Există prietenie în afara rețelei?

Prima oară am căzut în plasa Facebook-ului. Aveam vreo 12 ani și un vecin mi-a sugerat să-mi creez un cont ca să ne putem juca Farm Ville, mi-a spus că e ca o carte de telefon (de la „face” -față și „book” -carte), iar pentru mine a avut sens. Din acel moment, am înregistrat un adevărat progres pe această rețea de socializare și am prins gustul postatului. Pe atunci era cool să „îți dai Check-In”. Acest „Check-In” putea spune multe despre tine și trebuia să îl alegi cu mare grijă. Exista „Check-In-ul rebel” – acesta nu necesita mult efort, alăturai cuvintele „penitenciar de maximă securitate” școlii la care învățai și aia era. Sau, ca să le arăți colegilor tăi cât de răzvrătit ești, îți dădeai „Check-In” în timpul orelor, așa le demonstrai că tu te afli de fapt în curte și că nu ai cu cine să joci fotbal. 

Timpul a trecut și Facebook s-a demodat, mamele au început să îți comenteze la poze, sutele de prieteni virtuali nu ți-au mai postat pe pagina principală „lma” și imaginile cu cafele și textul „o dimineață frumoasă îți doresc!” au invadat spațiul. Noi nu am vrut să combatem acest fenomen și ne-am retras pe altă platformă, una mult mai promițătoare – Instagram. Eram în școala generală când am auzit de Instagram, colegele mele mai populare își fotografiau cățeii și adidașii, cam astea erau trendurile. Selfie-urile, filtrele cu mici retușuri estetice încorporate și aplicațiile de „personal makeover” erau nişte fantasmagorii care nici nu ne treceau prin cap. Noi ne făceam poze pe holul şcolii și ne bulversam când cineva ne atenționa că e „contre-jour”, ce e aia? 

În liceu am avut o relație foarte serioasă cu Instagramul, postam zilnic „story-uri”, urmăream persoane care îmi plăceau, îmi editam pozele cu rigurozitate maximă și chiar mă întristam dacă cineva îmi dădea unfollow. Vechiul FarmVille care m-a atras în cercul vicios al rețelelor de socializare nu venise cu semne de atenționare, nu necesita o poză de profil care să strângă multe aprecieri, outfit-uri controversate care să stârnească reacții și nu te punea să faci reclame la papuci cu blană. Cu siguranță fiecare persoană este liberă să se exprime așa cum vrea, iar rețelele de socializare au o bulină albă pentru acest lucru, atunci când nu te constrâng și nu te fac să te gândești obsesiv dacă o poză e îndeajuns de bună de „postat pe feed”. 

În timp, am devenit egoistă și am început să îmi păstrez amintirile doar pentru mine și persoanele dragi, departe de privirile „stalkerilor” ce efectuează investigații asidue pe Instagram. Party-urile și ieșirile pe care le ratez sunt niște informații private pe care nu mai am cum să le accesez, mi-am șters instagram-ul, și o dată cu el, a dispărut și gustul pentru a ști constant „cine, ce face”. În fond, „Ceea ce nu știi, nu te poate răni!”, așa spuneau bătrânele descrieri de pe facebook.

  • Text de ALEXANDRA POPESCU
  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter