MEMORIA GUSTULUI | O firimitură din trecut

Un gust poate să ți se imprime în creier pentru mult timp, anii pot să treacă și tu să ai în continuare amintirea unui fursec cu ciocolată. Există totuși și o problemă cu această „memorie a gustului”. Precum madlena lui Marcel din romanul proustian În căutarea timpului pierdut, fursecul tău îți poate declanșa un proces de anamneză și poți retrăi o stare psihologică din trecut. Acest articol poate veni cu îndemnul „ai grijă ce mănânci și, mai ales, în ce împrejurare o faci”, că nu ai vrea să îți declanșezi sentimente de repulsie atunci când vezi un fursec inofensiv... tocmai de aceea e bine să fii precaut.

Eu una, am o experiență neplăcută cu înghețata Ben & Jerry’s de exemplu, cea cu bucăți de prăjitură, mai exact. De ce? Obișnuiam să o mănânc atunci când eram supărată, drept consolare. Acum încerc să evit cât pot de mult frigiderele din magazine, loc unde înghețata din cutia albastră sălășluiește. Tu, la fel, ai propriile tale preferințe bazate pe experiențele tale, preferințe care pot, sau nu, să se schimbe în timp. Nu degeaba mama ta gătește aceeași rețetă de macaroane cu brânză. Există un secret și o intenție în spatele acestei banale mese de prânz care, probabil, în timp, o să te provoace să găsești în altă parte, ceva măcar asemănător.

Recunosc că mi-am creat o mică dependență pentru patiseria „Comteia” din Piața Amzei. De fiecare dată când mă aflu în aceea zonă, îmi este imposibil să mă abțin să nu-mi cumpăr măcar cinci fursecuri, iar dacă nu îmi sincronizez dorința cu domnul ce le prepară, fac un compromis și îmi iau o merdenea. Dependența de aceste fursecuri e la fel de gravă precum orice altă dependență. O dată ce guști acest fursec, o să te trezești că stai, ori de câte ori ai ocazia, în fața chioșcului din Piața Amzei, rugându-te ca aluatul fraged să fie cald.

Aveam în jur de șase ani și tocmai ce ieșeam de pe poarta grădiniței 116, situată tot în Piața Amzei, atunci când l-am văzut pe tata că mă aștepta. Ținea în mână o pungă aburită, plină de fursecuri. Afară era frig, ningea, și eu, grăbită și entuziasmată, mi-am scos mâinile din mănușile multicolore. Aluatul era dulce, fierbinte și de fiecare dată când opream la semafor, mai mâncam câte un fursec. Până acasă, în pungă mai erau doar firmituri. Probabil că aceste amintiri mi s-au întipărit adânc în suflet, și involuntar, încerc să bucur copilul din mine, asteptându-l chiar eu cu o pungă aburită, așa cum obișnuia să facă tata. Pe tine ce gust te face să te simţi, din nou, copil?

  • Text de ALEXANDRA POPESCU
  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter