Gabriel Bebeșelea aduce „Burghezul gentilom” pe scena Ateneului Român

Joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss.

„Conceptul concertelor din 10 și 11 iunie e centrat pe una dintre cele mai cunoscute comedii din literatura mondială: Burghezul gentilom de Molière. Prima lucrare este suita din muzica originală de scenă compusă în 1670 de cel căruia îi datorăm invenția orchestrei moderne, compozitorul Regelui Soare - Jean-Baptiste Lully. Alături de Molière,  a realizat o mulțime de piese care au schimbat cursul teatrului, muzicii și al baletului, dar Burghezul gentilom rămâne perla colaborării dintre cei doi”, apreciază dirijorul Gabriel Bebeșelea.

„A doua lucrare este inspirată din prima, purtând același titlu. De data aceasta, Lully și Molière  au servit ca sursa de inspirație pentru Richard Strauss și libretistul său, Hugo von Hofmannsthal, reușind nu doar să citeze din lucrarea originară, ci să realizeze o nouă paradigmă prin reinventarea piesei din perspectiva începutului de secol XX. Publicul bucureștean va avea ocazia să întâlnească Filarmonica “George Enescu” în două ipostaze extrem de inedite, mulate pe stilistica fiecărei lucrări în parte, scoțând în evidență virtuozitatea și versatilitatea renumitului ansamblu bucureștean, sub cupola Ateneului regăsindu-se acustica perfectă pentru ambele muzici, chiar dacă antagonismul stilistic e evident”, subliniază Gabriel Bebeșelea.

Pentru noile concerte cu public programate până la finalul stagiunii, capacitatea sălii Ateneului Român poate fi ocupată în proporție de 50%.

CONCERT SIMFONIC CU PUBLIC

Joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, ora 19.00

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor: GABRIEL BEBEŞELEA

Program:

Jean-Baptiste Lully

Selecțiuni din muzica la Burghezul gentilom de Molière

Richard Strauss

Suita Burghezul gentilom

Prețurile biletelor sunt:

Categoria I: 110

Categoria II: 100 lei

Biletele pentru cele patru concerte sunt puse în vânzare pe site-ul instituției.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu COVID-19,  sunt puse în puse în vânzare, pentru fiecare concert, aproximativ 350 de bilete, Sala mare a Ateneului Român fiind ocupată în proporție de 50 la sută din capacitate.

Biletele se pot procura astfel:

- De la Casa de Bilete a Ateneului Român

Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00. Plata doar în numerar.

Telefon: 021.315.68.75

Online, accesand site-ul www.fge.org.ro - sectiunea „Calendar“. Vă rugăm să luați în considerare că, odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numarul maxim de bilete ce pot fi achiziționate într-o sesiune online este de șase bilete. Pentru a susține activitatea Filarmonicii "George Enescu", procesatorul de plăți nu percepe la acest concert comisionul de 5% din valoarea biletului.

Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Concertele programate în stagiunea 2020-2021 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Intrarea la concertele organizate în Sala mare a Ateneului Român este permisă până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile impuse de protecție și distanțare.

Gabriel Bebeșelea este dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu" începând cu stagiunea 2020/21, precum și Director Muzical și Dirijor Principal al Orchestrei Filarmonicii Macedoniei. În afară de acestea, Bebeșelea își continuă activitatea ca Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” Cluj-Napoca, titlu pe care îl deține din anul 2016.Pe lângă aceste poziții, Gabriel Bebeșelea este invitat al unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestre National de Lille, Singapore Symphony Orchestra, State Academic Symphony Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov", Orchestra Naţională Filarmonică Rusă.

Printre soliștii cu care Gabriel Bebeșelea colaborează se numără Sarah Chang, Ray Chan, Augustin Hadelich, Valentina Lisitsa, Leticia Moreno, Dimitri Ashkenazy, Alexandra Dariescu, Daniel Ciobanu, Alexandru Tomescu. Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu “Pastorale -Fantaisie pour petite orchestre” și oratoriul "Strigoii" de George Enescu. CD-ul a fost lansat la casa de discuri Capriccio în septembrie 2018.Tot atunci, partiturile acestor lucrări au fost publicate la Editura Muzicală a Muzeului Național "George Enescu", Gabriel Bebeșelea având meritul transcrierii manuscrisului lucrării “Pastorale -Fantaisie pour petite orchestre”, dar și al editării și curatelei acestor opere enesciene. În 2017, a înființat ansamblul de muzică veche și nouă Musica Ricercata. În cadrul Premiilor Operelor Naţionale Române din 2014, lui Gabriel Bebeșelea i-a fost decernat premiul pentru “Cel mai bun dirijor”. Absolvent al studiilor de licenţă la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa maestrului Petre Sbârcea şi al celor de masterat cu maestrul Horia Andreescu la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, în 2018 Gabriel Bebeșelea a obținut titlul de doctor în muzică "summa cum laude" la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti,sub îndrumarea Prof.Univ.Dr.Dan Dediu. Gabriel Bebeșelea este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa Prof. Mark Stringer.

Foto cover articol © Ionut Macri

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter