Nevoia de a fi turist în propriul oraş

Suntem deja în septembrie. Cam gata cu vacanţele, ne-am întors la casele noastre, în urbea noastră, la treaba noastră. Repede a mai trecut şi vara. Ar fi putut să ţină (mult) mai mult, că ne-a prins bine. Cât de bine? Doar noi ştim. Ce contează e că am putut reîntâlni bucuroşi prieteni de care ne înstrăinasem, că ne-am relaxat cum şi cât am putut pe munte sau prin deltă, în metropole pline de viaţă sau în cătune uitate de timp, prin livada bunicilor sau în airbnb-uri, în fine, că am mai scos nasul din oraşul devenit apăsător prin agasantul ţiuit al sirenelor ambulanţelor şi masa mohorâtă de semeni antrenaţi într-o mişcare robotică pe anostul traseu serviciu-supermarket-acasă. Am putut hoinări vara asta în voie... să ascultăm muzici în festivaluri la Brezoi, Gărâna sau Bicaz, să mergem la teatru la FITS, la Sibiu, sau în Săptămâna Comediei la Braşov, să vedem filme la TIFF la Cluj sau la SFR la Iaşi, ce mai, una peste alta, trebuie să admitem că a fost o vară acceptabilă în care ne-am regăsit câte ceva din starea de bine, chiar în condiţiile persistenţei senzaţiei tâmpite că virusul pândeşte din fiecare ungher şi a valurilor de căldură excesivă pe care nici măcar briza mării nu le-a potolit.

Dacă tot vorbim de valuri... acum, în septembrie, filmul nostalgic al experienţelor noastre estivale se poate rupe uşor iar optimismul greu câştigat face loc unui alt ‘ism’ dacă ne gândim la valurile parşive de care aproape uitasem cât am stat cu burta la soare şi mintea la distracţie, şi care ne-ar putea torpila “lifestyle”-ul: valurile de scumpiri dintr-o piaţă scăpată de sub control în care pâinea are mai multe preţuri dar eu nu mănânc pâine iar energia e mai ieftină doar pentru cei care consumă mai puţin, valurile de angajamente nefondate ale politicienilor preocupaţi exclusiv de rezultatul caftelilor din partidele lor şi nu de naţiunea pe care, teoretic, o guvernează, dar, mai ales, inevitabilul val nou pandemic, al cărui potenţială amploare dă frisoane oricăruia dintre noi care nu avem fantezia că virusul nu există.

Cu impredictibilitatea asta, să fie septembrie... ultimul val? De festivaluri şi evenimente de anvergură din acest an? Să sperăm că nu. După cum ziceau - pe bucăţi - o serie de preşedinţi de-ai noştri de-a lungul timpului, situaţia e complexă, o urmărim cu atenţie şi un pic de îngrijorare dar nu există decât o certitudine, că iarna nu-i ca vara. Aşa că, în logica asta, toamna e un anotimp de... tranziţie. În care am face bine să profităm la maxim de fiecare sursă de interacţiuni culturale şi de entertainment memorabile pe care ni le oferă oraşul în care ne ducem viaţa. Asta indiferent că suntem clujeni şi mergem în septembrie la Untold sau la Jazz in the Park, bucureşteni la Forever Hit ori SAGA, braşoveni la Jazz & Blues Festival sau Organ Nights, timişoreni la Plai sau la CEFTM, sibieni la George Enescu sau la Astra Film Festival. Să ne dăm un reset în ce priveşte modul în care gustăm experienţele de going-out devenind turişti în propriul oraş. Cred că avem nevoie de asta şi merită să încercăm.

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter