Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/04/2021
Muzică / Omul cu discurile

JOSHUA REDMAN, BRAD MEHLDAU, CHRISTIAN McBRIDE, BRIAN BLADE – “RoundAgain”

Berti Barbera De Berti Barbera
Comentarii JOSHUA REDMAN, BRAD MEHLDAU, CHRISTIAN McBRIDE, BRIAN BLADE – “RoundAgain” Share JOSHUA REDMAN, BRAD MEHLDAU, CHRISTIAN McBRIDE, BRIAN BLADE – “RoundAgain”


Avem din când în când ocazia de a trăi momente cu adevărat memorabile, cum ar fi să ascultăm un ansamblu monumental format din patru dintre cei mai strălucitori muzicieni ai ultimului sfert de secol, cu înregistrări noi după aproape 30 de ani de pauză.

Citește și:

JOSHUA REDMAN, BRAD MEHLDAU, CHRISTIAN McBRIDE, BRIAN BLADE – “RoundAgain”

În 1994, Joshua Redman, Brad Mehldau, Christian McBride și Brian Blade se remarcau ca super-talente care avansau rapid către elita jazz-ului din New York și înregistrau împreună albumul ”Moodswing”, ca grup condus de Redman. Era clar că o asemenea formulă nu putea fi menținută mult timp având în vedere valoarea fiecărui muzician și ofertele venite din toate părțile. Fiecare și-a urmat drumul, întâlnirile care au urmat au fost sporadice, până în 2020 când cvartetul s-a renunit, spre bucuria tuturor, sub forma unui super-grup.

JOSHUA REDMAN, BRAD MEHLDAU, CHRISTIAN McBRIDE, BRIAN BLADE – “RoundAgain”

”Round Again” este albumul rezultat, cu piese noi care sună ca și cum cei patru nu s-ar fi separat niciodată, păstrând intactă abilitatea de a se sincroniza și cumulând experiența din mulțimea de contexte în care s-au manifestat. Fiecare contribuie cu compoziții iar modul în care își împart momentele solistice ne arată atât trecutul lor de lideri de grup, cât și capacitatea de a se asculta reciproc și de a-și lăsa spații de exprimare. ”Round Again” este un album de zile mari, care nu putea să apară decât în aceşti ani, pentru că reflectă forma jazz-ului actual, într-una dintre cele mai strălucite reprezentări. Cam aici s-a ajuns, ar părea că ne spun, cu modestie și eleganță, cei patru mari muzicieni ai zilelor noastre.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută