MEMORIA GUSTULUI | Cineva să ne aducă vara înapoi

Nu știu cum e pentru tine, dar eu rar folosesc cuvântul „preferat” și categorisesc rar un lucru că fiind „cel mai bun”. Și asta nu se întâmplă din cauza unor standarde foarte înalte, ci pentru că nu vreau să discriminez alte produse de același soi.

Pizza e bună oricum, pizza e bună atunci când o mănânci cu prietenii, pizza poate fi bună chiar și cu ananas pe ea (din păcate, nu este). Dar, cea care chiar le întrece pe toate, este renumita pizza Nicolae Furdui Iancu. Această pizza care poartă numele unui cântăreț de muzică populară, mi-a devenit „preferată” într-una dintre diminețile petrecute la Expirat, Vama Veche.

Prima interacțiune cu Nicolae Furdui Iancu, varianta culinară de astă dată, am avut-o în timpul celei mai așteptate vacanțe de vară, respectiv, cea de după bac. După multe nopți nedormite datorate îngrășării porcului în ajun, am scăpat de oroarea produsă de examenul la matematică și am putut, în sfârșit, să plec la mare.

Am înșfăcat hainele de pe raft, le-am îndesat pe toate într-o geantă și m-am asigurat că mi-am luat portofelul, care era, de altfel, foarte ușor. La insistențele prietenei mele, Maria, care își blocase mâna pe claxon și zbiera ca să poată fi auzită din cauza muzicii, am ieșit din casă. Drumul spre Vama Veche a fost plin de suspans și un prilej pentru reflexii interioare și întrebări filosofice precum „există viață după moarte?”.

Am parcat mașina pe unde am apucat și am alergat pe strada principală, strecurându-ne printre oameni și lăsând în urmă „La ieftinache” și „Clătita Uriașă”. Ne-am bătut cu valurile și am ieșit învingătoare pe plajă ca să ne uscăm hainele. Seara a venit repede și grija noastră principală era că nu avem cazare, așa că ne-am propus să prindem răsăritul și după să dormim în Matizul albastru al Mariei.

Amândouă aveam o slăbiciune pentru muzica bună din Expirat. Nu ne permiteam noi cocktail-urile fancy, dar nici nu ne plângeam de berea rece Heineken. Am dansat toată noaptea, ne-am plimbat pe plajă și am stat la povesti pe lemnul rece al baldachinelor. Maria, spre răsărit, s-a făcut comodă pe un fotoliu puf și a adormit fix în spatele boxei din club, inițial m-a amuzat, dar și mie îmi era somn, așa că m-am așezat lângă ea.

Surpriza noastră de dimineața a fost Emil, un adevărat domn vamaiot care ne-a speriat cu exclamația „Nicolae Furdui Iancu graaatis!”. Nedumerite, și în necunoștință de cauză, am deschis ochii și în fața noastră se afla o pizza cu bacon și Prosciutto Cotto, care își merită titlul de cea mai bună pizza.

Text de ALEXANDRA POPESCU

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter