BUCOVINA, escapada perfectă în timpul pandemiei

Perioada aceasta a adus multe neliniști în gândurile tuturor, făcându-ne să ne gândim mai bine la ce înseamnă viața și cât de ușor poate fi destrămat cursul lucrurilor cu care ne-am obișnuit. Ne-au fost impuse multe restricții, iar autoritățile recomandă inclusiv limitarea ieșirilor din casă fără un scop bine determinat. Cu toate acestea, cu toții ne dorim să evadăm din orașele aglomerate, poluate, mai ales în această perioadă. Dacă aș vrea să vă recomand un loc în care veți uita de problemele actuale, un loc în care aerul pur și curat vă va face să uitați de masca care deja a devenit un accesoriu fără de care nu putem ieși din casă, primul ar fi Bucovina, mai exact, pasul La Palma


Foto: Privelişte din pasul Pasul La Palma, credit foto @Cezar Suceveanu

L-am vizitat pentru prima dată în vara anului trecut și ce pot să vă spun este faptul că abia aștept să-l revizitez. În inima Bucovinei, în vârf de munte, la sfârșitul anilor ’60, și-a făcut apariția pe Obcina Mare, la o altitudine de peste 1000 de metri, un monument mai deosebit, care reprezintă o mână îndreptată spre cer. Aceasta se află între Ciumârna și Sucevița, pe drumul național ce leagă localitățile Sadova și Rădăuți, din județul Suceava. 


Foto: Monumentul Drumarilor (Palma), credit foto @ Cezar Suceveanu

Această porțiune de drum național a fost finalizată în anul 1968, după ce peste 1500 de muncitori au luat parte la construirea unui drum la care s-a lucrat în condiții foarte grele. Pentru a aduce un omagiu acestora, Întreprinderea de Construcții pentru Transporturi din Iași a pus un inginer să proiecteze un monument al drumarilor. „Monumentul Palma din Pasul Ciumârna a fost ridicat în anul 1968, la finalul lucrărilor de la drumul ce leagă Sadova de municipiul Rădăuți. Există o legendă ce spune că, în anii ’60, două echipe de muncitori au început construcția șoselei din cele două direcții, iar după opt ani de muncă grea, drumarii au terminat drumul, iar în punctul în care s-au întâlnit au bătut palma. Exact în acel punct, conform legendei, s-a construit și monumentul Palma”, a declarat istoricul Ilie Gliga.


Credit foto @Cezar Suceveanu

Pe lângă istoria din spate, priveliștea care însoțește acest obiectiv îți taie răsuflarea. Recomand vizitarea acestuia în timpul primăverii sau verii, când totul este verde. Dacă sunteți destul de curajoși sau iubitori de adrenalină, trebuie să treceți pe la una dintre cele mai înalte și rapide tiroliene din țară. Aceasta are o lungime de 1,1 km, o diferență de nivel de 103 metri, iar viteza de coborâre poate ajunge chiar și la 100 km/h. La destinație, vei fi așteptat de un autobuz care te va aduce în punctul de unde ai plecat. 


Credit foto @facebook.com/TirolianaBucovina

Există în zonă numeroase pensiuni cu prețuri foarte accesibile și cu un super confort (camere spațioase, piscine interioare și exterioare, săli de spa), începând de la 60 de lei pe noapte. Dacă ați ajuns în această zonă, nu vă opriți aici și încercați să vizitați tot ce are Bucovina de oferit, deoarece, vă asigur că veți fi nerăbdători să vă întoarceți cu prima ocazie. Acest loc de poveste în care jocul, bucatele tradiționale, portul popular dovedesc că obiceiurile încă se mai păstrează și sunt duse mai departe generație cu generație. De asemenea, dealurile și munții Bucovinei îți încarcă bateriile, iar mănăstirile te apropie de divinitate. Picturile de pe bisericile moldave au fost făcute pe vremea când foarte puțini oameni știau să scrie și să citească, așa că Biblia a fost ilustrată pe înțelesul tuturor. Nu fără motiv, primul Măr de Aur, cea mai importantă distincție de turism, a revenit Bucovinei în 1975.


Credit foto @facebook.com/zigzagprinromania

Garantat vei uita de pandemie, nu te vei mai simți sufocat, te vei încărca cu natura, cu frumosul, și vei realiza că există și părți frumoase ale lumii de care mulți dintre noi am uitat să ne mai bucurăm. Bineînțeles că nu vom uita de sfaturile din partea autorităților și vom păstra distanța față de ceilalți turiști și ne vom dezinfecta constant. Cu toții merităm o vacanță în Bucovina, una dintre cele mai frumoase zone ale țării din punctul meu de vedere, nu doar datorită ținutului în sine, ci și datorită oamenilor calzi, simpli, care te vor primi în această zonă cu brațele deschise și cu o ciorba rădăuțeană cum nu veți mai mânca în altă parte.

Recomandare de ȘTEFANIA NISTOR

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter