-economie-progres. O recomandare, de asemenea personală: ignoraţi marketarea absolut ineptă, tipică americanilor (Miramax-ul fraţilor Weinstein au asigurat finanţarea), ce face trimitere la “The Full Monty”, întrucât reprezintă încă o dovadă a faptului că angajările în showbiz în domeniul PR-ului se fac deseori mai puţin pe criterii de competenţă. Responsabilii în acest caz n-au înţeles calitatea produsului nici măcar când Chiwetel Ejiofor a fost nominalizat la Globul de Aur în 2007 pentru rolul din acest film. In fine.

Premisa naraţiunii lui “Kinky Boots” este de un realism aproape banal: o fabrică de pantofi înfiinţată încă din 1895 în Northampton, afacere de suflet a unei familii transmisă din generaţie în generaţie, pierde radical teren în conjunctura nebuniei experimentale a trendurilor secolului 21 şi ajunge falimentară. Soluţia la îndemână oferită de hienele speculante: trebuie vândută ca pasive - precum industria românească în anii ’90 - iar salariaţii concediaţi, făcând abstracţie de faptul că s-au specializat în ceea ce produc la locul de muncă de… întregi decenii. Atractivitatea filmului constă exact în opoziţia dintre filosofia conservator-idealistă a producătorului (fabricăm papuci care să te ţină o viaţă şi nu unii mai ieftini/consumabili, pe care consumatorul să îi înlocuiască cu o frecvenţă mai mare doar pentru profitul actionarilor) şi cea exploziv-mercantilă generată de expunerea la noile trenduri consumeriste (adaptabilitatea la cerinţele publicului-ţintă şi tributul pe care trebuie să îl plăteşti modelor efemere, preocuparea pentru a avea o piaţă de desfacere înainte de a da ceva în lucru, în paralel cu manipularea/motivarea echipei care trebuie să ajungă să creadă în schimbări şi adaptări conjuncturale).

Mai mult, “Kinky Boots” nu este doar o poveste adultă despre tranziţia între viziuni economice sau mentalităţi de business ci despre… deschiderea minţii, gândirea out-of-the-box, despre toleranţă, despre depăşirea prejudecăţilor în interesul ‘familiei’ profesionale, despre curajul rezistenţei în faţa asaltului ‘robotic’ a corporatismului. Personajul lui Joel Edgerton, Charlie Price, altfel, iniţial, ferm decis ca provincial naiv să se ducă după ambiţioasa-i logodnică (agent imobiliar… big deal!) la Londra, moşteneşte fabrica şi reacţionează visceral la şocul lichidării afacerii de familie în momentul în care (“Up in the Air” a avut premiera abia în 2009 deci George Clooney se inspiră eventual de la Charlie Price şi nu invers) este pus în situaţia directă de a afecta existenţa a nenumărate familii din comunitate prin restructurarea masivă a personalului. Renunţi sau te reinventezi?... este întrebarea trântită în faţa patronului de către dezinhibata viitoare şomeră Lauren (Sarah-Jane Potts – “Straydogs”, “Wonderland”).

Kinky Boots (trailer): 

Ideea strălucitoare a lui Charlie apare în urma întâlnirii accidentale cu Lola/Simon (Chiwetel Ejiofor… absolut siderant ca interpret a numerelor de Cabaret/Burlesque) care îi relevă o oportunitate posibilă generată de o stringentă necesitate… de nişă: travestiţii/drag queens au o problemă cu încălţămintea (nu este proiectată pentru a suporta greutatea unui bărbat). Impunerea unor schimbări majore în... 1.) Mentalitatea oamenilor (exponent – Nick Frost … ”Perhaps what women secretly desire is a man who is fundamentally a woman.”), 2.) Procesul de producţie în sine (manufactura bazată pe cu totul alte reguli, materiale şi algoritmuri de asamblare… “Look to the heel, young man. The sex is in the heel.”), şi 3.) Viaţa personală, sunt duse convingător şi fără ostentaţie de un Edgerton aparent insignifiant ca figură dar perfect ca placă turnantă între micul provincialism şi curajul nebun de a încerca şi altceva, ca simbol a susţinerii luptei pentru înnoire-supravieţuire (“Remember. You are not making footwear. You are not making boots. You are making two and a half feet of irresistible, tubular sex!”).

“Red Is the Color of Sex” (Movie Scene): 

Inspirat filmat chiar în locaţiile la care se referă - inclusiv Milano, târgul MICAM… “where the world meets footwear” -, filmul degajă o căldură neaşteptată, reprezentând o mostră de exerciţiu ce va rămâne din păcate în spaţiul cinematografiei minore, în care, cu adevărat, o poveste reală poate fi spusă suficient de rafinat încât să pătrundă pe teritoriul culturii Pop. Nu vreţi, presupun să vă amintesc de referinţele la pantofii Jimmy Choo, Louboutin sau Miu Miu… “Maybe you judge what you leave behind by what you inspire in other people.”. De exemplu “Kinky Boots” a inspirat-o pe producătoarea Daryl Roth pentru o adaptare destinată Broadway-ului pe muzica lui Cyndi Lauper, care, în 2013, la doar câteva luni de la premieră, a câştigat nu mai puţin de şase premii Tony! “Whatever Lola wants… Lola gets” (compoziţia lui Richard Adler şi Jerry Ross pentru Musical-ul cu iz faustian “Damn Yankees” din anii ‘50).

About KINKY BOOTS, The Musical, 2013 Tony Award Winner:

Paranteză de final… În aceeaşi cheie a reinventării trebuie căutat de văzut şi “Calendar Girls”, al cărui co-scenarist este acelaşi Tim Firth, autorul lui “Kinky Boots”, în care doamnele ceva mai coapte interpretate de Helen Mirren şi Julie Walters, enervate de managementul puturos a filialei din Yorkshire a Women’s Institute (WI), organizaţie feministă fondată în 1897, decid să o revigoreze prin intermediul unui calendar ‘geriatric’… cu nuduri. 

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter