Naked by Nadejda Lungu la Elite Art Gallery

În perioada 12 mai - 11 iunie, Elite Art Gallery vă invită la expoziţia personală de pictură intitulată Naked, autorNadejda Lungu.

Lucrările Nadejdei Lungu arată o frumusețe eviscerată ce stârnește în egală măsură admirație și repulsie. O provocare vizuală menită să supună instinctul de negare în opoziție și să schimbe percepții. Siluete dezbrăcate își dezvăluie senzualitatea iar în proximitate o inimă zvâcnește într-un puseu de supraviețuire iar portrete ce-și dezvăluie vitalitatea pozează în pandant cu intestine scăldate în sânge. Astfel, amestecul dintre frumos și grotesc devine o atracție irezistibilă. 

Goliciunea, pe cât este de expusă, pe atât este de încărcată de secrete. Un subiect atât de ofertant vizual pare că ar trebui să-și epuizeze resursele, în schimb renaște cu fiecare generație de artiști tentați să-i descoase sensurile. Misterul își găsește loc în procesul de interpretare și în capacitatea de a pune în balanță obiectivele. Ceea ce vedem ne suscită în egală măsură creativitatea și rațiunea. Miza criteriilor de comparație susține contrastul prin prisma căruia ne testăm limitele și prin care acceptăm sau nu realitatea încorsetată de convingeri. Curiozitatea nudității este stârnită de o senzualitate arătată cu discreție, mascată de gesturi subtile și presărată cu provocări. Artista Nadejda Lungu îndrăznește să depășească așteptările legate de nud prin contraste care oscilează de la viață la moarte, ducând durerea într-o zonă de confort psihologic asumat. În temeiul conceptului curatorial, lucrările pun accent pe carnație și culoare prin metode picturale de excepție. Curator, Ana Traci- Neagoe.

Nadejda Lungu s-a născut în Anenii Noi, Republica Moldova în anul 1988. După absolvirea Liceului de Arte Plastice „Igor Vieruˮ din Chișinău artista se stabilește la București, în anul 2014 devenind absolventă a Universității Naționale de Arte, secția Pictură, la clasa profesorului univ. Dr. Marcel Bunea. Începând cu anul 2010, artista se remarcă prin participarea activă în cadrul a numeroase proiecte culturale, tabere de creație, rezidențe artistice și expoziții de grup în țară și străinătate, precum și prin unicitatea expozițiilor personale. Începând cu anul 2016, artista Nadejda Lungu este reprezentată în exclusivitate de Elite Art Gallery, făcându-se astfel remarcată în două expoziții de grup, trei expoziții personale și în cadrul a două ediții Art Safari.

Expoziția va fi deschisă publicului începând de miercuri, 12 mai, ora 11.00, cu respectarea tuturor prevederilor care se impun în starea de alertă.

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii, dar și proiecte educaționale.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter