Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/06/2021
Lifestyle / Destinații turistice Viața Orașului

COVER | Unde plecăm în vacanță, vara aceasta

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii COVER | Unde plecăm în vacanță, vara aceasta Share COVER | Unde plecăm în vacanță, vara aceasta


Pandemia dă semne de retragere, iar cel mai bine se vede acest lucru prin prisma numeroaselor activități care se anunță aproape în fiecare zi. După două destinații din Italia și una din Corfu, reprezentanții companiei de zboruri din categoria low-cost RyanAir au anunțat și lansarea de curse și către Danemarca, pentru cei care vor vrea să plece în concediu pe la sfârșit de toamnă. Din luna iulie vom avea la dispoziție și un certificat verde digital, cu care vom putea demonstra că ne-am vaccinat, dacă am avut COVID-19 și când ne-am vindecat sau când a fost efectuat cel mai recent test negativ pentru COVID-19.

Veneția Treviso, Bologna sau Corfu sunt câteva dintre destinațiile pe care le putem alege, cu plecare de pe Aeroportul Internațional Sibiu, vara aceasta. Iar dacă pregătiți un concediu pentru toamnă, puteți alege destinația Danemarca, din luna noiembrie a acestui an.

Corfu este o insulă din Marea Ionică, situată între coasta vestică a Greciei și Italia. Mulți nu știu că această insulă, cu o suprafață de aproximativ 600 de kilometri pătrați, este mai aproape de Albania (la doar doi kilometri distanță) decât de coasta Greciei. Gratie numeroșilor măslini care cresc aici, insula Corfu și-a câștigat renumele de “Insula Verde”.

COVER | Unde plecăm în vacanță, vara aceasta

Veneția este construită pe 122 insule conectate prin 400 de poduri. Acesta este un oraș-monument al Italiei, unde absolut orice clădire poate pretinde a fi un monument istoric. Cele mai multe străzi venețiene sunt canale înguste. Casele impunătoare „cresc” din apă. Una dintre principalele atracții ale orașului este Marele Canal, care trece prin oraș și are o lungime de aproximativ 4 km și o lățime de 70 m. Canalul Mare duce la piața centrală din Veneția – Marco Polo.

Bologna este un oraș-cetate din nordul Italiei, fiind capitala regiunii Emilia-Romagna. Este denumit „orașul roșu” pentru culoarea acoperișurilor și a fațadelor sale. Este un oraș de tradiție antică, fiind una dintre cetățile istorice cele mai bine conservate din nordul Italiei. Bologna este cunoscută astăzi pentru viața sa culturală și universitară (aici se afla cea mai veche universitate din Europa – Universitatea Bologna, înființată în anul 1088), precum și pentru gastronomia locală.

COVER | Unde plecăm în vacanță, vara aceasta

Certificatul verde digital

Uniunea Europeană a deschis calea către „certificatul verde digital”. Astfel, începând din iulie, posesorii acestuia vor putea călători mai ușor în UE și în spațiul Schengen.

Pe lângă datele personale care servesc la identificarea titularului, “certificatul verde digital” confirmă

  • dacă și când a avut loc vaccinarea împotriva COVID-19 și cu ce vaccin
  • dacă și când cineva s-a vindecat după infectarea cu SARS-CoV-2
  • când a fost efectuat cel mai recent test (negativ) pentru COVID-19.

Scopul declarat al certificatului de vaccinare, care este valabil în întreaga UE, este de a înlesni călătoriile în UE. Polițiștii de frontieră nu mai trebuie să cunoască diferitele certificate emise în statele UE, ci pot verifica “statutul Corona” al unei persoane prin scanarea unui așa-numit cod QR.

Acesta poate fi prezentat în format digital – de pildă pe un smartphone – ori pe hârtie. Pe lângă statele UE, și statele Schengen – Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția – doresc să recunoască certificatul UE.

Toate persoanele, indiferent de naționalitate, care au reședința legală în UE, pot obține un certificat de vaccinare european. Responsabile pentru eliberarea acestora sunt instituțiile naționale, cum ar fi spitalele, centrele de testare sau autoritățile sanitare. 

Țările care aderă la introducerea certificatelor vor trebui să găsească propria soluție în ceea ce privește securitatea împotriva falsificării. Totuși, o platformă UE ar trebui să garanteze că autenticitatea poate fi verificată de oriunde. Datele cu caracter personal nu ar urma să fie stocate la nivel central, fiind accesibile doar pe certificatul digital sau pe cel tipărit. Codul QR nu face decât să confirme că datele de pe certificat sunt autentice și corespund titularului. 

 

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută