Bull si Emigranți - primele spectacole programate de Teatrul Mic

Teatrul Mic se redeschide deja pentru public, la finalul acestei săptămâni, însă conform reglementărilor, doar la 30% din capacitatea sălii- sâmbătă, 8 mai și duminică, 9 mai 2021, la Sala Studio – Gabroveni 57, cu primele reprezentații ale spectacolelor „Bull” de Mike Bartlett, regia Silviu Debu și „Emigranți” de Slawomir Mrozek, regia Claudiu Istodor.

Spectacolul „Bull” se pliază pe contextul actual, în care firmele și companiile mari au fost nevoite, din cauza pandemiei, să recurgă fie la restructurări, fie la reorganizarea și modificarea desfășurării activității angajaților – în regim de telemuncă.

 În distribuția spectacolului regizat de Silviu Debu îi regăsim pe actorii- Gabi Costin, Vlad Corbeanu, Diana Cavallioti și Virgil Aioanei.

„Emigranți” este un alt titlu nou din repertoriul acestei stagiuni care este programat să se joace duminică, de  la ora 19:00

Spectacolul ce prezintă situația tragicomică în care se află doi emigranți care ”petrec” în noaptea de Anul Nou, îi are ca protagoniști pe actorii Cuzin Toma și Tudor Aaron Istodor și va inaugura spațiul de joc de la subsolul sălii de spectacol Studio- Gabroveni 57. 

Cele două noi spectacole care ies astfel la rampă, fac parte din programul „Teatru pentru actori… si numai cu actori” demarat la finalul lunii octombrie 2020, odată cu restricțiile de sistare a activității cu publicul în instituțiile de cultură. Scopul proiectelor inițiate a fost acela de a continua activitatea teatrului și de a valorifica potențialul creativ al trupei artistice.

Biletele  pot fi achiziționate direct de pe website-ul www.teatrulmic.ro, de pe platforma bilet.ro, și de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Constantin Mille 16 și Gabroveni 57).

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter