HAIHUI cu Swit Rocs – Descoperă lumea ascunsă din Corund

Dragă căutătorule de comori,

La începutul primăverii, am petrecut câteva zile într-un loc absolut superb, pe care îmi căzuseră ochii, iar apoi inima cu totul, de ceva vreme, însă astrele nu mă dădeau duse, încă, într-acolo. Cum vremea se anunța rece și ploioasă în perioada rezervată, mă gândeam, fără tristețe prea mare, că vor urma câteva zile de răsfăț boieresc în camerele somptuoase ale conacului și în ciubărul cu vedere la lanurile înverzite. Zic fără tristețe prea mare, deoarece oricum mă gândeam ce altceva să faci în Corund? Nici n-am auzit de Corund, chiar așa, de ce or merge oamenii în Corund? Ei, dacă te întrebi și tu același lucru, articolul acesta este pentru tine! Iar dacă te numeri printre cei care știu deja ce comoară ascunde colțul ăsta de ținut secuiesc, atunci, sunt convinsă, de abia aștepți să continui lectura.

Salutări din Corund!

Bun venit la Conacul boieresc Molnos Kúria Panzió

Molnos Kúria

Dacă mă citești de ceva vreme, știi deja că port o dragoste și prețuire puternică pentru tot ce înseamnă ținut secuiesc – de la locurile încărcate de istorie, la gastronomia sănătoasă și delicioasă, la oamenii buni și primitori, care te întâmpină cu ochii râzând în casele și tradițiile lor. Conacul Molnos nu doar că nu a făcut excepție, dar a adăugat un plus de savoare experienței prin faptul că mi-a deschis cu drag și bucurie lacătul unei comori care habar nu aveam că există și care m-a uimit, astfel, și mai mult prin strălucirea ei – satul Corund. Conacul Molnos a avut, pentru un timp, un trecut frumos, plin de artă și înțelepciune, adăpostind între pereții lui un mare atelier de olărit, iar mai apoi o școală și un internat pentru elevi, însă, pe cât de luminoasă i-a fost o epocă, pe atât de întunecată i-a fost cea care i-a urmat și care l-a lăsat în paragină. Asta până când un cuplu de oameni frumoși l-au văzut, l-au îndrăgit și l-au luat pe semnătură, fără să se gândească, măcar, ce or face cu el. Domokos Molnos, proprietarul conacului, împreună cu soția lui, au reușit să citească un viitor acolo unde prezentul era sub ruine. La o cafea și o vorbă de bine, Domokos mi-a arătat câteva poze de la momentul achiziției conacului. Maldăre de moloz și lemne, pietre și praf, din care în anul 2019, după 4 ani de muncă și dedicare continuă, a renăscut cel mai frumos și elegant conac în care am avut bucuria să fiu găzduită, până în prezent.

Conacul Molnos, după renașterea din 2019

Pe lângă cheia apartamentului, fiecare oaspete primește o cheie de la poarta electrică

Livingul elegant al conacului

Mic dejun la lumina șemineului

Alta dintre zonele de relaxare ale conacului

Bucătăria și zona de relaxare de vară

Ciubărul cu apă sărată, cu vedere la plaiurile înverzite

Molnos Kúria Panzió este precum locurile magice din basme, atâta doar că nu din basmele copiilor, ci din cele ale adulților. Deși iubitori de animale și părinți de odrasle bune și frumoase, soții Molnos au ales ca specificul casei de oaspeți să fie adult only, orientat, cu precădere, către cupluri 30+, care caută liniștea și răsfățul naturii în 2, care știu să aprecieze momente de calitate și eleganță, în simplitatea unui sătuc ascuns între dealuri verzi și line. Conacul are 7 camere foarte spațioase și elegante, unice, datorită pieselor de mobilier din lemn masiv de artizanat, îmbogățite cu elemente de ceramică locală, cu sobe-șemineu și jocuri de oglinzi, cu băi care sunt o piesă de artă în sine, o grădină mare care ascunde un ciubăr cu apă sărată și o saună, precum și multe spații indoor și outdoor de relaxare și de servire a micului dejun (pe care îl recomand ca pe niciunul altul!). Cu greu am ales camera în care am stat. Domnul care ne-a întâmpinat mi-a deschis, pe rând, ușa fiecăreia dintre cele care nu erau ocupate și la fiecare spuneam ah, da, asta e, aici rămân! Și tot așa la fiecare. Cu greu (și, de fapt, mai mult de rușine față de domnul pe care îl alergam de la o ușă la alta..) am ales camera 1, vecină cu livingul principal și la o aruncătură de pahar de vin de balansoarul de pe terasă.

Molnos Kúria Panzió, un loc din basmele cu adulți

Camera aleasă, cu greutate, de mine

Băile sunt piese de artă în sine. Chiuveta din baia mea a fost, cândva, o mașină de cusut încălțăminte bărbătească

Micul antreu al camerei

Terasa din fața camerei, cu vedere la ciubăr și dealuri

Camera cea mai iubită de către oaspeți, deoarece are cada în cameră

Toate camerele au mobilier unic, din lemn masiv

Toate camerele au sobe de tip șemineu din ceramică, realizate de meșteșugarii locali

Toate camerele au jocuri de oglinzi interesante

Deși nu-mi venea să mă dau plecată din perimetrul conacului, am cedat tentației și am participat la câteva tururi organizate de cei de la locație. Și bine am făcut! Prima vizită a fost și cea care mi-a mers cel mai mult la suflet, deși, trebuie să recunosc, și cea care mi-a inspirat cel mai mult scepticism – prelucrarea de iască. Ce Dumnezeu să faci din ciupercile alea urâte și lemnoase care se aciuează pe copacii bolnavi?! Prelucrarea de iască a fost, pe vremuri, o activitate endemică în Corund, dar și în alte zone ale țării, deoarece materia primă, iasca, era ușor de obținut. Cu toate acestea, în ultimii ani, din cauza tăierilor masive ale pădurilor bătrâne, precum și din cauza abolirii anotimpurilor de tranzit, iasca a început să se găsească tot mai greu sau să nu fie prelucrabilă. Sunt multe condiții pentru a alege iasca potrivită – păduri bătrâne de fag, la peste 1000 metri altitudine, culoare gri (nu albă) – fapt pentru care cele 7 familii din Corund care încă mai practică aceste meșteșug parcurg sute bune de kilometri pentru a strânge un sac de iască. Procesul de prelucrare la care am asistat în casa unuia dintre cei 7 meșteșugari, precum și nenumăratele obiecte pe care le fac din ea – pălării, poșete, bijuterii, curele, suporturi de vase, elemente de decor, cârpe de șters ochelarii, pe mine m-au fascinat! Totul, dar totul, se poate folosi dintr-o bucată bună de iască. Totul este 100% natural, lipirea se face cu ajutorul cleiului de oase, nu există nimic mecanizat în tot procesul, ba chiar se folosesc aceleași unelte dintotdeauna, pentru că ele sunt cum nu se poate mai bine alese. Există, desigur, riscul să te tai la mână, dar iasca este cel mai bun dezinfectant și pansament posibil!

Iasca didactică din curtea meșterului care prelucrează iasca

Poșete realizate integral din iască, 100% natural și 100% manual

Pălării din iască

În Corund (da, nu în Horezu!) se află cel mai mare centru de olărit din țară. Zilnic, 170 de familii, peste 800 de oameni, adică, se îndeletnicesc cu asta, toți lucrând de acasă. Fiind o activitate atât de răspândită, meșteșugarii caută să se specializeze pe anumite tipuri de ceramică. Spre exemplu, eu am privit cu fascinație cum un domn, renumit pentru realizarea celor mai mici obiecte de ceramică, a realizat la roata de olărit, în decursul a câteva minute, în jur de 20-30 de modele de vase, de la mare la mic, până a rămas cu o ulcică de 1 centimentru. Dacă dumnealui este faimos pentru asta, soția este responsabilă pentru vasele dantelate pe care, cu siguranță, le-ați admirat și voi în magazinele artizanale din aeroporturi. Un obiect, spun ei, este luat în mână de aproximativ 26 de ori până se transformă în produsul finit de pe raft, fie că este vorba de un mic magnet de frigider, de ulcica de 1 centimentru sau de o vază foarte mare. Vasele pot fi personalizate (cum, de altfel, erau și toate cele de la conac) și te miri ce se poate face dintr-un pumn de lut și 2 mâini pricepute!

Maestrul celor mai mici obiecte de ceramică, la lucru

De la mare la mic, până ce, la final, a obținut o ulică de 1 centimetru

Dacă la început obiectele realizate din ceramică aveau rol mai mult estetic și decorativ...

... acum se mizează tot mai mult pe utilitatea lor

O altă temă endemică a Corundului este prelucrarea și șlefuirea aragonitului. Am făcut o plimbare pe traseul tematic Dealul Melcului, cu o vedere minunată asupra satului, unde am observat modul de formare al aragonitului, culorile diverse pe care le primește în timp și la interacțiunea cu apa, apoi am vizitat singurul Muzeu de Aragonit din țară, care se află în vecinătatea singurei fabrici de șlefuire a aragonitului din România și Europa Centrală și de Sud Vest. Datorită ghidului care ne-a însoțit (fost profesor de geografie la Universitatea Babes Bolyai din Cluj, lucru de care îți dai seama imediat, după bagajul de informații și entuziasm pe care l-a purtat în fiecare nouă locație în care ne-a dus), fiecare activitate s-a așezat frumos într-un loc care nici nu știam că este gol, așteptând-o. Dragostea pentru datini, respectul pentru munca bătrânilor, recunoștința pentru un stil de viață liniștit și o hrană cât mai naturală, nu doar pentru trup, dar și pentru suflet, sunt elemente care înfrățesc într-un fel aparte localnicii Corundului. Plimbarea pe străzile curate ale satului, elementele de ceramică inserate mai peste tot, porțile masive de lemn sculptat (peste 400, dintre care cea mai veche a împlinit 350 de ani), aleile principale pline de meșteșugari locali care îți dau binețe, sunt doar câteva dintre temele cu ajutorul cărora am avea multe, dar foarte multe de povestit. Asta dacă încă te mai întrebi oare ce să faci în Corund? Timp destul să ai să faci și să te bucuri de tot ce îți poate oferi Corundul, îți doresc, iar gazdă mai minunată, nu încape îndoială, decât Molnos Kúria Panzió imposibil să găsești!

La intrare pe traseul tematic Dealul Melcului

Diverse nuanțe de aragonit

Priveliște asupra Corundului, de pe Dealul Melcului

La pas, înspre Muzeul Aragonitului

Conceptul de Slow Food este foarte apreciat. La micul dejun, printre numeroase altele, aveam la dispoziție 15 tipuri de gem, din producția de 75

Dragă căutătorule de comori,

Știi cum de abia aștepți, la întoarcerea dintr-un concediu grozav, să povestești celor de acasă câte minuni ale lumii ți s-au desfășurat în fața simțurilor acolo? Asta în timp ce, totuși, sper să amâni cât mai mult clipa și să prelungești șederea? Ei bine, așa și eu cu Molnos Kúria Panzió și cu izvorul tradițiilor secuiești, care a curs nestăvilit și sărat, foarte sărat, la picioarele mele, timp de 3 zile, datorită găzduirii conacului. Sunt bucuroasă de fiecare dată când merg într-un loc, către care mă îndrept cu nesațul cu care de abia aștept să îmi bag mâinile într-o comoară de care am tot auzit, iar așteptările îmi sunt împlinite. Totuși, adevărata fascinație și lecție de viață o primesc din locurile care habar nu aveam că stau pe o comoară, iar ea mă așteaptă răbdătoare, zâmbindu-și pe sub mustățile aurite, să o descopăr și apoi, iată, să ți-o aduc în dar. Așa cum, cu bucurie, îți aduc în dar 2 nopți de cazare la minunatul Molnos Kúria Panzió! Vezi detalii la finalul aticolului!

Cu drag,

Un găsitor de comori - www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs

Alături de un păstrător de comori, Conacul Molnos 

---

UTILE:

  • Conacul Molnos se află în Corund, la 60 km de Sighișoara, 66 km de Târgu Mureș, 132 km de Brașov, 153 km de Sibiu și 177 km de Cluj
  • Conacul dispune de 7 camere duble, decorate cu piese de mobilier unice, fiecare cu sobă de teracotă tip șemineu și cu baie proprie. Băile în sine sunt o atracție!
  • Locația este adult-only, iar animalele de companie nu sunt acceptate
  • Prețul unei nopți de cazare este 550 RON, cu mic dejun foarte bogat și gustos, inclus
  • Există 3 spații indoor comune, precum și o bucătărie de vară outdoor, foarte spațioasă, cu scaune, fotolii, șezlonguri etc.
  • Accesul la ciubărul cu apă sărată și la sauna din curte este inclus în preț, iar programul de funcționare este zilnic, între 12 și 22
  • Cu ce activități te întâmpină Conacul Molnos:
  • Vizită la meșteri care prelucrează iasca (preferata mea!)
  • Vizită la meșteri olari sau la țesătorii tradiționale
  • Vizită la un apicultor, cu degustare de miere și deschidere de stup
  • Tururi combinate de ateliere și transport în trăsură trasă de cai
  • Activități experimentale de tip do-it-yourself – olărit, șlefuirea bijuteriilor personale cu ajutorul aragonitului, prelucrare de iască, coacere de Kürtőskalács
  • Vizite la gospodării locale, cu prânz inclus, unde se experimentează conceptul de Food 0 km, cea mai neprocesată (și neplimbată...) hrană
  • Tur ghidat pe Dealul Melcului, la cariera de aragonit (+ opțional, vizită la Muzeul de Aragonit)
  • Tururi ghidate în ariile protejate din vecinătatea Corundului – Canionul de Sare Praid, Salina Praid, Tinovul de la Fântâna Brazilor

---

Intră Vineri, 28.05.2021 – începând cu orele 08.00, pe profilul meu de Facebook (click aici) și află cum poți câștiga un sejur de 2 nopți pentru 2 persoane la Molnos Kúria Panzió. 

Perioada de desfășurare a concursului: 28.05.2021, orele 08.00 - 07.06.2021, orele 08.00.

---

De abia aștept să îmi povestești cât de mult ți-a plăcut la Molnos Kúria Panzió!

Nu uita, locația este doar pentru adulți și nu acceptă animale de companie. Păcat să nu te bucuri de cea mai adevărată liniște!

Nu uita să iei cu tine un vin bun pentru serile leneșe. Eu am ales un Pierre Zero fără alcool, numai bun pentru un început de primăvară!

  • Text de Swit Rocs

Swit Rocs

  •  Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter