VIDEODOME | “CITY OF LIFE AND DEATH” (2009, r: Chuan Lu)

Oraşul ce reprezintă cadrul în care se desfăşoară acţiunea filmului este Nanjing (Nanking), capitală - timp de peste de 600 de ani - a Chinei în timpul Dinastiei Ming (1368-1644), situată pe malul sud-estic al fluviului Yangtze şi la poalele lanţului muntos Ningzheng. Peste secole, odată cu începerea edificării Chinei ca republică, într-o perioadă extrem de agitată în plan intern (Războiul Civil din perioada 1927-1937 dintre naţionaliştii lui Chiang Kai-Shek din Kuomintag/KMT, sprijiniţi atunci de sovietici, şi Partidul Comunist Chinez/CPC), oraşul şi-a recăpătat vremelnic importanţa politică, militară şi strategică, şi probabil că avea şanse reale să o conserve dacă nu ar fi intervenit tendinţele expansioniste ale Japoniei imperiale, dornică să profite la maximum de slăbiciunile provocate de luptele dintre facţiunile politice chineze.

Încă din 1915, prin lista celor “21 de solicitări” semnată de PM-ul Shigenobu (în virtutea noi prietenii cimentate cu Germania), ale căror eventuală acceptare de către KMT le-ar fi dat controlul pe teritoriul chinez a aproape întregii infrastructuri de coastă şi a principalelor centre miniere şi metalurgice, niponii, speriaţi îndeosebi de perspectiva unirii Chinei şi a transformării sale într-o forţă regională redutabilă, şi-au continuat în mod sistematic acţiunile de hărţuire, intimidare şi creştere a presiunii, toată campania culminând cu invazia începută în iulie 1937 (incidentul de pe podul Marco Polo din Beijing urmat de contra-reacţia, lipsită de şanse, a lui Chiang, de la Shanghai) şi care s-a transformat într-un război ce n-avea să se încheie decât în 1945, odată cu capitularea Japoniei la finalul WWII. Da, da, ştiu, Videodome este o rubrică de film şi, ca atare, mai am doar câteva informaţii de dat care să lege faptele trecutului de fresca istorică excepţională al lui Chuan Lu dedicată ‘Masacrului din Nanking’

Timp de şase săptămâni, începând cu 13 decembrie 1937 (ziua capitulării oraşului), soldaţii japonezi au omorât câteva sute de mii de chinezi, numărul victimelor şi detaliile legate de comportamentul animalic al ocupanţilor (jafuri, violuri, abuzuri, pedofilie, crime... inclusiv asasinarea în masă a prizonierilor de război, îngropaţi de vii, mitraliaţi sau carbonizaţi) reprezentând şi acum un aspect delicat în relaţiile politice dintre China şi Japonia în condiţiile în care aproape toate documentele legate de această incursiune au fost distruse în 1945. Cineastul Chuan Lu, care dovedeşte că s-a documentat cu acribie (vezi numeroasele documente, cărţi poştale şi fotografii de arhivă asociate cu informaţii ce se succed în viteză pe genericele filmului), se bazează pe cifra de 300,000 de morţi (dintre care mai mult de 190,000 de civili) enunţată de Tribunalul pentru judecarea crimelor de război de la Nanjing numit de Chiang Kai-Shek în 1946, în realizarea unei construcţii narative remarcabil de bine echilibrate (perspectiva civililor vs. militari, a chinezilor vs. japonezi, a ocupanţilor/ocupaţilor vs. reprezentanţii comunităţii internaţionale)... aspect care i-a atras regizorului din partea unor conaţionali nu doar critici ci şi solicitări de a fi şters din istoria cinematografiei chineze şi chiar ameninţări cu moartea.

Doar finalul poetic uşor disonant faţă de tratamentul unitar al întregii naraţiuni - din dorinţa de a sublinia, probabil, importanţa simbolică a vieţii - mă face să nu cataloghez această peliculă drept o capodoperă, dar care, în ciuda faptului că este filmată ‘documentaristic’ în alb/negru şi are destul de puţine replici, relevă pe palierul emotional o paletă cromatică uluitoare, amplificată şi de faptul că, din ignoranţă, nu îţi dai seama că protagoniştii sunt actori, nu ţi se rupe călătoria mentală în trecut precum atunci când îi vezi chipul lui Tom Hanks pe plaja din Normandia în “Saving Private Ryan” al lui Spielberg. În plus, cineastul are inspiraţia de a nu se hazarda să inducă verdicte sau judecăţi de ordin moral sau etic, lăsând spectatorul să îşi contureze propria opinie asupra unei sume de individualităţi (reprezentând în fapt personaje colective) ce se regăsesc absolut conjunctural în epicentrul unei crize acute, în baza unui complex comportamental în care integritatea se aşează în balanţă cu necesitatea compromisului, sacrificiul personal cu cel a conservării valorilor familiale, frustrările personale cu disciplina organizaţională, ipocrizia cu resemnarea, ş.a.m.d. Din acest motiv, “City of Life and Death” este cutremurător: retrăim o felie din existenţa speciei umane în care suntem solicitaţi să devenim judecători imparţiali. Cumplit!

Alăturate, scena miilor de corpuri ucise pe malul râului Quinhuai şi coregrafia de celebrare pusă în scenă în scop motivaţional de ofiţerii japonezi cu şi pentru trupe, dau un efect răvăşitor. Ca să nu mai amintesc de cadrul în care delaţiunea este “răsplătită” prin aruncarea copilului turnătorului de la etaj. Life is more difficult than death.”. O menţiune aparte pentru modul în care diplomatul german John Rabe (interpretat de actorul scoţian stabilit în China, John Paisley) ce s-a folosit de protecţia oferită de calitatea de membru al Partidului Nazist pentru a înfiinţa alături de alţi occidentali ‘Nankin Azenku’ (Nanking Safety Zone), zona demilitarizată destinată oferirii de adăpost civililor, în special copiilor şi femeilor, este portretizat de Lu într-un mod detaşat, menit a scoate la iveală în mod natural luminile şi umbrele din personalitatea sa, aşa cum a optat să procedeze şi în cazul soldatului nipon Kadokawa, al băieţelului-soldat Xiaodouzi, prostituata de import Yuriko sau secretarul lui Rabe, familistul Tang. 

Nu am amintit acest detalii întâmplător întrucât celor care îşi propun să exploreze în continuare subiectul, tot în 2009, a avut loc premiera coproducţiei franco-chineze-germane “John Rabe”, Biopic bazat pe jurnalul de război al acestuia, regizat de austriacul Florian Gallenberger (câştigător în 2001 al unui Oscar pentru scurtmetraj de acţiune), având în distribuţie nume sonore precum Steve Buscemi şi Daniel Brühl, precum şi al unui documentar japonez (“Torn Memories of Nanjing”), realizat de activistul Tamaki Matsuoka, care include mărturii obţinute de la veterani de război ce recunosc faptul că au violat şi au omorât civili chinezi. Ceva mai târziu, în 2011, Zhang Yimou (“Hero”, “House of the Flying Daggers”) avea să revină asupra acestui episod din istoria conflictelor dintre chinezi şi niponi cu “The Flowers of War” , dar într-o formă în care, cu bune şi rele, a încercat să infuzeze mai multă emoţie romantică într-o realitate tragică şi, drept urmare, rezultatul este perceptibil mai degrabă ca o... poveste de război şi nu ca o relatare a unor fapte în care morala sau etica sunt serios puse în discuţie în ambele tabere. “City of Life and Death” rămâne indiscutabil unul dintre filmele memorabile despre istorie şi tragismul războiului realizate după 2000

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter