În introducere, mă voi referi pe scurt la cariera de cineast a lui Robert Bartleth Cummings a.k.a. Rob Zombie (“Lords of Salem”, “The Devil’s Rejects”) şi nu la contribuţia sa ca muzician de Heavy Metal în revalorizarea multiversului morţilor-vii în secolul 21. Fascinat de Horror încă de mic, Robert a crescut într-un circ itinerant, perioadă ce l-a marcat prin suma de experienţe cu totul aparte faţă de cele ale unui copil obişnuit (inclusiv revolta violentă în urma căruia părinţii lor – Rob mai are un frate, pe Michael David, mai cunoscut ulterior ca ‘Spider One’, vocalistul trupei de Rock americane Powerman 5000 – au decis finalmente, la începutul anilor ’80, să renunţe la acest stil de viaţă şi să se dedice creşterii juniorilor), iar amintirea acesteia se regăseşte, în parte, în filmul său de debut, “House of 1000 Corpses” (2003).
Nu am făcut întâmplător preambulul deoarece, în “House of 1000 Corpses”, apare amintită pentru întâia oară legenda Dr. Satan precum şi personajul Captain Spaulding, interpretat memorabil (pentru fanii Horror) de Sid Haig, ce se vor regăsi, ambii, animaţi, în lumea lui El Superbeasto, devenită accesibilă publicului cinefil abia după trei ani de la lansarea proiectului, întârziat de sincopele apărute în activitatea lui Rob Zombie legată de filmările la cele două “Halloween”-uri. Realizat după seria de comics-uri creată de polivalentul artist înainte de “Whatever Happened to Baron Von Shock?” şi “Anthrax: Among the Living”, la nivel de fundaţie narativă, DTV-ul “The Haunted World of El Superbeasto” se prezintă ca o comedie muzicală animată agreabilă şi extrem de vioaie, construită pe satirizarea şi parodierea diverselor nişe de Exploitation, de la Soft-Porn şi Mexploitation la Slasher ori Sexploitation (ex. Varla din “Faster, Pussycat! Kill! Kill!”-1965 al lui Russ Meyer are un cameo cu vocea ‘originalei’ Tura Satana, Michael Myers din “Halloween”-ul lui John Carpenter apare câteva secunde, doar pentru a fi ‘luat’ pe capota unei maşini, vezi scena de pe platoul de filmare a producţiei cu titlul “Big Spicy Meatball Macho Man”, ş.a.m.d.).
Avem trei tandemuri de personaje (lider-asistent) ale căror evoluţie, plasată în universul fictiv Monsterland, este urmărită în paralel: El Beasto (voce – Tom Papa, actor de comedie cu apariţii frecvente în emisiunile lui Jay Leno), fostul luchador ajuns vedetă de mâna a doua care se pretinde om de acţiune, locvace şi superficial, versat în a scoate bani din piatră seacă (a se citi propria imagine) ca producător şi actor de filme porno, operator de linii telefonice ce promite oportunităţi de investiţii aiuritoare, asociat indisolubil cu resemnatul dar cinicul său asistent (motanul El Gato), apoi sora lui El Beasto, Suzi X (modelată ca o combinaţie între Lara Croft şi Elle Driver, personajul lui Daryl Hannah din “Kill Bill” al lui Tarantino, voce – Sheri Moon Zombie), adevărata eroină de acţiune din film, secondată de robotul Murray (ca aspect, comportament şi capacitate de metamorfozare indică un mix de influenţe, de la “The Phantom Creeps”-1939 cu Bela Lugosi, un favorit al lui Rob Zombie, la “The Iron Giant” din ‘86) şi al treilea, Dr. Satan (interpretat delicios de Paul Giamatti – “Sideways”, “Shoot ‘Em Up”) care încearcă să îşi pună în aplicare planurile malefice cu ajutorul gorilei Otto, un hibrid între King Kong şi primatele din “George of the Jungle”.
Cum se întretaie destinele celor trei antieroi şi al asistenţilor lor? Pentru fostul tocilar din liceu, frustrat şi timorat, ajuns acum Dr. Satan, Sfântul Graal este reprezentat de voluptuoasa, dezinvolta şi spurcata la gură cântăreaţă de cabaret Velvet Von Black (Rosario Dawson – “Sin City”, “Grindhouse”) întrucât, după 22 de căsnicii eşuate, aceasta reprezintă singura speranţă a micuţului la supremaţia asupra lumii, dat fiind faptul că are marcat pe posterior… semnul diavolului, ceea ce o face candidata ideală pentru poziţia de “unholy bride”. Otto (gorila are înfiptă în creştet un “şurub inteligent” care o face controlabilă de către stăpân) o răpeşte pe madamă chiar din faţa macho-ului El Beasto, venit să o agaţe doar cu argumente legate de şarmul personal. Dezesperat, acesta se lansează într-o aventură donquijotescă de salvare, cu multă voinţă dar puţină putirinţă, în timpul căreia se vede nevoit să ceară sprijinul surorii sale, blonda chioară în colanţi scurţi de majoretă cu abilităţi de super-agent, vânată cu obstinaţie prin peisaj de o hoardă de nazişti-zombie pentru că a sustras capul lui Hitler, ţinut viu într-un borcan cu formol, şi revendicat nu numai de morţii-vii ci şi de vârcolacii în uniformă… să nu uităm că, în 2007, Rob Zombie a semnat falsul forşpan, “Werewolf Women of the S.S.”, inclus în “Grindhouse”-ul lui Tarantino şi Rodriguez.
Sigur că aprecierea finală vă aparţine după vizionare însă e important să punctez că, dincolo de o reţetă aparent accesibilă tuturor, “The Haunted World of El Superbeasto” se constituie, datorită pasiunii autorului pentru diversele forme de Pop culture, într-un bazar inimaginabil de dens de referinţe la adresa acestora şi nu am altă alternativă decât să le trec foarte sumar în revistă. Animaţia realizată de Film Roman Productions, compania aflată în spatele lui “The Simpsons” şi “Family Guy”: de la Felix the Cat (“Felix in Hollywood”-1923) la “Red Hot Riding Hood” (1943) şi “Little Rural Red Riding Hood” (1949) al lui Tex Avery la “Fritz the Cat”, comics creat de Robert Crumb la mijlocul anilor ’60, transpus cinematografic de Ralph Bakshi (“Fire and Ice”) în 1972, sau “The Nine Lives of Fritz the Cat” (1974, r: Robert Taylor) cu elementele lor de satiră şi Sexploitation destinate exclusiv adulţilor. Important este că nu avem însă de-a face cu un copy-paste ordinar ci cu un tribut deferent adus predecesorilor (ex. Red, creată de Tex Avery pe modelul actriţei Lana Turner, e la antipozi ca look faţă de Von Black).
Muzica: de la “Walkiria” lui Wagner sau “Messiah” lui Händel (asociate, evident, cu întâlnirile lui Suzy X cu zombie SS conduşi de Comandantul Hess, hâtru chiar şi când e doar o ţeastă înfiptă în ţeapă… “She’s much hotter than Eva Braun”) la ring-tone-ul mobilului lui El Beasto (“Mr. Roboto”, hit-ul grupului de Pop-Rock popular în anii ’80, Styx) la trimiterile diverse din spaţiul culturii Pop înglobate în poveste (Disco-Bar-ul, replica haioasă a lui Dr. Satan: “Love is a battlefield… Aaah, the wisdom of [Pat] Benatar.” etc), diversitatea e garantată, dar trebuie subliniat că toate acestea sunt utilizate ca intermezzo-uri între momentele inedite (mai ales prin asamblarea neobişnuit de ‘ne… melodică’ a versurilor) de Musical compuse de duo-ul axat în special pe parodii Hard’n Phirm (Mike Phirman şi Chris Hardwick, cel din urmă, în viaţa de zi cu zi, CEO a Nerdist Industries, divizia de digital a companiei de producţie Legendary Entertainment). Cât despre referinţele la adresa celei de-a şaptea arte, acestea sunt mult prea numeroase şi las cinefilului plăcerea de a-şi face propriul inventar. Doar câteva repere: “The Shining”, “Taxi Driver”, serialul “McGyver”, “Bride of Frankenstein”, James Bond, “Metropolis”, “Hellboy”, “Creature from the Black Lagoon”, “Star Wars”, “Swamp Thing” şi sketch-urile cu… Benny Hill.
Dincolo de toate argumentele inventariate mai sus ce fac din “The Haunted Word of El Supebeasto” un must see pentru orice pasionat de cinematografia din underground-ul culturii de masă (care cere mai multe vizionări pentru a gusta multiplele clin d’oeil-uri întrucât toate sunt compactate în doar 74 de minute!), două sunt, în ceea ce mă priveşte, motivele minimale pentru care această animaţie neconvenţională ar trebui consumată: disputa logică între Suzy X şi Hess pe tema ridicării din morminte ca zombie a soldaţilor germani (‘a doua instalare a celui de-al Treilea Reich’ sau, cum ar fi mai normal, ‘prima instalare a celui de-al Patrulea Reich’… ieşim sau nu ieşim de sub lespezi?) şi reacţia fabuloasă a gorilei Otto/King Kong la aversa de vulgarităţi a umanoidei Von Black, spusă cu un accent britanic hipereducat: “I know you must be proud of your beauty-school education, but your constant use of profanity is an assault on my Wellingtonian sensibilities.”. Orice alt comentariu devine superfluu.
- Text de Ioan Big.
