HAIHUI cu Swit Rocs – Work from (Home) Inima Brașovului

Dragă om casnic,

Am tot stat și m-am întrebat în ultima periodă cum se numesc oamenii ăștia, așa ca noi, care, vrând, nevrând, lucrează de acasă și oricât am gândit, alt cuvânt decât casnic, nu am găsit. Bunica a fost casnică. Asta în accepțiunea multora însemna că ea nu lucra. Ba lucrez, dar de acasă, le explica ea curioșilor. Adică nu sunteți angajată, nu? Nu, nu sunt angajata cuiva, lucrez de acasă. Aha, păi asta zic, i se răspundea, adică nu lucrați. Bunica era freelancer și făcea work from home, atâta tot. Iaca, deci, cum ce a fost stigmatul unei societăți a devenit necesitatea și normalitatea unei alteia. Am respins cu înverșunare din start ideea asta dar, pe măsură ce am văzut că pandemia nu ține cont de doleanțele mele, am început să mă obișnuiesc tot mai mult cu ideea unei vieți în pijamale. Vieți profesionale, carevasăzică.

Work from Home Inima Brașovului

Am început să găsesc rapid beneficiile noului stil de viață și să îl perfecționez. Spre exemplu:

  1. Mă bucur de faptul că în sfârșit pot mânca mujdei la orice oră, mirosul nu se simte prin Zoom. Totuși, de reținut, mărarul care rămâne printre dinți se vede.
  2. Investiția de +100 rochii nu a fost chiar una de viață, cum credeam. Cele 2 pijamale și singura pereche de papuci de casă s-au făcut ferfeniță.
  3. Mă bucur că pot ieși în toiul iernii pe balcon, în maieu și desculță, să fumez, să mă relaxez, să îmi limpezesc gândurile... Nu e ca și când o să răcesc și va trebui să stau acasă...
  4. O mică bucurie zilnică – în sfârșit pot pleca acasă de la birou mai devreme fără să dau explicații!
  5. Atâtea poze cu vin am pus pe Facebook, că am fost automat adăugată în grupuri precum Struguri de masă și Bea responsabil. N-aș fi crezut câte lucruri interesante poți afla de acolo!
  6. Bonus: Te învăț o șmecherie – până la orele 18-19, vinul se pune în cană și se bea cu sorbituri mici, ca și când ar fi cafea fierbinte, în caz de video calls. Cu plăcere! ;)

Când ai putea lucra din Bali, dar nu poți ajunge în Bali, găsești variante

Totuși, dacă e un motiv pentru care îmi place cu adevărat treaba asta, acela este că noțiunea de lucru de acasă se traduce prin lucru de oriunde vreau eu atâta timp cât am o conexiune bună la internet și VPN-ul activ. Grozav! Cu alte cuvinte, am ajuns în punctul profesional la care jinduiesc din facultate, anume să am posibilitatea de a lua laptopul cu mine și de a lucra pe o plajă în Bali. Atâta doar că acum nu mai pot ajunge în Bali. Totuși, am găsit o soluție de compromis, care a îmbinat cum nu se poate mai bine lucrurile – am lucrat de acasă, din Inima Brașovului, într-o atmosferă zen cu discrete influențe balineze, lucru pe care ți-l doresc și ție, măcar când și când.

Dream House Brașov

In the Heart of Brașov

Dream House și In the Heart of Brașov sunt 2 apartamente cochete din centrul vechi al Brașovului în care mi-am mutat sediul într-o săptămână de ianuarie (a se citi mi-am luat cele 2 laptopuri, cele 2 pijamale și mi-am cumpărat papuci de casă noi că știam că voi face poze și să nu mă fac de toată bafta). Apartamentele sunt desăvârșite (și mă felicit ce cuvânt potrivit am găsit pentru a le descrie!). Ambele fac parte din aceeași clădire situată în centrul vechi al Brașovului (numeri pe degetele minutele până în Piața Sfatului sau până la Biserica Neagră), Dream House la parter, iar In the Heart of Brașov la mansardă. Ca să mă înțelegi, eu le-am tranzitat în hainele de lucru (pijamaua și papucii de casă noi). Ambele sunt mobilate și dotate cu absolut tot ai putea avea nevoie într-o casă (iar nu într-un hotel), sunt spațioase, luminoase, relaxante, transmit o puternică liniște de acasă. Cele 2 apartamente fac parte din complexul Zen Holiday Rent.

Work from Dream House, varianta 1

Work from Dream House, varianta 2

Work from In the Heart of Brașov, varianta 1

Work from In the Heart of Brașov, varianta 2

Dream House este o oază de zen. De la leagănul din dormitorul principal din care m-am străduit să lucrez am lucrat, la patul cu dream catchere și plante, la baia uriașă cu duș cu masaj, la living-ul cu atmosferă de Postăvaru pe perete. In the Heart of Brașov, în schimb, este o oază de lumină. Întreg apartamentul este mansardat, lucru care pe mine m-a fascinat. Din pat, de la birou și de pe canapea vezi cerul, din bucătărie, din duș și să-mi fie cu iertare că nu mai zic de unde altundeva, vezi Biserica Neagră, Turnul Alb și Centrul Vechi, iar de pe terasă, ei bine de pe terasă stai la sfat și ciocnești un pahar cu bătrâna Tâmpa.

Dream House este o oază de zen...

... în fiecare colțișor al ei!

In the Heart of Brașov este o oază de lumină

Cafeaua de dimineață, la sfat cu bătrâna Biserică Neagră

Toastul de seară, cu bătrâna Tâmpa

Cum nimic pe lumea asta nu e întâmplător, nu mică mi-a fost bucuria să îi ascult povestea lui Alin, posesorul acestor locuri zenoase. Proaspăt întors dintr-o mai lungă călătorie în Asia, cu 2 ani în urmă, relaxat și cu dorința de a-și lăsa amprenta în turismul brașovean, a cumpărat primul apartament pe care l-a lansat în regim hotelier și pe care l-a numit taman Zen House. Următoarele, printre care cele 2 în care am avut plăcerea să stau și eu, au urmat rapid și au fost foarte bine primite. Până la izbucnirea pandemiei, 80% dintre oaspeții lui Alin erau străini sau români stabiliți în afară, care se mai întorceau pentru câte o scurtă escapadă nostalgică în țara lor. Deși noua realitate a schimbat puțin tipologia oaspeților, nu a schimbat, totuși, prea mult frecvența cu care aceste locuri zen sunt ocupate, astfel că Alin are în plan un nou proiect eco, care, sunt convinsă, va fi un succes!

Dream House și In the Heart of Brașov sunt 2 dintre locațiile Zen Holiday Rent din Brașov

Toate locațiile sunt situate la câteva minute de mers pe jos de centrul istoric al Brașovului

Terasa mansardată de la In the Heart of Brașov rămâne preferata mea!

Tot zen-ul pe care l-am apreciat eu în cele 2 locații îi aparține lui Alin. Parte din el l-a însoțit acasă din Asia, iar o altă parte a descoperit-o pe măsură ce a început să se implice tot mai mult în design-ul și atmosfera locuințelor. E dornic să ofere experiențe și să stabilească relații de durată cu cei care îi calcă pragurile, e flexibil, îi ascultă și caută să aplice schimbările care ar putea aduce un plus de confort oaspeților săi. E de părere că dragostea și energia sunt ingredientele principale care definesc felul în care faci un lucru și că ceea ce oferi prin ceea ce faci și ceea ce ești se va întoarce la tine. Iar toate valorile astea bune și sănătoase respiră prin pereții și porii celor 2 acase, ceea ce nu e puțin lucru. Ah, și vei râde, poate. Am găsit o veioză care avea un bec ars. Slavă domnului, mi-am zis! Mă cutremura deja atâta perfecțiune!

Designul tuturor locațiilor trimite la liniștea și simplitatea stilului asiatic

Copacul „zen-Postăvaru” din living-ul Dream House

Livingul și dormitorul mic din Dream House

Dragă om casnic,

Poate lucrezi de acasă și ți-ai dori să mergi la birou. Poate mergi la birou și îi invidiezi pe norocoșii care pot lucra de acasă. Poate ești freelancer și faci work from home cum făcea și bunica și nici nu ți-ai dat seama că a fost/ este pandemie. Poate ai nevoie de o schimbare în câte o zi, sau poate ți-e bine acasă, în lumea ta. Poate ți-ai dori să îți iei laptopul și să pleci în Bali și ți-e ciudă, că mai deunăzi nu puteai lua laptopul, acum nu poți ajunge în Bali. Nu am o soluție pentru nemulțumirile astea, dar cred că un pic de zen le-ar putea, dacă nu elimina, cel puțin detensiona. Dacă ne asemănăm, îți doresc să găsești oportunitățile în nemulțumiri, iar nu invers. 

Cu drag,

Un om casnic cu >100 de rochii inutile și 2 pijamale rupte

--

Ne găsești:

--

În cazul în care ai pus deja ochii pe vreuna dintre cazările din inima Brașovului, am o veste bună pentru tine! Haide astăzi, duminică, 21.02, după ora 20.00 pe pagina mea de Facebook (click aici) și participă la concursul pe care ți l-am pregătit, pentru a câștiga 2 nopți de cazare într-una din locațiile Zen Holiday Rent, aleasă de tine! Perioada concursului: 21.02, ora 20.00 – 28.02, ora 20.00. Postarea va fi publică, o vei putea vedea și dacă nu suntem prieteni. Succes!

Ne vedem diseară, la GIVEAWAY!

  • Text de Swit Rocs

Swit Rocs

  •  Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter