VIDEODOME | “A ROYAL AFFAIR” (2012, r: Nikolaj Arcel)

Nominalizat la Oscar din partea Danemarcei pentru cel mai bun film străin în 2013 şi câştigător a doi Urşi de Argint la Berlin. Pe bună dreptate. “A Royal Affair” este formidabil atât din punct de vedere a punerii în scenă şi a ambalajului vizual al acesteia cât şi a jocului actoricesc excepţional. Nikolaj Arcel (scenaristul versiunii cu Noomi Rapace a lui “The Girl with the Dragon Tattoo” şi autorul splendidului Thriller politic “King’s Game” din 2004 ) livrează sub oblăduirea companiei de producţie Zentropa - fondată de Lars von Trier şi responsabilă de apariţia mişcării Dogme95 - o amplă frescă istorică ce ar fi putut să aibă ca subtitlu... ‘Dragoste şi politică în Epoca Luminilor’. Important este în primul rând să ne amintim câte ceva despre context plecând de la Sapere aude, motto-ul Iluminismului făcut celebru de Immanuel Kant (preluat de la poetul roman Horaţiu): îndrăzneşte să fii înţelept, îndrăzneşte să aspiri la cunoaştere, îndrăzneşte să gândeşti pentru tine însuţi.


Foto: Nikolaj Arcel şi Mads Mikkelsen la filmări

Secolul 18. Despotismul Regalităţii şi dogmele Bisericii Catolice sunt erodate de ideile legate de libertatea individuală şi de încrederea în raţiunea fiinţei umane, de toleranţa religioasă şi de credinţa în legile naturale. Cu rădăcini în scrierile lui John Locke, Descartes, Francis Bacon, Newton sau Spinoza, fără a dezavua creaţionismul (nuanţarea până la deism ca şi concept filosofico-religios sau religia naturală a moralităţii a lui Lessing), Voltaire, Diderot, Hume, von Herder, Rousseau, Jonathan Swift, ş.a.m.d., aveau să pună fundaţia societăţii moderne în care statul reprezintă instrumentul raţional al progresului (inclusiv Declaraţia de Independenţă americană din 1776 încorporează câteva dintre idealurile Iluminismului european). Opoziţia a fost, evident, feroce din partea clerului şi a aristocraţiei conservatoare, în ciuda susţinerii nesperate venite din partea unor monarhi vizionari, promotori a toleranţei, precum Ecaterina a II-a a Rusiei, Carol al III-lea al Spaniei, Iosef al II-lea al Austriei sau Frederic al II-lea al Prusiei. 

Danemarca, în pofida unor progrese cu caracter mai degrabă incidental sub domnia lui Frederic al V-lea, păstrase la vârf o distanţă neutră şi suveran detaşată faţă de ideile progresiste care animau îndeosebi Franţa (cenzura duduia, Copenhaga era o urbe a plebei mizerabile lipsite de asistenţă socială, baronii locali aveau drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor, etc.). 1766. Noul Rege, Christian al VII-lea (Mikkel Boe Følsgaard – Shooting Star şi premiul de interpretare la Berlin), are doar 17 ani şi este un adolescent impulsiv, erotoman şi labil psihic (posibil schizofrenic), când i se aduce din Anglia consoarta hărăzită încă de la naştere, Prinţesa Carolina Matilda (Alicia Vikander, în rolul care avea să o transforme în superstar planetar şi să îi aducă inclusiv un Oscar în 2016 pentru “The Danish Girl”), tânără de numai 15 ani, cu mult bun simţ, cultivată şi idealistă. Speranţele acesteia de a descoperi în partenerul său sensibilitate, tandreţe şi respect se năruie rapid, astfel încât, după ce se achită de sarcina ‘regală’ de a-i oferi un moştenitor, alege să îşi ducă viaţa (sigur, respectând formalismele, convenţiile şi protocolul) aproape complet separat de apetitul orgiastic şi iresponsabilitatea lui Christian (acesta, prin comportament, ne va aduce aminte, inevitabil, de Mozart-ul lui Tom Hulce din “Amadeus”). 

Consideraţia se transformă în dispreţ iar potenţiala dragoste în respingere domestică reciprocă. Statul este condus de un Consiliu format în mare parte din miniştri moşteniţi de pe vremea acoolicului de taică-său, care, sporadic, este supus traficului de influenţă a frustratei Regine-Mamă vitrege Juliana Maria (Trine Dyrholm, una dintre actriţele favorite a Susannei Bier) ce nutreşte încă vaga speranţă că şi-a putea vedea propriul fiu instalat pe tron. Starea mentală a regişorului se deteriorează alarmant în timpul unui periplu european şi, dintr-un cârd de candidaţi selecţionati pentru interviu, este ales, ca nou medic personal al Majestăţii sale, Johann Struensee (Mads Mikkelsen – “Another Round”, “The Hunt”, “Doctor Strange”), fiu de preot neamţ stabilit în Altona despre care nu se ştia însă că este ateu, fan a scrierilor lui Helvétius şi Rousseau, progresist şi raţionalist până în măduva oaselor. Având un talent nativ de psiholog, Struensee îi câştigă încrederea lui Christian, îl reapropie de înstrăinata Caroline, şi el însuşi ajunge să trăiască o scurtă dar intensă poveste de dragoste interzisă cu Regina.

 


Trailer ”A Royal Affair”

În plan istoric, avatarurile emoţionale şi sexuale ale trioului au avut un efect benefic asupra naţiunii întrucât s-au concretizat în peste 1000 de legi reformatoare (abolirea privilegiilor nobiliare, a torturii şi a cenzurii presei, interzicerea comerţului cu sclavi în colonii, reorganizarea justiţiei pentru diminuarea corupţiei, reformarea sistemului sanitar, constituirea rezervelor naţionale de cereale, etc.). Probabil, dacă ne raportăm la contextul actual, cea mai relevantă este scena în care Christian, considerat de anturaj o simplă marionetă, impune politicienilor cu sânge aproximativ albastru legea prin care triplează acţiunile de vidanjare a Copenhagăi cu finanţare obţinută prin tăierea pensiilor ‘speciale’ acordate inutil celor care deţin proprietăţi şi au venituri de pe urma acestora. Shitty Shitty Bang Bang. Păi, vedeţi sinecuriştii noştri renunţând cu uşurinţă la sporuri sau la pensiile lor pentru ca oraşele României să fie mai curate? Nu s-a întâmplat uşor nici la ei - doar că, în Danemarca, vorbim de evenimente politice consumate cu... 250 de ani în urmă! - şi, drept consecinţă, în plan personal, lucrurile au sfârşit dramatic odată cu ieşirea la suprafaţă a legăturii amoroase blamabile de către gloata uşor manipulabilă.

Caroline este arestată şi trimisă apoi în exil în castelul Celle din Germania - nu avea să îşi mai vadă niciodată copiii - unde moare de scarlatină la doar 23 de ani, expatul Struensee, condamnat pentru uzurparea autorităţii regale şi lèse majesté, îşi pierde mâna dreaptă şi capul pe eşafod în conformitate cu prevederile Kongelov (“Legea Regală”), iar Christian predă conducerea ţării maşterei Juliane Marie şi politicienilor conservatori care roiau în jurul acesteia, în frunte cu bigotul ignorant Ove Høegh-Guldberg (David Dencik – “Tinker Taylor Soldier Spy”, “The Girl with the Dragon Tattoo”).

Descoperirea detaliilor cade, începând de aici, în sarcina voastră. Avertisment: pentru a aprecia la justa valoare “A Royal Affair” - pe care l-am regăsit zilele astea încărcat pe YouTube într-o copie impecabilă subtitrată în engleză - trebuie să aveţi dispoziţia adecvată şi, mai ales, o doză mare de răbdare. Filmul, al cărui scenariu este un hibrid bazat deopotrivă pe textul erotic a lui Bodil Steensen-Leth (“Prinsesse af blodet”) de la care adoptă perspectiva narativă a Carolinei şi pe cartea lui Per Olov Enquist (“The Visit of the Royal Physician”), centrată pe ascensiunea lui Struensee la Curte, încearcă (din punctul meu de vedere, cu succes) să conserve ritmul lent al epocii, când aşterneai litere pe hartie şi nu tastai, citeai cuvinte scrise cu cerneală şi nu dădeai ‘click’-uri, când nu existau wi-fi sau telefoane mobile, televiziuni de ştiri sau livrări de pizza la domiciliu, ci doar idei, gânduri, emoţii şi instincte, toate agregate în modele comportamentale tributare canoanelor şi/sau tarelor educaţionale, sociale, economice.

Muzica, compusă în cooperare cu Cyrille Aufort (”L’âge de raison”), este semnată de oscarizatul Gabriel Yared, un expert în a susţine sonor drame descriptive (“The English Patient”, “The Talented Mr. Ripley”), iar ca director de imagine şi ca production designer, Arcel a optat pentru vechii săi colaboratori Rasmus Videbǽk (“King’s Game”) şi, respectiv, Niels Sejer (“The Girl with the Dragon Tattoo”). Un film remarcabil dar... greu de digerat.

  • Text de Ioan Big

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter