PE TERRA FĂRĂ MERCURY

Dacă am închide ochii și am pune degetul pe hartă, ar fi greu să găsim un loc mai îndepărtat de luminile Hollywood-ului decât Zanzibar, regiune semiautonomă a Tanzaniei. Cu toate acestea, cu zece ani înainte ca Elvis Presley să ia prin surprindere întreaga industrie muzicală, sultanatul Zanzibar devenea locul de naștere al lui Farrokh, fiu al familiei Bulsara.”Cel mai frumos lucru despre rock’n’roll este faptul că cineva ca mine poate să devină un star”, spunea Elton John în autobiografia sa, deși această remarcă i s-ar potrivi mult mai bine tânărului Farrokh, fan al lui Elvis, școlit în India și mutat forțat la Londra în urma unei revoluții violente. Fugind de nesiguranța unui regim imprevizibil, familia Bulsara ajunge însă în mijlocul altei revoluții, cea a unei epoci efervescente, condusă de tineri liberi și de chitări cu distors. La ani lumină distanță de strictețea internatului din Mumbai, noul context va influența metamorfoza tânărului Farrokh, transformându-l într-una din cele mai venerate figuri ale secolului XX.

„Nu voi fi o stea rock, voi fi o legendă!”, remarca Freddie când încă umbla după contracte prielnice alături de tinerii săi colegi de trupă, Brian May și Roger Taylor. De fapt, această încredere nebunească în sine l-a caracterizat încă din adolescență. În timp ce vindea haine la mâna a doua în piața din Kensington, Farrokh proiecta imaginea lui Mercury, un alter ego care îi permitea desprinderea de ființa timidă născută în cealaltă parte a globului.

Așadar, iată că începutul anilor ’70 îl prezintă lumii pe tânărul Bulsara proaspăt transformat în Freddie Mercury, gata să cucerească inimile a milioane de oameni. Timp de două decenii, Mercury va conduce cu măiestrie rock-ul mondial, iar stadioane întregi îi vor scanda numele. Mai mult de atât, ca și cum noua identitate i-ar fi oferit invincibilitatea unei zeități, își va trăi viața pe Pământ fără a lua în considerare ziua de mâine, într-un exces constant de muzică și petreceri extravagante. Periplul printre genurile muzicale, dar și abilitatea unică de a dialoga cu arene umplute până la refuz îl transformă pe Freddie în arhetipul starului rock puternic, carismatic și (aparent) invincibil.

Dacă fiecare om are un destin, atunci povestea lui Mercury este una a determinării aproape necugetate de a-ți urma drumul, indiferent de obstacole. Într-un an în care comemorăm 30 de ani de la dispariția sa prematură, ne aducem aminte nu doar de starul, ci și de omul Freddie Mercury, o forță creativă, un talent înnăscut, un real mesager al zeilor.

  • Text de Alex Mușat

Alex Musat

  •  Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter