London Symphony Orchestra la Bucuresti - un regal concertistic mult așteptat

London Symphony Orchestra, cea mai “bătrână” orchestră simfonică londoneză și totodată una din orchestrele ce și-au pus masiv amprenta pe coloanele sonore ale diverselor blockbustere hollywoodiene (execuția fără cusur din 1977 a partiturii lui John Williams pentru filmul Star Wars IV: A New Hope le aparține), a poposit pe pe 29 & 30 august la Sala Palatului, în cadrul celei de-a 25-a ediții a Festivalului George Enescu. Condusă de Sir Simon Rattle, unul din iluștri dirijori ai momentului, LSO a prezentat în cea de-a doua zi de recital un program surprinzător de eclectic, prima parte fiind dedicată audiției în premieră românească a creației Where Are You?, scrisă special pentru Simon Rattle și mezzosoprana Magdalena Kožená de către compozitorul ceh Ondřej Adámek, în timp ce partea a doua a fost dedicată Simfoniei Nr. 6 de Ludwig van Beethoven.

Adámek, cu a sa lucrare pentru voce și orchestră în 11 părți, a reușit performanța creării unui univers unic în limbaj și execuție, cu riscul de a “pierde” publicul adesea obișnuit cu sonoritățile mult mai “digerabile” ale creațiilor Clasice sau Romantice. Ce-i drept, Where Are You? se prezintă sub forma unei lucrări în care puținele versuri în limba engleză se îmbină cu pasaje completate de mantre, onomatopee și sunete (aparent) aleatorii, intepretate cu zvâc și șarm de carismatica Magdalena Kožená. De menționat este și folosirea originală a orchestrei, aceasta neaflându-se în poziția de a acompania solista, ci mai degrabă de a-i răspunde cât se poate de “neortodox” prin lovituri, ciupituri sau zumzăituri. Memorabil este și momentul în care, din haosul atonal, orchestra se lansează într-o caricatură totală a muzicii Romantice, discursul prinzând timp de câteva secunde un mult așteptat puls ritmic, doborât însă după foarte scurt timp. Astfel, înotând în atonalism și aleatorism, compoziția lui Adámek reprezintă un periplu prin ceea ce în primă fază am numi zgomot, dar care ulterior se dovedește a fi o lume a intenției, un univers demn de trăit pe viu, și nu în spatele unui ecran.



Loviturile violente în instrumente nu erau însă la ordinea zilei în 1808, atunci când Simfonia Pastorală a lui Beethoven își avea premiera la Theater an der Wien. Dacă muzica cultă a lui 2021 îmbrățișează (cu oarecare rețineri din partea publicului larg) estetici expresioniste și avantgardiste, iată că partea a doua a spectacolului de la Sala Palatului a fost rezervată esteticii Romantismului timpuriu, Pastorala fiind una din puținele lucrări beethoveniene cu conținut programatic. Cele cinci părți (și nu patru, cum se obișnuia în perioada ce-l preceda pe compozitor) prezintă scene rurale (de la cântece ale ciobanilor până la violența unei ruperi de nori), iar sub bagheta lui Rattle, Sala Palatului a “înghițit” cu nesaț acordurile beethoveniene, primite cu un oarecare entuziasm după “ploaia” atonală a lui Adámek. Interesantă este astfel alăturarea celor două lucrări, fapt ce cu siguranță a creat o oarecare confuzie printre participanți.

Cât despre organizare… sunetul impecabil, completat de lipsa jocurilor de lumini și a altor șiretlicuri specifice evenimentelor pop, a păstrat focusul publicului pe muzică - o reală gură de aer proaspăt după seceta culturală a ultimului an. De altfel, pe tot parcursul lunii septembrie Festivalul Enescu va oferi publicului alte zeci de concerte și recitaluri memorabile susținute de mari orchestre, soliști și dirijori ai prezentului.

  • Text de Alex Mușat

Alex Musat

  •  Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter