Pandemia, de acasă

Când se va termina pandemia, voi avea satisfacția măruntă că se vor rări teleconferințele. Nu condamn această formă de comunicare, observ doar că s-a risipit ce mai rămăsese din intimitate în goana noastră de a mima virtual orice, socializarea sau ocupația. E adevărat, mulți dintre noi n-am trucat-o, ne-am arătat locuințele așa cum sunt, poate în neorânduială, poate cu niște colțuri inexpresive, iar noi ne-am putut vedea pe ecran cu o claie de păr grizonată, nerași, cu o suplețe rătăcită în izolare. Așa cum remarcă Daphne Merkin în articolul „O nouă conexiune cu arta pierdută a conversației telefonice”, publicat de The New York Review of Books, „oricare ar fi sursa de lumină sau unghiul în care cineva își ține telefonul ori ecranul, arată undeva între livid și morbid”.

Dar cred că, în evul digital, am pierdut mai mult decât șansa de a apărea impecabili în fața celorlalți, ceea ce nu-i chiar rău. S-au dus emoția așteptării unui apel când țârâitul nu-ți dezvăluia cine sună, bucuria de a te conecta cu cineva aflat la distanță și posibilitatea de a-ți imagina ce face în timp ce îți șoptește, pânza de păianjen ocrotitoare a convenției că nu poți fi sunat decât la ore rezonabile, că nu se cuvine să dai buzna în casa cuiva oricând.

Și mai am nostalgia sintaxei neobișnuite a lui Salinger - povestirea „O zi desăvârșită pentru peștii-banană” e menționată în articolul citat. „She was a girl who for a ringing phone would drop exactly nothing.” sună prea bine ca să-mi amintesc tălmăcirea.

Aș putea să scriu afară, pe o bancă, dar prefera să o fac din bucătărie. Câtă vreme e alegerea mea, e în regulă. Dar n-am să mă reped afară sub orice pretext.

Lumea a fost creată pentru mulți. Așa scrie în Geneza: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” Tot pentru mulți au fost create focul, roata, apa caldă, semnele de circulație, Internetul. Netflixul n-ar fi atât de popular dacă ar difuza filme de artă și nici micul dejun, dacă am avea doar fine dining. De-a lungul timpului, din ce în ce mai mulți am avut acces la educație, dar și la distracție, la alimente de bază dar și la înghețată, la vot dar și la alegerea de a nu vota.

Or, acum, fie și temporar, mulțimea nu se mai poate manifesta. Să nu fiu greșit înțeles, n-am fantezii gregare, o pot duce binișor semi-izolat, deși trăiesc de peste o jumătate de veac doar în capitale aglomerate. Zic doar că am creat o lume pentru mulți, iar acum avem acces la ea puțini și pe rând. Lumea veche nu a fost perfectă, deși în prezent pare ideală. Părul omului a fost făcut să crească pe tot capul, iar acum e voie doar cu fire răzlețe. Unul pe frunte, unul în creștet și unul în ceafă. Oricât am fi de arătoși, tot suntem caraghioși cu câte trei fire.

  • Text de Horia Ghibuțiu.

Horia Ghibutiu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter