„Siguranţă pe 2 Roţi”Campanie de conștientizare pentru siguranța motocicliștilor în trafic

Cluburile de motocicliști BLACK HELMETSFree Riders și WIMA Romania - Asociația Femeilor Motocicliste  organizează în perioada martie-iunie 2021 a doua ediție a campaniei „Siguranţă pe 2 Roţi”, un proiect ce își propune să crească nivelul de conștientizare privind siguranța motocicliștilor în trafic și să promoveze totodată motociclismul responsabil pe drumurile publice din România.  

În perioada martie-iunie 2021 vor fi organizate evenimente ca: Operațiunea Mărțișorul, Ziua Motociclistei, Curs de conducere moto defensivă, Campanie de donare de sânge, Ștafetă Moto cu acoperire națională (București, Craiova, Hunedoara, Oradea, Cluj, Sibiu), Paradă Moto de ziua internațională a motociclistului, precum și o serie de alte evenimente legate de specificul campaniei.

A doua ediție a campaniei se bucură de sprijinul Indian Motorcycles, Yamaha Motorcycles, Honda Motorcycles, BMW Motorrad, , Corpul National al Polițistilor, moto-gear.ro, thebikehub.ro, RIDESAFE Technology, Politia Romana și Pe Motoare .
Acţiunile incluse în campania „Siguranță pe 2 Roţi” în zilele următoare, promovate pe rețelele sociale cu hashtag-ul #sigurantapedouaroti sunt:

Paradă moto cu ocazia Ziua Motociclistei – paradă moto restrânsă, în data de 6 martie. Numărul participanților este limitat, iar presa este invitată la ora 11:30 la Fântâna Miorița pentru interviuri, foto, video. Evenimentul va include concursuri cu premii pentru comunitatea moto.

Campanie de donare de sânge - în perioada 17 – 23 mai.

Ștafeta Siguranță pe două roți - în perioada 5 – 13 iunie, cu acoperire națională pe traseul București – Craiova – Hunedoara – Oradea – Cluj – Sibiu – Buzău - București.

Mars Moto - Siguranță pe Două Roți - în data de 21 iunie (Ziua Internațională a Motocicliștilor), ora 12:00, pe traseul Fântâna Miorița – Opera Română. Acest eveniment continuă tradiția organizării paradei motocicliștilor în Capitală cu scopul de a crește nivelul de conștientizare în legătură cu prezența lor în trafic.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter