Never a dull moment at Live Music Summer Camp Brezoi 2021!

Deşi am bifat deja câteva dintre evenimentele verii de muzică live la Brezoi (Baricada FOLK 54 Brezoi, Mentor Rock Gathering "În Memoriam Adi Bărar", #letsMEAT@theFestival), nu ȋnseamnă că prindem prea multe momente de odihnă.

Pentru că ce urmează este chiar mai WOW decât ceea ce a trecut. Prin urmare, lucrăm intens la pregătirile pentru Open Air Blues Festival Brezoi 3.5 RO Edition, o ediție specială a Open Air Blues Festival Brezoi, ce reuneşte artiştii cu cea mai mare rezonanță din lumea Blues-ului românesc ȋntr-un cadru mai restrâns, ȋnsă cu acelaşi nivel de feeling şi calitate a prestațiilor artistice cu care #BrezoiulLumii ne-a obişnuit la primele 3 ediții! 20 de trupe ȋn 4 zile fascinante: 22 – 23 – 24 – 25 iulie.

În săptămâna următoare, 30 iulie – 1 august, derulăm un mix de 3 evenimente ȋntr-unul: desigur nelipsitele concerte live, de această dată cu un vibe mai unplugged, mai acustic, mai relaxant şi familial, ȋn paralel cu două evenimente dedicate muntelui, montaniarzilor, naturii, ciclismului şi drumețiilor: Rucsacul cu cântece - Summer Camp Brezoi, ???????????? ???????????????? & ????????????????, "Trofeul Vânturarița – Liberi pe munte".

Apoi primul Festival Șaraimanic la Brezoi. Acolo unde legendele spun că haiducii (lotrii) își ascundeau aurul. Trei zile și nopti Șaraimanice cu elitele muzicii lăutărești, înconjurați de pădurile din Valea Lotrului. Șapte tarafuri de viță nobilă vin să descânte pe scena primului festival-boutique al unei muzici care a făcut înconjurul lumii până a ajuns la ea acasă. Și s-a transformat în aur: Vineri 6 august - Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase // Taraful Marian Mexicanu’ // Taraf de Caliu; Sâmbătă 7 august - Taraful de la Vărbilău // Taraful Neluță Neagu; Duminică 8 august - Corina Sîrghi & Taraful Jean Americanu’ // Taraful Ionel Tudorache.

“Quinta roială” a verii, sau a anului, la Brezoi, sau, ȋn România sau chiar worldwide, căci ceva similar nu s-a mai făcut şi este probabil irepetabil: Beth Hart - high five România! Pentru că nu am putut organiza anul acesta Open Air Blues Festival Brezoi 4th Edition, cu publicul său modest estimat la 10.000 de participanți, am transformat visul High Five ȋn realitate, ȋn ciuda tuturor provocărilor. Suntem acum la mai puțin de o lună distanță de a scrie, ȋmpreună cu Beth nu una, ci cinci pagini de neuitat din istoria evenimentelor live. Deci ne vedem la Brezoi, pe 12, 14, 18, 20 şi 22 August!

Dar povestea nu se termină aici. We’re going out with a bang! Finalul de august este unul electrifiant la Summer Camp Brezoi: Electric Nights: Cel mai cool festival de rock alternativ din vara 2021. Credem că nu mai e necesară detalierea, line-up-ul spune cam tot:

Vineri, 27 august

Alternosfera / Coma / Omul cu sobolani / Toulouse Lautrec

Sambata, 28 august

Vița de Vie / Robin and the Backstabbers / Grimus / Mr. Jurjak

Duminica, 29 august

Vama / byron / The Mono Jacks / Ana Coman

Nu ne vom opri aici. Cel mai probabil finalul verii nu este şi finalul Summer Camp. Vom reveni la ȋnceputul lunii septembrie cu un eveniment epic de ȋncheiere a stagiunii 2021.

Pregătim şi alte surprize. Încercăm o acțiune extrem de amplă ȋntr-un domeniu deloc muzical, dar conex sectorului cultural turistic. Revenim către voi cu toate detaliile la timpul potrivit.

Avem şi activități transversale, precum sprijinul pentru campania de vaccinare, derulat alături de Primăria Oraşului Brezoi: https://fb.watch/v/4alerQbcC/

Cam acestea sunt noutățile deocamdată. Pentru toate cele de mai sus, ne ȋntoarcem la “joacă”, noi aşa percepem tot ceea ce facem din suflet. Este foarte multă muncă, dar trebuie să accelerăm ȋn continuare şi să menținem direcția, o dată ce am pus “autobuzul” Summer Camp pe roți.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter