CĂLĂTORIE CU GUST | E grătarul românesc mai bun decât cel japonez?

Odată cu începutul lunii mai, parcă vine și pofta românilor pentru grătar şi, până se încing cărbunii, vă propun o călătorie imaginară în care să descoperim ce mănâncă japonezii la grătar și dacă pare să fie mai gustos decât ce preferă românii. Noi, când ne gândim la grătar, ne imaginăm automat și niște mici care abia așteaptă să fie mâncați... aceștia sunt un preparat nelipsit de la un grătar românesc, însă de la cel japonez frigăruile de pui sunt cele indispensabile.

YAKITORI 

Frigăruile de pui atât de populare la japonezi se numesc YAKITORI și se pot găsi în aproape toate locațiile care comercializează preparate tradiționale nipone. Carnea de pui este pusă pe kushi, un tip de frigăruie care poate fi realizată din oțel sau bambus, iar apoi pe grătarul cu cărbuni. În funcție de rețetă carnea este asezonată după sau în timpul petrecut pe grătar cu sos tare (sos specific japonez ce este o derivare a celui teryaki, se folosește în special la preparatele pe grătar, însă este utilizat și în prepararea anumitor supe) și sare. Acest preparat poate fi servit în varianta simplă, care include doar carnea condimentată, sau în varianta dulce-sărat, caz în care peste frigărui se pune un sos ce conține mirin, sake, sos de soia și zahăr. Pentru că nu toată lumea are un grătar pe bază de cărbuni, japonezii folosesc două instrumente: takujō konro (grătar în miniatură tot pe bază de cărbuni) sau yakitori-ki (aparat special conceput pentru prepararea yakitori), în cazul în care doresc să facă acest preparat acasă. Popularitatea yakitori, atât în Japonia cât și în alte țări, a făcut ca acest preparat să nu mai fie găsit doar în forma deja preparată la diverse restaurante sau în regim de take-out, ci și în cea congelată sau la conservă. Prima companie care a început să vândă yakitori la conservă a fost Hotei Foods Corporations în 1970, iar în anul 2016 aveau disponibile nouă arome, reclamele lor devenind reprezentative atât pentru brand cât și pentru preparat.

TAKOYAKI

Un grătar nu ar fi complet dacă am avea un singur fel de mâncare. Cum lângă un mic arată foarte bine și un cârnat, așa și lângă yakitori stă un alt preparat la grătar foarte popular, TAKOYAKI. Acesta ia forma unor sfere din aluat puse pe o frigăruie și umplute cu carne tocată de caracatiță. Aluatul este realizat pe bază de făină de grâu, iar alături de caracatița tocată se mai adaugă ghimbir murat, ceapă verde și resturi de tempura pentru umplutură. Takoyaki este uns cu un sos special asemănător ca gust cu cel Worcestershire și maioneză, iar apoi presărat cu aonori (alge uscate) și fulgi de pălămidă (un tip de pește) uscată. Acest preparat a devenit popular mai întâi în Osaka, unde Tomekichi Endo, un proprietar de stand stradal cu mâncare, este creditat pentru această invenție în 1935. Takoyaki se inspiră de la akashiyaki, o gălușcă mică rotundă din satul Akashi făcută cu ou și caracatiță. Takoyaki a fost inițial popular în regiunea Kansai urmând ca mai apoi să fie răspândit în regiunea Kanto și alte zone ale Japoniei.

OKONOMIYAKI

Presupunând că nu am verificat condițiile meteo din ziua cu grătarul și începe ploaia, nu mai putem face grătarul în aer liber... poate chiar nici nu mai avem poftă de ceva făcut pe grătar, dar ne este în continuare foame. Cea mai comună mâncare la care ne putem gândi este pizza. Este gustoasă, rapid de preparat și o putem găsi aproape oriunde. Poate că în situația dată și un japonez ar opta pentru această variantă, însă probabil că și-ar aminti că există o variantă tradițională de pizza, denumită OKONOMIYAKI. Numele felului de mâncare este derivat de la cuvântul japonez okonomi care se traduce „cum vă place” sau „ce vă place”, iar yaki este un termen utilizat pentru gătit. Cu alte cuvinte, okonomiyaki reprezintă un aluat sărat ce poate avea o mare varietate de ingrediente sau toppinguri. Acest preparat este asociat cu zonele Kansai și Hiroshima, dar este comercializat pe tot teritoriul Japoniei. Versiunea predominantă este cea în stilul Kansai-Osaka unde aluatul este realizat din făină, nagaimo ras (un tip de yam), apă, ouă, iar printre toppingurile populare se numără: varza tocată, ceapa verde, carnea (în general, burtă de porc tăiată subțire), caracatița, calamarul, creveții, legumele sau brânza. Okonomiyaki mai este supranumită clătita „cu de toate” sau mâncarea pentru suflet din Osaka. Pentru o experiență cât mai personală și autentică unele restaurante au mese dotate cu plite speciale care permit clienților să își gătească singuri propria versiune de okonomiyaki. În acest caz chelnerul aduce la masă toate ingredientele. Alte locații au bucătăria la vedere iar clienții pot admira felul în care le este preparată mâncarea.

Dacă întâlnim grătarul tradițional cu mici şi cârnaţi aproape peste tot în România, ca sa nu mai vorbim de... pizza, pentru cel japonez va trebui să ne limităm la restaurantele cu specific deja existente întrucât câteva dintre ingredientele necesare preparării grătarului nipon, precum fulgii de pălămidă sau sosul tare, sunt fie greu de procurat, fie foarte scumpe. Până la urmă, călătoria imaginară pe care am realizat-o arată faptul că o comparație între cele două tipuri de grătare nu este posibilă deoarece gusturile în privința un produs diferă de la un individ la altul dar, totuși, putem sublinia faptul că, dacă nu suntem adepții sosurilor, s-ar putea să apreciem grătarul românesc mai mult și... viceversa.

  • Text de Iuliana Ciocîrlan.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter