VIDEODOME | “THE RUNAWAYS” (2010, r: Floria Sigismondi)

Cu: Dakota Fanning (Cherie Currie), Kristen Stewart (Joan Jett), Stella Maeve (Sandy West), Scout Taylor-Compton (Lita Ford), Alia Shawkat (Robin), Michael Shannon (Kim Fowley). Regizat de o artistă polivalentă de origine italiană - sculptoriţă, pictoriţă, fotografă şi cineastă -, filmul este un Biopic a formaţiei de Rock feminine ai anilor '70 The Runaways, bazat pe cartea "Neon Angel: A Memoir of a Runaway" scrisă de către solista vocală a grupului, Cherie Currie. Filmul descrie înfiinţarea formaţiei în 1975 de către Joan Jett (chitară ritmică) şi Sandy West (baterie). Ajutate de producătorul interesat de emergentul curent muzical Glam-Rock (David Bowie, Gary Glitter), Kim Fowley, să completeze trupa, o cooptează pe Micki Steele (chitară bas, voce), devenind un power trio şi apoi, la scurt timp, pe Lita Ford (chitară). Steele a fost repede concediată şi avea să ajungă peste ceva vreme în The Bangles. Grupul a adoptat-o pe Cherie Currie ca lead singer şi apoi pe Jackie Fox (în Biopic-ul lui Floria Sigismondi, aceasta apare ca Robin, un personaj fictiv, pentru că Jackie a refuzat să i se folosească numele).

Filmul se concentrează asupra relaţiei dintre Currie şi Jett, până în momentul în care prima a părăsit trupa, în 1977. După succesul primului lor album, formaţia pleacă în Japonia unde are un succes fulminant datorită hit-urilor "Cherry Bomb" şi a cover-ului după Velvet Underground, “Rock & Roll”, dar problemele lui Cherie cu drogurile se înrăutăţesc și, cu ocazia înregistrării celui de al doilea album al formaţiei, suferă o cădere nervoasă, refuză să mai cânte şi părăseşte The Runaways. Vremea trece, fetele îşi văd fiecare de treaba lor şi se naşte... Joan Jett & The Blackhearts. După ani, Cherie, care lucra într-o brutărie modestă, este cuprinsă de nostalgie auzind la radio melodia de mare succes interpretată de Joan, “I Love Rock'n'Roll” (un cover Arrows) şi apoi “Crimson and Clover”... doar că timpul nu mai poate fi dat înapoi. Actorii ce pot fi ascultaţi – strecuraţi printre interpretările originale (inclusiv Iggy Pop, Peggy Lee şi Don McLean) pe excelentul OST - sunt cele trei stele strălucitoare (fără exagerare) ale filmului: Kristen Stewart (acum un star planetar datorită francizei pentru adolescenţi “Twilight”), Dakota Fanning (“I Am Sam”, “Once Upon a Time... In Hollywood”) şi în continuare subevaluatul Michael Shannon (“The Shape of Water”), în pofida celor două nominalizări la Oscar pentru “Revolutionary Road” şi “Nocturnal Animals”. Ăsta e, pe scurt, textul destinat celor care trebuie să decidă rapid dacă, prin natura subiectului, sunt sau nu interesaţi de a viziona acest Biopic.

Pentru melomani mai rămân câteva aspecte suplimentare de punctat pentru a reaminti importanţa uriaşă a trupei The Runaways ca ansamblu creativ feminin demolator de prejudecăţi în istoria Rock-ului, un gen muzical asociat cu misoginismul (“This is not about women’s lib[eration – n.r.], it is about women’s libido.” le motivează Fowley pe fete, iar proful de chitară îi spune descurajator lui Joan “Girls don’t play electric guitar.”). Suntem transportaţi în timp la Los Angeles, Hollywood, pe Sunset Strip (celebrul ‘Rainbow Bar and Grill’) unde Kim Fowley (care lucrase deja cu Gene Vincent, Alice Cooper, KISS, Warren Zevon, Kris Kristofferson etc.) sesizează potenţialul provocator oferit de o trupă de adolescente, toate născute în ’58-’59, în contextul în care consumatorii de muzică de peste Ocean se aflau sub dominaţie britanică - tot ce venea din UK era cool, avangardist şi revoluţionar - iar America burgheză (Cetatea Viselor în mod special) era satisită de Vietnam şi de Watergate dar cu stomacul plin ca efect a “Green Revolution” şi cu viscerele agitate de Revoluţia Sexuală. 

Look-ul de scenă a fetelor rebele era inspirat de idolii fiecăreia: Cherie – David Bowie (“Aladdin Sane”), Joan – Suzi Quatro (relocată în Anglia din 1971), Lita – Ritchie Blackmore (cu ceva Jeff Beck, apropo de coafură), Sandy – Roger Taylor de la Queen iar Jackie – Gene Simmons de la KISS... iar apariţia lor se suprapune peste anii de apogeu a luptei pro-feministe (ONU a declarat 1975 “International Women’s Year”) ce a condus la spargerea ‘cupolei de sticla’, “the glass ceiling”, bariera invizibilă formată din acumularea de prejudecăţi care le interzicea femeilor să aspire la poziţii sau la o recunoaştere mai înaltă. Ceea ce face extraordinar de inspirat cineasta din Canada (nu trebuie omis că a regizat videoclipuri a unor artişti precum Bowie, Marilyn Manson, The Cure, Christina Aguilera, The White Stripes, etc.) este să abordeze estetic povestea în cheia “back to the future”: practic, avem un film despre anii ’70 tratat în mod Punk pentru a ranforsa, inclusiv vizual, componentele de nuanţă ce creionează în profunzime portretele protagonistelor. Regăsim fără îndoială, în fiecare cadru, spiritul “Cherry Bomb”: “Can’t stay at home, can’t stay at school/Old folks say ‘You poor little fool’/Down the streets I’m the girl next door/I’m the fox you’ve been waiting for.”. Era anul în care, peste Ocean abia lua fiinţă grupul... Sex Pistols. “The Runaways” este un must-see pentru consumatorii de Pop culture.

În final, pentru orice eventualitate, mai adaug ceva anecdotică în favoarea descoperirii acestui Biopic:

a.) În rolul mamei lui Cherie o veţi reîntâlni pe fosta nevastă a tenismenului John McEnroe, fata lui Ryan ‘Love Story’ O’Neal, Tatum O’Neal, actriţă câştigătoare a unui premiu Oscar în 1974 pentru “Paper Moon” al lui Peter Bogdanovich.

b.) Producătorul John Linson, mare pasionat de muzică şi de Pop culture (a lucrat cu Guns N’Roses, Nirvana şi a produs serialul cu bikeri “Sons of Anarchy”), ce a vânat cu determinare timp de patru ani drepturile de ecranizare a cărţii lui Cherie, este fiul uneia dintre legendele hollywoodiene, Art Linson, producătorul lui “The Untouchables”, “Fight Club” sau “Heat”, printre multe altele.

c.) Cele cinci actriţe au avut doar o lună de studio la dispoziţie să repete şi să înregistreze piesele din repertoriul The Runaways.

d.) În comentariul audio de pe disc, Jett mărturiseşte că cei din trupa canadiană Rush au fost ‘masculii feroce’ care le-au întrerupt cu nesimţire probele de sunet înaintea unuia dintre concertele de club (veţi regăsi scena în film).

e.) Cu toate că a declinat invitaţia de a se implica în pregătirea producţiei cinematografice alături de Joan Jett (mai mult, a refuzat să cedeze drepturile de ecranizare a detaliilor vieţii sale private), Lita Ford a acceptat întâlnirea cu actriţa ce urma să o interpreteze (Scout Taylor-Compton), căreia a sfârşit prin a-i da binecuvântarea.

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter