SERENA RYDER | The Medicine Woman

Deja o comoară naţională, cantautoarea canadiană Serena Ryder şi-a dobândit notorietatea la nivel continental acum un deceniu datorită memorabilului său duet cu Melissa Etheridge, Broken Heart Sun, şi, mai ales, a unei poveşti de dragoste care i-a descătuşat creativitatea, făcând-o să compună aproape 70 de cântece pentru următorul ei album, Harmony, ajuns disc de platină. De atunci Serena a rămas pe calea exprimării sincere a propriilor trăiri prin intermediul unei muzici inclasificabile stilistic, asumându-şi riscul de a nu genera suficientă empatie pentru a fi propulsată în stardomul Pop. Pe termen lung însă, această formă de devoalare a gândurilor şi sentimentelor celor mai intime a conturat o personalitate artistică cu totul aparte într-un peisaj Alternativ(e) în care muzicienii, precauţi, preferă de obicei să “îi cânte” pe ceilalţi decât pe ei înşişi.

Acum, la 38 de ani, 8 LP-uri de studio în discografie şi 4 premii Juno pe şemineu, Serena Ryder n-ar trebui (teoretic) să mai surprindă şi totuşi o face constant, inclusiv în această primăvară, cu noul ei album, The Art of Falling Apart, înregistrat în doar 10 zile, cu fiecare piesă imprimată chiar în ziua în care a fost compusă. Din nou, muzica se relevă a fi medicamentul salvator pentru Serena, mai ales într-un context pandemic favorabil - prin încurajarea autoizolării - alimentării predispoziţiei sale la depresii nervoase după o tinereţe petrecută singură în turnee. The Art of Falling Apart este un album pentru care Blues-ul e firul roşu conceptual prin amalgamul de expresii ale experienţelor personale dar fiecare dintre acestea îşi defineşte estetic o identitate Pop prin clin d’oeil-uri involuntare la genuri, stiluri şi modele foarte diverse, de la Gospel şi Soul la Jazz şi R&B... de la Leonard Cohen la k.d. lang.

A cânta Blues într-un mod credibil presupune să fi pendulat necontrolabil într-un spectru definit - în extremele sale - de bucuria imensă şi de tristeţea ucigătoare, ori Serena a bătătorit atât de des acest drum cu două sensuri încât şi-a transformat chinurile în subiect de conferinţe medicale (în 2018 a fost, de altfel, recompensată cu Margaret Trudeau Mental Health Advocay Award). Iar speech-ul său destinat publicului, cristalizat în timp, a primit numele “The Art of Falling Apart” şi de la găsirea în interiorul ei a puterii de a-şi împărtăşi traumele prin cuvinte, pasul până la o versiune muzicală nu a fost  greu de făcut datorită unui extraordinar talent componistic şi performativ.

Chiar dacă albumul - de o sinceritate copleşitoare în descrierea călătoriei personale minate de anxietăţi - e bluesy ca mood, e departe de a fi trist, fiindcă ne vorbeste de un urcuş şi nu de o prăbuşire. Medicament deloc amar şi lipsit de efecte adverse,  The Art of Falling Apart merită încercat fără rezerve. Doar că ar putea crea dependenţă.

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter