PICASSO - RODIN: Expoziție în tandem

Pablo Picasso și Auguste Rodin. Două genii absolute, pionieri și personalități de referință în domeniile lor. Unul dintre ei a devenit inițiatorul unor mișcări importante în lumea artei, precum futurismul, dada, constructivismul, De Stijl sau Art Deco. Celălalt, a primit porecla de „tatăl sculpturii moderne“, revoluționând limbajul artei, făcând-o capabilă să exprime adevărul uman, dincolo de ceea ce academicieni considerau corect. Însă operele celor doi sunt de departe distincte, ci mai degrabă, se confruntă, se completează, se întreabă și își răspund reciproc. Muzeul Rodin și Muzeul Național Picasso și-au dat mâna și au adus în fața publicului un amestec de picturi și sculpturi - „Picasso - Rodin, une exposition, deux lieux” (Picasso-Rodin, o expoziție, două locații) este o expoziție prin care vom descoperi un dialog neașteptat, marcat de rezonanța și apropierea lucrărilor celor doi artiști. Acest dublu eveniment se va desfășura, simultan, până pe data de 2 ianuarie 2022, în cadrul ambelor muzee din Paris

Ambele locații vor pune față în față opere ale lui Picasso și Rodin, reliefând legăturile dintre cei doi. Muzeul Rodin afișează o galerie axată pe metodele de expresie și reprezentare inventate de cei doi pentru a înfățișa realul. Explorarea corpului și a senzualității, fascinația pentru trupul feminin, pasiuni, violență și dragoste, chiar dacă cei doi nu s-au întâlnit, deși viețile lor s-au suprapus timp de 36 de ani, reproducerea „Guernica” a lui Picasso pare că se află într-un dialog secret cu sculptura lui Rodin, „Porțile Iadului”.

Între timp, la Muzeul Național Picasso, accentul cade pe sfera privată. Ambii artiști au preferat să lucreze în studiourile proprii, iar expoziția ilustrează asemănările surprinzătoare din procesele lor creative. Totodată, se va aborda și rolul pe care cei doi l-au jucat în lumea artei și moștenirea pe care au lăsat-o în urmă. Pablo Picasso considera că trebuie să înveți „regulile ca un profesionist, ca să le poți încălca ca un artist“, în timp ce opera lui Rodin a fost descrisă cu fraza „Nimic nu se poate înălța la umbra marilor arbori!“, rostită de nimeni altul decât Constantin Brâncuși. 

Dacă până acum numele de Picasso și Rodin indicau două contexte diferite, în urma acestei duble expoziții va fi greu să îi mai putem separa. Cu toate că ambii sunt creatori de capodopere unice este imposibil de negat similitudinea dintre geniul și bogăția proceselor de artă specifice celor doi. Însă o întrebare rămâne fundamentală: către ce muzeu te poartă primul bilet cumpărat şi, mai ales... când?

  • Text de Teodora Bratu.

Teodora Bratu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter