Evenimente Online | Săptămâna 26 aprilie – 2 mai

Live - Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Miercuri, 28 aprilie, de la 21:00, urmărim un spectacol atipic din punct de vedere al formatului, o formă de artă hibridizată, LIVE, al lui Thomas Perle, în regia lui Bobi Pricop. Un spectacol în care spațiul scenic este reconfigurat, devenind o provocare pentru actorii care își asumă în același timp rolul de operator de imagine. LIVE cuprinde cinci povești petrecute în online, care exploatează condiția omului postmodern.

„«LIVE» e rezultatul unui proces de lucru început acum jumătate de an, proces care el însuși a trecut prin multiple etape, transformări, adaptându-se pe parcurs noilor realități care ne înconjoară. Conceput de la început ca un work-in-progres, piesa a fost dezvoltată de la zero în strânsă legătură cu poveștile personale ale actorilor, iar personajele și situațiile descrise de spectacol reflectă gândurile și preocupările întregii echipe. A fost un process organic, în care am dobândit limbaje noi, am explorat diverse forme de a lucra împreună și de a ne exprima. Formula de prezentare la care ne-am oprit este una hibridă, spectacolul desfășurându-se pe scena teatrului pentru un număr limitat de spectatori (atunci când acest lucru este posibil) și concomitent fiind transmis în sistem pay-per-view online către spectatorii digitali ai TNRS.” – Bobi Pricop. 

Bilete

Moșteniri Coregrafice: Începuturi – Opera Națională București

u

Joi, 29 aprilie, de la ora 19:00, cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului, Opera Națională București prezintă Moșteniri Coregrafice: Începuturi, un documentar despre evoluția artei coregrafice românești, de la primele reprezentații, până în zilele noastre. Documentarul va fi transmis gratuit pe pagina de Facebook a Operei Naționale București (https://www.facebook.com/operanb.ro).

Pentru a ne ajuta să ne cunoaștem mai bine identitatea artistică, Moșteniri Coregrafice: Începuturi urmărește progresiv evoluția dansului scenic, încă de la începutul secolului trecut. Demersul artistic al fiecărui coregraf care a marcat istoria dansului este documentat de personalități din domeniu prin interviuri video și audio. Ileana Iliescu, Liana Tugearu, Ioan Tugearu, Vava Ştefănescu, Cristina Hamel și Cora Benado sunt colaboratorii care au ajutat la creionarea parcursului dansului în România. Documentarul a câștigat în 2020 premiul special pentru cel mai bun Film Istoric de Dans în cadrul Divulge Dancer’s Film Festival (DF2), Hollywood, California.

20 de minute cu îngerul - Teatrul Sica Alexandrescu

Joi, 29 ianuarie, de la ora 18:00, avem șansa de a petrece 20 de minute cu îngerul. Bilete.

20 de minute cu îngerul, piesa lui Alexandr Vampilov, este, cred eu, pe cât se poate de potrivită pentru perioada tensionată prin care trecem cu toții, căci „S-a întâmplat ceva cu noi. Ne-am sălbăticit, ne-am sălbăticit total...”, este o replică din scenariu. Este un spectacol care transmite speranță, speranța că putem întâlni oameni ce întruchipează esența bunătății, oameni de la care, uneori, te aștepți cel mai puțin. Spectacolul, regizat de Răzvan Marinescu, zugrăvește o lume fără credință, în care interesul propriu este singurul care contează, lipsită de morală și noblețe sufletească, o lume în care să fii altruist este un gest extrem de suspect. Textul transmite o paletă largă de stări: de la dezgust, degradare, furie, milă, la bunătatea necondiționată, împăcare și iubire față de semeni. Revenind la realitatea noastră, pentru a evalua cât de fantezist sau actual este textul, în raport cu societatea în care trăim, vă propun să vă răspundeți cu sinceritate, înainte de toate, la o singură întrebare: cât de greu îți este să crezi că cineva te poate ajuta complet gratuit, fără vreun interes la mijloc, chiar dacă nu meriți?   

LA ORDIN, FUHRER! - Teatrul Evreiesc de Stat

Sâmbătă, 1 mai, de la ora 19:00, Teatrul Evreiesc de Stat difuzează LA ORDIN, FUHRER!, cu Maia Morgenstern, un spectacol regizat de Mihai Măniuţiu. Bilete

LA ORDIN, FUHRER!, monodrama scrisă de autoarea Brigitte Schwaiger, urmărește poveste unei femei pentru care principiile ideologiei naziste și figura Führer-ului reprezintă viața însăși, obsesia pentru liderul nazist depășind demult granițele normalului. Fascinația autoarei pentru acest subiect are legătură cu bunica ei, cântăreața de operă Carola Seligmann, care a decedat în lagărul de concentrare Theresienstadt. Piesa de teatru a fost scrisă după terminarea războiului, când întrebările care stăteau pe buzele tuturor își căutau răspunsurile. Cum a ajuns nazismul o religie? Cum a fost posibil ca victimele să-și adore călăii și să li se supună? Cum de această isterie a cuprins atât de mulți oameni? Conceptul coregrafic îi aparține Andreei Gavriliu, iar decorul a fost realizat de Adrian Damian.

Overground Showroom: Madrigal – Bijuterii Corale live la Amfiteatrul Eminescu

Săptămâna aceasta propun să ascultăm un concert deosebit al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, înregistrat în august 2020 , eveniment care face parte din Stagiunea estivală în aer liber desfășurat la Amfiteatrul Mihai Eminescu din București.

În programul concertului Bijuterii Corale sunt cuprinse lucrări din muzica corală clasică și contemporană românească, dar și universală, opere de o mare varietate stilistică, create de compozitorii Gavriil Musicescu, Ștefan Popescu, Mihail Jora, George Enescu, Franz Schőggl, sau Eduardo Correa. Ansamblul este dirijat de Cezar Verlan, un specialist renumit, pedagog, cu o vastă experiență scenică, desemnat dirijorul secund al Corului Madrigal începând cu anul 2016. Evenimentul ne este pus la dispoziție de Overground Showroom, bibliotecă video on demand dedicată concertelor.

După achiziționarea biletului, concertul poate fi urmărit în decurs de o lună. Bilete. Concertul va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom care au optat pentru un plan tarifar recurent – lunar, trimestrial sau anual.

  • Text de Delia Mitrache.

Delia Mitrache

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter