NOU ÎN ORAŞ | Fitoceainăria SanThé

Asociația Down Plus București inițiază pe data de 8 iulie, începând cu ora 17.00, proiectul pilot prin care Fitoceainăria SanThé (str. Lipscani 104) devine spațiul în cadrul căruia tineri cu sindrom Down dețin rolul de piccolo și se ocupă cu servirea produselor comandate din meniu.

Proiectul are un caracter social inedit și aduce împreună parteneri precum  Primăria Municipiului București  prin Direcția pentru Asistență Socială a Municipiului București și Centrul pentru Tineret al Municipiului București, alături de Fundația So Si Se Sa.

Evenimentul de deschidere va fi precedat de primirea invitaților, începând cu ora 16.30, urmând ca la ora 17.00 să debuteze în mod oficial. Alături de tinerii cu dizabilități vor fi persoane publice care își vor manifesta susținerea atât pentru incluziunea socială a acestora, cât și pentru integrarea lor în câmpul muncii.

Fitoceainăria SanThé va funcționa într-un regim special de voluntariat susținut de tinerii cu dizabilități. Programul în care se vor putea face rezervări va fi săptămânal, de  joi până duminică, în intervalul orar 14.00-20.00. Cu toate acestea, se vor putea face rezervări telefonice și în afara programului menționat pentru evenimente speciale.  Pentru produsele consumate se vor putea face donații.

Unicitatea proiectului realizat în premieră în România constă în dezvoltarea abilităților tinerilor cu sindrom Down și în pregătirea lor pentru meserii din domeniul HoReCa.

Pe parcursul lunii iulie, fiecare săptămână va avea o tematică specială, periodic fiind invitate personalități publice, care vor promova tinerii cu dizabilități implicați în proiectul Fitoceainăriei SanThé. Printre tematicile lunii se regăsesc: “Săptămâna fotbalului”, “Săptămâna culturii”, “Săptămâna artei”, dar și “Săptămâna muzicii”.

Asociația Down Plus București este un ONG care, încă de la înființare,  a văzut în tinerii cu sindrom Down un potențial imens. Tocmai de aceea a  pregătit cu entuziasm acest proiect pilot prin intermediul căruia se oferă o șansă extraordinară atât tinerilor cu dizabilități, care pot demonstra că abilitățile lor pot fi cultivate și utilizate în folosul comunității, cât și societății în sine, care poate utiliza acest prilej pentru observarea îndeaproape a abilităților pe care le pot deține acești tinerii speciali.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter