Minutul Ars Poetic

În starea de urgență, care s-a suprapus anul trecut în mai multe țări europene, un teatru din Paris a avut ideea ca amatorii de poezie să se înscrie pe o platformă pentru a fi sunați de diferiți poeți contemporani care urmau să le recite o poezie. Gingașul demers, de ameliorare a alienării impuse automat, ca metodă de prevenție în fața efectelor claustrării, a fost un succes. M-am înscris și eu, iar sorții au făcut să mă sune Matei Vișniec, cu care am vorbit despre Paris și cafenelele lui, atunci pustii. Mi-a citit ”De-o vreme ea mă hrănește numai cu mere”, creație proprie, a fost plăcut.

Theatre de la Ville, a avut o idee super cu ”consultația poetică”, poeții au atins din nou dimensiunea de funizor de alinare a singurătății și dorului, care puteau avea valențe copleșitoare, zilele acelea.

Aproape în același timp, Tudor Ciuculescu, de la Cărturești Brașov, a avut ideea unui „Minut Ars Poetic” și da, ”ars poetic” nu ”ars poetica”, cum mi-a spus de curând când l-am întrebat cum de i-a venit ideea.

Lui îi place mult să citească poezii, a fost un pic revoltat că în librărie nu exista un raft dedicat poeziei și atunci s-a apucat să facă ceva. Mai exact un raft de poezie contemporană și un ”Minut Ars Poetic”.

Poezia e expresia nevoii de rezistență împotriva plastificării lumii, crede Tudor, iar eu îl susțin.

Orice manifestare a sensibilității trebuie protejată, mai ales într-un oraș din acesta ca al nostru, fost industrial, în căutarea sinelui.

”Eu citesc, am un telefon, de ce nu aș putea posta pe Facebook ce citesc?” s-a gândit Tudor. ”Citind poezie contemporană, tranzitivă, m-am gândit că merge un nume cu accent de slang pentru momentul de lectură. Minutul Ars Poetic „poate nu e corect, dar mi s-a părut potrivit atunci și chiar îmi place, pentru că lecturarea unei poezii e ca și cum ai arde niște cărbuni metafizici pentru suflet, e o ardere intensă citirea unei poezii.”

Așa că Tudor, colegii lui, invitați de-ai lor, vin uneori la Cărturești și citesc poezii contemporane, sunt filmați, însă fără a fi în prim-plan, iar apoi minutul e promovat online

”Cine mai scrie poezii acum?„ m-a întrebat o prietenă anul trecut.

Asta pentru că toți venim din școală cu niște idei de poezii și poeți clasici și ignorăm creația prezentului. Iar poezia contemporană e neglijată, în parte pentru că este necunoscută. ”E important ca oamenii să cunoască poezia contemporană?” Tudor a zis că da.

”În facultate, când am început eu să citesc poezie, la fel, aveam un bagaj greșit cu care veneam din liceu, cum că poezia românească a murit după moartea lui Stănescu sau Sorescu, pentru că asta se postula. Am cunoscut apoi poeți, m-am împrietenit cu poeți, mi-am dat seama că poezia e vie, e cea mai bună metodă de introspecție alături de filosofie, cu care a mers mână-n mână din antichitate. Am început să cred în poezie, mi se pare un medicament pentru viață, chiar dacă nu sunt un mare exeget al poeziei. Poezia contemporană trebuie citită dacă vrei să înțelegi prezentul, să-l trăiești și să te ajute să traversezi perioada asta. Reflectă o cunoaștere senzorială a realității, nu una rațională.” 

Cărturești încearcă să aducă o amprentă locală spațiului în care e librăria, prin promovarea scriitorilor locali, nu doar a poeților, ci inclusiv a prozatorilor.

Sunt scriitori faini la raftul de scriitori locali brașoveni, printre care Andrei Dosa, Romulus Bucur, Alexandru Mușina care nu se prea mai găsește în librării, Andrei Bodiu, Ovidiu Eftimie, mai mulți. Planul e ca în viitor, când restricțiile se ridică, în librărie să fie seri de poezie, iar poezia să fie citită de creatorii ei, care să-și ia din raft cartea pe care să o prezinte cui e prezent.

Tudor vă invită să urmăriți ”Minutul Ars Poetic”, pentru că e o inițiativă locală de promovare a unor expresii artistice. Iar în încercarea asta de coagulare a unei lumi culturale în orașul acesta în care lucrurile se desfășoară destul de competitiv în loc să se desfășoare colaborativ, orice mimim efort în direcția artei trebuie susținut și promovat.

  • Text de Mihaela Scânteie.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter