“Mama noastră de mâncare”

foto header © Pexels, Murat Esibatir

Ciorbă de burtă, sarmale în foi de viță, ciorbă de potroace și multe altele. Acestea reflectă doar câteva elemente din universul gustativ al vieții noastre, care a început cu copilăria. Indiferent cui i se face dor de mama, sigur se va gândi și la mancărurile “alese” care au populat copilăria papilelor fiecăruia dintre noi. Pentru mine, de exemplu, mâncarea preferata și încărcată cu emoția specifică, este aceea de cartofi. Singura explicație își are sorgintea în contextul social, la aceea vreme cartoful era vârful piramidei alimentare prin simplul fapt că era disponibil. Însă nu despre cartof îmi doresc să vorbim ci despre mamele noastre în spatele cratițelor, oalelor și în general blocate, pe parcursul istoriei, în bucătărie. Oare cum au ajuns acolo și mai ales cum de au rămas oarecum închise, milenii la rând? Pentru a înțelege și explica procesul, am să apelez la antropologie, un succint traseu în trecutul nostru ca specie.

Indiferent de perioada în care am învățat istorie, sigur ne-am întâlnit cu termenul de nomadism, societate tribală etc. Însă vă propun să migrăm focusul discuției dinspre societate către antropomorfie, așa că ne vom apleca asupra noastră ca specie, pentru a înțelege diferențele existente fizic între sexe.

Trecutul nostru îndepărtat, ne găsea în contextul vânătorii și al culegerii hranei. Nu este nicio surpriză ca bărbatul și-a asumat rolul de vânător iar femeia acela de culegător. Construcția fizică diferită stă la baza diviziunii. Bărbatul are și avea o structură mai solidă pe când femeia era și este înzestrată cu mecanisme de percepție, ocular, olfactiv și tactil, mai avansate comparativ cu bărbatul.

Este adevărat că astăzi părem convinși de contribuția și importanța cărnii în dieta timpurie, însă cercetări arheologice recente tind să reflecte opusul, adică mai degrabă vegetarieni decât carnivori.

De ce este important acest aspect?

Pentru că sigur avea să influențeze poziția femeii în societate, în fapt aceasta contribuind la subzistența grupului mai mult decât bărbatul. Pentru a înțelege mecanismul de culegere al hranei, avem nevoie să ne imaginăm pachetul de informații necesare pentru a împlini acest act. Plecând de la tipologia plantei și clasificarea acesteia, comestibilă sau nu, dacă este comestibilă cum se consumă, trecând prin zona în care aceasta crește cel mai frecvent și sfârșind cu coacerea efectivă a acesteia și capacitatea de a recunoaște etapele procesului, începem să realizăm complexitatea activităților de simplă culegere.

Ochiul femeii percepe mai multe culori decât bărbatul, iar centrele de comunicare erau și sunt mai diversificate decât ale partenerului.

Mai mult decât atât, luând în considerare paternul migrator, realizăm că de fapt femeile nu numai că analizau și înțelegeau foarte bine tipologia florei din zona traversată, dar este foarte probabil să fi și început acțiuni premergătoare agriculturii timpurii.

Demetra

În mod sigur putem construi un argument logic care ar reflecta contribuția femeii în agricultură atunci când societatea a devenit sedentară, undeva între anii 9000 și 8000 înaintea erei noastre. Mitologia greacă și ulterior cea Romană, pare să ne transmită câteva indicii despre această importanță, o avem astfel pe Demetra, fiica lui Zeus, înzestrată cu responsabilități... agricole, dar și pe fiica acesteia, Persefona, cu îndeletniciri similare, precum și evidenta traducere a acestora în mitologia Romană. Reprezentarea importanței femeii în legătură cu activitățile sale nu sunt prezente doar în mitologia Europeană, fenomenul fiind prezent și în alte zone ale globului.

Trecerea de la nomadism la sedentarism, sprijinită de dezvoltarea agriculturii în forma sa incipientă au avut impact major asupra dezvoltării sociale și al societății în general. Nomadismul presupunea migrația, deci o doză de mobilitate era strict necesară, pe când sedentarismul a dat naștere atașamentului față de “glie” (termenul avea să apară câteva milenii mai târziu), deci față de statutul recent câștigat împreună cu restul de dezvoltări sociale. Este foarte relevant să observăm schimbările sociale dar focusul nostru rămâne pe “mama” din spatele tigăii.

“Femeia din spatele tigăii” poate că a revoluționat agricultura, sedentarismul a atras după sine și dezvoltări la a căror sorginte au fost bărbații. Aceștia au domesticit animalele, au făurit unelte necesare noilor activități precum și depozite pentru hrană ce acum era disponibilă pe parcursul anului. A început deci sa apară “bunăstarea” și surplusul, generând astfel statusul social. Femeia a continuat să pregateasca hrană iar datorită dezvoltării sociale, aceasta hrană a devenit un element de intimitate și ritual. Acesta avea menirea de a consolida relațiile familiale. Așa că femeile au continuat să aplice cunoștințele acumulate în perioada nomadă iar bărbații au continuat prelucrarea cărnii, de astă dată procurată din crescătorie sau din vânat.

 

În perioada antică, societatea a început sa se cristalizeze și să se polarizeze, mama și-a păstrat locul din bucatarie însă de astă dată aceasta varia în funcție de clasa socială. Cu alte cuvinte, fie era direct implicată în producția hranei, fie supraveghea activitatea sclavilor responsabilizați pe această datorie. Evul Mediu însă, este cel care a polarizat cel mai mult societatea prin influența religiei. Poziția femeii a rămas în zona tigăilor, de asta data însă fără recunoaștere, fiind “puse la adăpost” de către bărbatul casei dar și de cei ce conduceau societatea. Bărbatul însă a înțeles oportunitatea contextului din spatele tigăii și a început sa apară și noțiunea de “chef” unii ajungând chiar în vârful societății.

Pe măsură ce societatea avansa, precum și odată cu apariția tiparului, cărțile de bucătărie și-au făcut apariția, scrise de barbați, dedicate femeilor. Aceasta însă nu înseamna neapărat că autorul avea experiență în bucătărie. Abia în secolul XVIII, acestea aveau să înceapă să publice propriile cărți de bucătărie, bazate pe experiențe proprii. Multe dintre aceste publicații și-au găsit un loc în coloniile nord-americane, însă nu am putea afirma cu tărie că au contribuit activ la scoaterea mamei din spatele tigăii.

Anii și-au continuat trecerea în ritmul lor, iar perioada anilor 70 a adus după sine dezvoltări importante în societate. Feminismul câștigase deja foarte mult teritoriu iar cea mai mare parte din femeile implicate public în producția hranei, au început să capete importanță tot mai mare.

Mamele noastre au rămas în spatele tigailor însă experiența acestora, dacă s-a regăsit și în forma scrisă, vorbită, filmată și publicată, a contribuit la o creștere în recunoașterea contribuției lor. Aici nu mă refer doar la copilăria papilelor gustative ci și la modelele sociale ce au început să se schimbe. “Mama noastră de mâncare” va duce în continuare un puternic iz emoțional, însă cu siguranță că încet, încet, societatea va demara la un moment dat un profund mecanism de auto analiza asupra valorilor pe care le promovează și mai ales de ce.

  • Text de Gabriel T. Bălănescu

Gabriel T. Bălănescu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter