Vin de Valentin

În luna februarie, se mănâncă multe dulciuri și se bea tot felul. Pe mine m-a dus gândul la un vin alb, demisec, ca să poată fi savurat și de doamne.

Da, știu ce se bea în mod tradițional de Ziua Îndrăgostiților, ce să zic, că și mare tradiție are sărbătoarea asta, mai ales la noi. Lichioruri și cocteiluri. Musai, romantice. Dar, dacă îngăduiți o întrebare retorică, nu vi s-a acrit de la atâtea dulcegării? Nu mai bine luați o sticlă onestă de vin în loc să combinați căpșuni cu banane și citrice în punciuri până vi se apleacă? Serios acum, de ce să vorbim despre antreul fluid al unei mese de Ziua Îndrăgostiților, când putem să ne vedem de felul principal lichid al unei cine în doi, care nu poate fi decât un vin bun. 

Iar dacă vorbim despre vin, hai să ocolim clișeul potrivit căruia vinul roșu e drumul cel mai scurt către sex. Hai să lăsăm și rose-ul mai la vară, când se va putea sta - speranța moare ultima, nu? - la terasă. Să încercăm, deci, un vin alb. Sigur, el trebuie să se potrivească de minune cu ce ne-am gândit să mâncăm la cină - sunt atâtea site-uri care potrivesc mâncarea cu băutura încât sunteți doar la un click distanță ca să păreți inițiați.  

Eram tare deștept dacă ziceam că vinul e răspunsul, care era întrebarea? Dar n-am fost eu ăla, doar am auzit-o și eu în lungi conversații purtate în jurul unei sticle de vin. De aceea, vă și recomand un vin care facilitează conversația. Bine, dacă eram și talentat, spuneam ca Pablo Neruda:

„Îmi place să văd pe masă, atunci când conversăm, lumina unei sticle de vin inteligent”.

Dacă eram glumeț, ziceam precum comediantul american W.C. Fields:

„Gătesc cu vin, uneori îl adaug și-n mâncare”.

Însă vă asigur că am o predilecție pentru citate doar când degust ceva, astfel încât voi curma șirul vorbelor spuse de oameni mari - scriu dimineață, pe stomacul destul de gol. 

Așa că îngăduiți-mi să vă vorbesc cu cuvintele mele. Acest vin e din inima Moldovei, de la Gramma Wines, se cheamă Splash Alb, e demisec, din Aligote și Fetească Regală, din 2018, un an nici prea-prea, dar nici foarte-foarte. L-am savurat îndelung, pentru că, înainte de a vi-l propune pe masa festivă de Ziua Îndrăgostiților, am vrut să-l cunosc îndeaproape.

E un vin puternic, am zis să mă apropii bărbătește de el. E structurat, ceea ce, chiar pentru un cunoscător amator ca mine, în comparație cu cei care se îndeletnicesc cu degustările, înseamnă ceva. Ca să zic așa, tăria alcoolului și aciditatea fac casă bună în această sticlă, iar după ce iei mai multe guri, vei putea distinge arome de flori de câmp și de fân proaspăt cosit, ceea ce, pentru o seară de februarie, nu-i de colo.

  • Text de Horia Ghibuțiu.

Horia Ghibutiu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter