Interviu cu ALEXANDRA BĂLĂŞOIU: Realitatea augmentată a dansului contemporan

Dincolo de activitatea susţinută ca performer şi coregraf, Alexandra Bălăşoiu este implicată frecvent în proiecte de cercetare precum h.e.art – humans embodying art şi predă regulat cursuri de dans contemporan deopotrivă adulţilor şi copiilor în cadrul unor ateliere ca Playful/Speaking Body, Flowprints sau Mişcăm lumea. DANSTOPIC, cel mai recent proiect al artistei, conceput pentru mediul online şi care se desfășoară în perioada mai-noiembrie 2021, reprezintă a fi o provocare de mare anvergură atât prin complexitatea abordării conceptuale, cu cele trei componente ale sale (Letters, Vlog şi VR Performance), cât şi prin necesarul de resurse implicate, umane, tehnologice şi, nu în ultimul rând, cel de... timp, întrucât durata materializării acestuia se întinde practic pe durata întregului an. 

Alexandra, după BLIP, platforma de Beatbox & Looping lansată în septembrie 2020, DANSTOPIC este al doilea mare proiect iniţiat în pandemie de Indie Box. Care este motorul acestei “cutii cu proiecte independente” pe care ai fondat-o cu cinci ani în urmă împreună cu Denis Bolborea?

Ideea de independenţă a stat la baza întregului concept al Indie Box, ideea de a te poziţiona în procesele de cercetare şi producţie artistică pe care noi le facem undeva în afara unui traseu foarte clar sau a unor metode foarte concrete. Am căutat în permanenţă să găsim alte metode de a cerceta în zona de dans contemporan, alte metode de a ajunge la muzică, prin corp... Independent înseamnă felul în care îţi pui întrebările, felul în care te raportezi la ce vrei să afli. Nu ne bazăm pe o anumită tehnică a dansului contemporan ci mai degrabă am pornit de la experienţele noastre personale de performeri, pedagogi, coregrafi, ş.a.m.d., şi-am structurat un concept de cursuri care pleacă de acolo. 

photo-credit-Lavinia-Pollak

Credit foto: Victor Vido

  

Obiectivul declarat al DANSTOPIC este creşterea vizibilităţii dansului în mediul online dar în ce măsură proiectul este accesibil cu adevărat publicului larg şi nu e limitat la connoisseuri?

Fiecare componentă a proiectului DANSTOPIC vorbește despre dans dintr-un punct descărcat de așteptări, cunoștințe și teorie, așa că el se adresează în primul rând publicului larg și nu neapărat profesioniștilor. Deși vom întâlni pe parcurs stiluri, practici și metode bine definite, vom citi și vom asculta profesioniști ai diverselor ramuri, fiecare produs creat de noi va încerca în egală măsură să informeze și să creeze rezonanță la nivel personal. Ca și inițiator al acestor dialoguri, mă folosesc de pretextul specializării pentru a ajunge dincolo de ea. Întreb lucruri simple, adresate omului care dansează și nu profesionistului... îmi doresc să aduc în prim plan o multitudine de perspective personale asupra acestui tip de activitate profund umană, care pare că s-a distanțat de cotidian și că s-a încastrat în anumite contexte și convenții rigide precum scena, clubul sau competiția sportivă. Îmi doresc să vorbim și să mapăm invizibilul care dă naștere dansului, pentru a liniști incertitudinea și a-l aduce mai aproape de toți cei care au uitat să danseze sau au ajuns la convingerea că dansul nu e pentru ei. Sper că demersul nostru va contribui la o apropiere de dans pentru o parte din ei, că va reuși să sublinieze forța dansului în general și să clarifice măcar puțin imaginea despre dans contemporan.

Prima componentă din proiect aflată în lucru prin ateliere de animaţie şi realitate augmentată este DANSTOPIC LETTERS, urmând ca din iunie, la începutul fiecărei luni, să lansaţi online câte... o scrisoare despre dans. Publicul nu află cine sunt autorii celor 10 scrisori deschise în care sunt împărtăşite insight-uri dar ştie că aparţin colectivului artistic AREAL, deci spune-mi câte ceva despre colegii tăi de spaţiu coregrafic... ca să avem o idee la ce să ne aşteptăm.

Toți cei care s-au avântat în acest dialog sunt prezențe puternice din scena dansului contemporan românesc, fiecare unic și destul de specific în felul în care se raportează la dans. Unii dintre ei fac parte din generația tânără de performeri, cei pe care îi vedeam aproape în toate spectacolele de dans, înainte de această oprire bruscă a activității, precum Simona Dabija, interpretă în producții Tangaj Dance, Linotip, Teatrelli, Odeon sau Circul Metropolitan de Stat. Alții sunt coregrafi cu multă experiență pe care îi consider bogate surse de inspirație și dialog, oameni care au puterea de a declanșa procese de reflecție și autocunoaștere în partenerii, colegii și studenții lor. Aici i-aș enumera pe cei trei co-directori artistici alături de care mi-am asumat de anul acesta conducerea spațiului fizic AREAL: Valentina de Piante, profesor universitar la secția de Coregrafie a UNATC și specialist în metoda Feldenkrais, Cosmin Manolescu, coregraf și manager cultural cu experiență de peste 20 de ani, și Cristina Lilienfeld, coregraf și performer. Schimbul acesta de scrisori pe care am avut privilegiul de a-l media și urmări pe măsură ce a luat naștere, a fost pentru mine un mod constant de (re)apropiere de colegii mei, de (re)ascultare și (re)poziționare. Chiar dacă scrisorile capturează momente specifice și, inevitabil, trecătoare, ale fiecăruia dintre noi, cred că ele sunt o bună fereastră spre acești ”creatori de dans”, precum și un pod subiectiv de întâlnire cu ”celălalt”... cu publicul. 

Alexandra-Balasoiu-_-Denis-Bolborea-Photo-credit-Andrei-Gindac2

Alexandra Bălășoiu - Denis Bolborea, Foto credit Andrei Gîndac

 

DANSTOPIC LETTERS nu constă doar în publicarea anonimelor ce cuprind gândurile unor autori care au reflectat asupra condiției dansului contemporan dar scrisorile au luat forma unor cărți poștale ilustrate, augmentate fiind apoi printr-un workshop dedicat. Dansul transpus în cuvinte şi apoi în desen. Dansul înseamnă însă mişcare. Cum se vor “mişca” cărţile voastre poştale şi cine le “mişcă”?

Cărțile poștale se mișcă cu ajutorul tehnologiei, prin folosirea telefonului personal ca poartă de acces spre creațiile artistice animate. Toate instrucțiunile pentru a ajunge la ”operele de artă” vor fi clare și simple, căci magia acestor unelte stă parțial și în accesibilitatea pe care ele o au. Deși procesul de realizare este unul complex, accesul este imediat, animația e la un click distanță de ochii privitorului. Artiștii care vor ”mișca” cărțile poștale provin din diferite medii, dar au in comun pasiunea pentru desen. Unii dintre ei sunt ilustratori sau graficieni profesioniști, care activează în domeniu, alții sunt încă în formare sau desenează ca hobby. Ceea ce îi leagă este un interes comun pentru dans și mișcare, fie că este din perspectiva de practician amator sau au un interes estetic pentru corp în mișcare. Au, de asemenea, în comun un gust pentru experiment și pentru multidisciplinaritate în artă. 

Trecem la DANSTOPIC VLOG, material aflat la granița dintre interviu și creație de video-dance ce propune un conținut hibrid inovator, combinând fragmente din discuțiile purtate de profesioniștii din lumea dansului cu diverse forme de mișcare. Dă-mi un exemplu de invitat şi tema de dialog pe care i-o vei propune. 

Valentina de Piante este unul dintre invitații pe care i-am ales chiar din arealul nostru de dans contemporan pentru că o consider o figură esențială în formarea noilor generații, fiind o oglindă puternică și în propria mea dezvoltare. În același timp, practica și discursul ei se adresează în egală măsură medicilor, artiștilor, psihologilor, tinerilor, bătrânilor, absolut tuturor celor care sunt deschiși spre a se pune în mișcare și a se raporta cu interes la fizicalitate. Vom vorbi - celalaltă gazdă a evenimentului este Loredana Larionescu, dans terapeut - despre importanța și originea câtorva elemente recurente din dansul contemporan precum explorarea relației cu solul, testarea diverselor tipare de mișcare, imersarea în demersuri creative interdisciplinare. În centrul conversației se va afla potențialul transformator al dansului... uneori mi se pare că încerc să pun în cuvinte nişte lucruri care mi se par evidente sau nu sunt de pus în cuvinte dar, în acelaşi timp, mi se pare că e important ca ele să aibă o vizibilitate scrisă sau auzită. Visul meu e să avem un episod lunar, pe termen lung, nu doar cele şase episoade pe care le vom lucra până în septembrie. 

Simona Dabija, Foto credit Andrei Gindac

Simona Dabija, Foto credit Andrei Gîndac

 

Înţeleg că fiecare episod din vlog va fi urmat de o întâlnire de lucru aplicat cu performerul din proiect, Simona Dabija, care va transpune în mişcare fiecare dintre dialoguri şi, implicit, teme... 

Alături de Simona voi încerca să aduc în același loc întregul parcurs al proiectului, dar și al relației mele cu dansul. Va fi, într-un fel, un dans despre dans, iar pentru asta aveam nevoie de un corp antrenat, trecut prin experiențe diverse și capabil să transpună, să răstoarne, să reinterpreteze și să regândească tehnici, stiluri și perspective diverse. În același timp, este și o dorință a mea rămasă de a lucra cu Simona mai profund și mai intens decât am avut șansa în alte contexte. Pe parcursul filmărilor pentru vlog ea se întâlneşte practic cu fiecare dintre invitaţi deci, în afară de ce discut eu cu ei, performerul are nişte ateliere private, să zicem, în care învaţă ceva de la oamenii aceştia iar apoi, în partea de creaţie, unde îmi reiau cu adevărat rolul de coregraf, practic noi intrăm într-un proces de a crea un produs care, într-un fel, eu îmi doresc să înglobeze toată această experienţă, de la scrisori la vlog, la ce a învăţat ea de la fiecare în parte, şi, evident, perspectiva mea personală care nu poate să rămână afară...

Şi care va fi în continuare algoritmul de realizare al acestor episoade, care înţeleg că vor fi difuzate pe canalul YouTube al Indie Box, ce pleacă de la dialogul în sine până la momentele de video-dans ale Simonei? 

Deci fiecare invitat va parcurge în DANSTOPIC un traseu similar: dialog cu moderatorul, mișcare în fața camerei și pasare de cunoștințe către performer. Acesta e modul în care DANSTOPIC se contaminează cu specificitatea fiecărui artist și a fiecărei practici. După acest maraton de dialoguri în formate diverse, materialele filmate vor intra în post-producție alături de Mircea Topoleanu, cel care capturează tot acest schimb. Ne propunem ca produsele video finale să surprindă esența acestor dialoguri, în moduri explicite și artistice deopotrivă. Pentru partea de producție VR vom intra în luna august într-o perioadă de lucru intensiv alături de Konrad Mihat, când vom așeza toate aceste informații și experiențe într-un context mai larg și le vom reprivi cu lupa de creatori de performance contemporan, digital.

[3] Counterbody_Premiera spectacolului la CNDB_20 mai 2017_Alina Usurelu_1

Counterbody, Premiera spectacolului la CNDB, 20 mai 2017, Credit foto: Alina Ușurelu

 

Am ajuns la workshop-ul DANSTOPIC VR PERFORMANCE în care participanții vor crea un performance de dans cu o durată de circa 10 minute ce va fi transformat, până la finalul programului, într-un produs artistic digital, un film de dans 360VR. Ce înseamnă mai exact “360VR”, la ce să ne aşteptăm?  

Conceptul de film 360 VR, deși disputat de unii ca fiind parte din gama realității mixte - virtual sau augmentat - și integrat mai mult în zona video și film, are o componentă implicită de a oferi, când e vizionat prin ochelari vr, sentimentul de prezență în spaţiul filmic, de interacțiune. Deși acesta e limitat de alegerea la ce ne uităm, e destulă încât să poată să ofere o experiență unică la fiecare vizualizare. Regulile de filmare și creație al filmului 360 sunt extrem de diferite de filmările tradiționale, fiind imposibilă prezența echipei de filmare în spațiul unde se filmează, iar deschiderea de 360 de grade oferă mai mult spaţiu discursului vizual. Ca și restul proiectului DANSTOPIC, producţia 360VR are componentă experimentală, de a încerca să capteze tema dansului contemporan prin tehnici digitale diferite. Filmul în sine va prezenta coregrafia rezultată din experiențele dobândite de moderatori și dansator în cadrul întâlnirilor cu invitații din vlog, ca un dans împreună cu privitorul.

Cei care au încercat deja diferite experiențe VR, poate știu că uneori acestea pot fi amețitoare, dar prin noile dezvoltări tehnologice și de stabilizare a imaginii multe din elementele considerate ca deranjante au fost eliminate și se oferă o posibilitate mult mai mare de filmări 360 în mișcare decât cu ce ne-am obișnuit până acum, iar acest aspect e ideal pentru a fi testat prin dans. Producția e asigurată de Konrad Mihat, fondator coVR videos, și va fi accesibil ca premieră prin ochelari vr la evenimentul de final, în funcție de situaţia epidemiologică, dar și online prin partenerii de la platforma TIFF Unlimited, și ulterior va ajunge și pe platforme video compatibile cu formatul precum YouTube sau Vimeo. Filmul va avea în vedere să fie vizionabil și interesant atât cu ochelari vr, chiar și cele mai simple precum cardboard, dar și prin mobil sau tabletă. Pretențiozitatea tehnologică de multe ori subînțeleasă a unui astfel de proiect nu este prioritatea principală pentru noi, ci potenţialul acestui mediu de a oferi vizual ce nu poate fi oferit pe deplin altfel, bineînțeles, pe tema și în spiritul dansului contemporan.

[4] Alexandra Balasoiu - Alina Ușurelu(1)

Credit foto: Alina Ușurelu

 

Cu cele trei componente ale sale, DANSTOPIC se relevă ca un proiect extrem de ambiţios şi presupun că nu s-a născut peste noapte. Vorbeşte-mi un pic de originile sale.

A început anul trecut din pandemie. S-a născut din întrebarea ce am putea să facem online dar eu nu eram super-fericită fiindcă îmi doream un schimb real al experienței în cadrul unor întâlniri fizice cu acești profesioniști ai dansului... unii mai aproape, iar alții mai departe de ceea ce fac eu. Din fericire, totul s-a amânat suficient de mult încât să cred că totuși se poate să ne întâlnim fizic și să facem niște lucruri în condiții de siguranță și așa s-a ajuns cumva la formatul acesta atât de stufos care încearcă să integreze, pe de-o parte, dorința asta a mea de a intra în contact mai intim cu profesioniști și, pe de altă parte, ce făcusem anul trecut, partea cu schimbul de scrisori, legat de care mi-am dorit să nu rămână doar atât și să ajungă cumva mai departe. La început însă a fost această idee, am avut impulsul... să scriu o primă scrisoare - pur și simplu s-a întâmplat -, o perspectivă personală asupra profesiei, din dorința asta a mea simultană de a comunica mai bine, mai profund, cu colegii mei, și cea de a face mai vizibil acest fenomen al dansului. În general îmi place să le combin pe cele două, să am niște procese artistice care sunt personale dar pe care să le pot scoate și în afară ca să le fac mai vizibile, și de asta am zis că vreau să vorbesc cu oamenii aceștia mai mult și mai altfel. 

Ce s-a întâmplat însă concret după aceea?

Am scris deci acea primă scrisoare și am întrebat în colectivul AREAL cine vrea să se implice, să își asume energia acestui schimb de scrisori, și am stabilit niște principii de funcționare în sensul că, din cei 10 oameni, am ales tot timpul random pe programe de generare de numere... fiindcă alocasem câte un număr fiecărui nume de pe listă. Când am transformat propunerea asta într-un mic proiecțel, că nu era încă DANSTOPIC, uitându-mă la ce-am scris, mi se părea și mie că totuși n-aș trimite gândurile alea mai departe oricui din lista aia și parcă aveam emoții... a fost super-interesant. Scrisorile erau scrise cu intenția de a vorbi cu un coleg, alegeam random destinatarul care prelua într-un fel ștafeta și continua să pună întrebări în scrisoarea lui care se ducea, tot nesemnată, către altcineva. Odată publicate cărțile poștale, într-un timp în care toată lumea e suprainformată, dorința mea e ca scrisorile să fie, într-un fel, ca o poveste în care să fii curios ce s-a zis mai departe, adică ai citit-o, mai bine zis ai văzut-o pe prima, să vrei să o vezi și pe a doua, apoi pe a treia, să înțelegi că toate sunt parte dintr-un sistem care evoluează pe parcurs. Cumva, am vrut să văd cum se rostogolește gândul și dacă apar sau reapar întrebări sau dacă ele cresc într-o anumită direcție din perspective diferite asupra dansului, corpului, meseriei, în contextul ăsta.

 

  • Interviu de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Cover: Alexandra Bălășoiu, Foto credit Lavinia Pollak

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter