„Familia Offline” sau la ce e bun teatrul ăsta educațional?

Continuăm seria de discuții pe temele cu miză socială abordate în cinci dintre spectacolele proprii/coproduse cu impact educațional relevant!

Pe 13 februarie am sărbătorit 6 ani de Centrul de Teatru Educațional Replika. Anul acesta ne-am gândit să ne întoarcem la ce înseamnă „teatru educațional” și să analizăm de ce este atât de necesar în dezvoltarea și formarea copiilor și adulților deopotrivă.

„Cei care rămân. Familii scindate” - sâmbătă, 20 februarie, ora 17:00

Această discuție abordează perspectivele dezbătute în spectacolul „Familia Offline”, un spectacol-mărturie despre una dintre cele mai acute teme din România actuală: copiii rămași în țară, ca urmare a migrației părinților la muncă în străinătate. Mihaela Michailov moderează această discuție dintre următorii participanți:

Radu Apostol, regizor de teatru, conf. univ. dr. în cadrul departamentului de Regie Teatru la UNATC București, cofondator al Centrului de Teatru Educațional Replika

Mihaela Rădescu, actriță la Teatrul Mic, cofondatoare al Centrului de Teatru Educațional Replika, actriță în spectacolul „Familia Offline”

Denis Nadolu, elev la Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes”, actor în spectacolul „Familia Offline”

Mugur Ciumăgeanu, psihoterapeut, lector univ. dr. în cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest

Leyla Safta-Zecheria, pedagog, politolog, doctor în Științe Politice, specializarea Politici Publice

Vizionează discuția sâmbătă, 20 feb, ora 17:00

https://vimeo.com/514026044, *Link-ul Vimeo va fi funcțional sâmbătă, 20 februarie, ora 17:00

Suntem foarte conștienți că fără ajutorul multor persoane - colaboratori, artiști și artiste, instituții partenere, public - nu am fi supraviețuit 6 ani. Dorim să ne continuăm activitatea după principiul numărul unu al Centrului Replika: accesul gratuit la toate evenimentele culturale.

Acum, poate mai mult ca oricând, avem nevoie de ajutorul tău în fața viitorului incert. Completează formularul de mai jos și redirecționează 3,5% din impozitul pe venitul din 2020 către Asociația Culturală Replika, pentru a ne ajuta să creăm în continuare oportunități de reprezentare pentru categoriile vulnerabile, să abordăm în continuare teme cu miză socială și educațională pentru tineri și să oferim în continuare alternative culturale gratuite tuturor categoriilor de public.

DESCARCĂ DECLARAȚIA 230

 

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter