FitBucurEști | CORNEL MOCA: „Fiecare client îmi devine, de fapt, prieten”

Cornel Moca este antrenor personal și nutriționist acreditat cu o experiență de peste 14 ani în domeniu. În tot acest timp el a oferit clienților săi rezultate sustenabile și vizibile pe termen lung. De asemenea, Cornel este și unul dintre oamenii la care ar fi indicat să apelezi atunci când ai probleme cu postura, cu alte cuvinte, când job-ul de birou te cocoșează la propriu.

De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte job-uri ai trecut până să ajungi personal trainer?

În principal au fost două mari motive care mi-au îndreptat atenția către acest domeniu. Primul a fost tatăl meu, care încă de când eram copil m-a învățat ce înseamnă disciplina, de ce este necesară activitatea fizică și m-a ambiționat să fiu întotdeauna mai bun. Al doilea motiv a fost sănătatea. În anii copilăriei eram destul de bolnăvicios și am suferit destul de mult din pricina unor ulcere gastrice și a trebuit să învăț de timpuriu cât de importantă este o dietă adecvată pentru a ne menține sănătoși.

Care este tipul de antrenament pe care-l preferi și de ce?

Cel mai mult îmi plac antrenamentele foarte intense, funcționale, în care mă iau de fiecare dată la întrecere cu mine. Pentru mine personal nu-mi plac antrenamentele low intensity, ci cele în care ritmul este ceva mai alert.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de personal trainer.

Vă pot spune un lucru mai puțin știut despre activitatea mea, dar strict din punctul meu de vedere. Mi-am propus, încă de când am început, să încerc prin tot ce fac să-i inspir pe cei din jurul meu. Să-i motivez să fie mereu în căutarea unei versiuni mai bune a lor, dar fără să fie totuși prea duri cu ei. Fiecare client îmi devine, de fapt, prieten și mă implic în călătoria fiecăruia din ei.

Care este cea mai importantă calitate pe care un personal trainer trebuie să o aibă?

Probabil cea mai importantă calitate este să intuiască ce anume îl motivează pe fiecare client în parte. Unii din clienții mei sunt motivați dacă sunt un pic mai dur cu ei la antrenamente, alții atunci când primesc încurajări mai frecvente.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?

Cred că cea mai mare greșeală este motivul pentru care se apucă de sport. Majoritatea se apucă de sport pentru imagine și vor să scape rapid de kilograme și apoi se întorc la vechile obiceiuri. Și, dacă tot vorbim de obiceiuri, asta încerc să le spun mereu oamenilor care apelează la serviciile mele: să facă un obicei din sport și din alimentația echilibrată - un obicei pentru toată viața.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?

E simplu. Cea mai mare satisfacție este să văd că pot inspira oamenii să facă alegeri mai bune pentru ei și să-și păstreze noile obiceiuri: sportul regulat și alimentația echilibrată.

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care-și dorește să se facă personal trainer?

I-aș sfătui pe toți cei care sunt interesați de acest domeniu să-și facă o scurtă analiză și să vadă dacă pot intui nevoile celor de lângă ei. Așa cum spuneam și mai sus, să știi cum să motivezi fiecare persoană în parte este un aspect foarte important. Fiecare om e diferit și reacționează și acționează la stimuli diferiți.

Te antrenezi și în aer liber (atunci când vremea permite)? Dacă da, ne poți spune, te rog, câteva locuri unde-ți place să faci acest lucru și pe care le recomanzi?

Locul meu preferat este Parcul Natural Comana. Ador să merg și să fac antrenamente în pădurea de acolo și a devenit locul meu preferat și datorită proximității acestuia de București.

Cum te-a afectat pandemia și cum te-ai adaptat în această perioadă, pentru a putea să-ți practici în continuare meseria?

Am privit pandemia cum privesc orice greutate din viața mea: ca pe o provocare.

Am fost, probabil, printre primii personal traineri care a trecut la antrenamentele din online și, deși oamenii au fost puțin reticenți în ceea ce privește eficiența unor astfel de antrenamente, timpul și rezultatele clienților mei au convins și pe alții să-mi devină clienți în online.

Când vine vorba de sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta?

Dacă vorbim despre majoritatea dintre români, cu părere de rău am observat că în ceea ce privește sportul, îi caracterizează inconsecvența. Este adevărat că lucrurile se schimbă încet, dar consider că educația celor mici joacă un rol major pentru modul în care văd ei sportul atunci când ajung adulți.

  • Interviu de Gruia Dragomir.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter