CINE COMBO: Sunetul muzicii fără conţinut de metale

Deja multipremiată de către asociaţiile de critici de film occidentali, Sound of Metal, drama bateristului de Heavy Metal care îşi pierde auzul, pusă în scenă de debutantul Darius Marder, este un must-see în această primăvară, în special datorită memorabilei performanţe actoriceşti a lui Riz Ahmed care este creditat cu şanse mari la Oscar şi la Globul de Aur. Paradoxal, cu toate că muzica ar trebui să se constituie într-o sursă infinită de populare istorisiri cinematografice, doar Biopic-urile de tip Walk the Line, Bohemian Rhapsody sau Rocketman au dobândit succesul de masă iar ficţiunile, mai ales cele cu caracter dramatic, au rămas mai puţin(e) în subconştientul public. Şi asta nu e drept atâta vreme cât, inclusiv după 2000, s-au făcut filme valoroase inspirate de feluritele genuri de muzică, ce merită oricând revizitate sau descoperite, indiferent că ne gândim la 8 Mile (2002), Crazy Heart (2009), Inside Llewyn Davis (2013) sau A Star is Born (2018). Toate nominalizate sau câştigătoare de Oscar ca şi cele două pe care le-am ales pentru rememorare în acest combo.  

 

ONCE (2007, r: John Carney)

 

Emoţionant prin naturaleţe şi simplitate, Once este o felie din viaţă transpusă pe ecran fără note false ba dimpotrivă, absolut totul este anodin, aproape de anost, în viaţa a doi tineri pasionaţi de muzică. El, irlandez neaoş, lucrează în atelierul de reparat aspiratoare al tatălui său văduv dar îşi cântă compoziţiile ca busker (muzician de stradă), cu vocea şi chitara, pe o arteră pietonală din Dublin. Ea, emigrantă cehoaică, acceptă diverse slujbe temporare pentru a-şi întreţine fetiţa şi, când i se permite, exersează la pianul dintr-un magazin de instrumente. El are talent creativ iar ea determinarea de a-l face să încerce să facă un pas înainte, să înregistreze cu ajutorul ei. Ai sentimentul straniu că priveşti o poveste de Dickens cu ceva Andersen în ea, reinventată în contextul modern urban pe sonorităţi Pop-Folk. 

 

WHIPLASH (2014, r: Damien Chazelle)

 

Lacrimi, obstinaţie, sudoare, sânge… cam astea sunt cuvintele care definesc această formidabilă incursiune în culisele formării performerilor muzicali de excepţie. Andrew, un talent promiţător în ale percuţiei (Miles Teller) este remarcat ca student de unul dintre cei mai exigenţi, aprigi şi respectaţi profesori, dirijorul Terence Fletcher (J. K. Simmons ), ce îl include în big-band-ul său de la universitate, dar stoarce untul din Andrew printr-o sumă de tactici psihologice inimaginabil de brutale, mergând de la hărţuire la tortură psihică, justificate pedagogic exclusiv de obiectivul performanţei supreme. Forţa filmului rezidă în verosimilitatea susţinută discret de legătura protagoniştilor cu muzica în viaţa reală, însuşi realizatorul său visând să devină interpret de Jazz ca baterist în trupa liceului.

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter