De neratat în cinema! IMAX Day în România: cele mai bune filme ale momentului la un preț unic

Sâmbătă, 11 septembrie, de IMAX Day, te bucuri de un adevărat maraton cinematografic: cele mai bune șase filme ale momentului, la un preț special de 15 lei/bilet,  le poti viziona  pe cele mai mari ecrane curbate din țară, doar la Cinema City în București și Timișoara.

Iubitorii de film sunt invitaţi să se bucure de cele mai noi şi mai variate producţii cinematografice, la cele mai înalte standarde existente în materie de tehnologie, servicii şi nu numai, în cele două săli IMAX Cinema City din AFI Cotroceni și Shopping City Timișoara.

Filmele sunt  proiectate pe cel cele mai mari ecrane din ţară, un ecran având o suprafaţă de 336 de metri pătraţi, iar producțiile fiind transpuse într-o combinaţie armonioasă dintre imaginea strălucitoare, sunetul clar care te înconjoară de pretutindeni şi arhitectura specială a sălii de cinema.

Ziua IMAX se sărbătorește cu filmele “Croazieră în junglă”, “Reminiscențele trecutului”, “ Brigada sinucigașilor: Misiune ucigașă”, “Eliberează-l pe Guy”, “Shang-Chi și legenda celor zece inele” și “Fără zgomot 2”, la un preț unic de doar 15 lei pe film.

Șase producții de acțiune, dramă, aventură, romance, horror al căror protagonist vei chiar tu, datorită experienței cinematografice speciale de care ai parte numai în sălile IMAX. Tu vei fi în inima aventurii cu ajutorul celei mai complexe tehnologii cinematografice, ce te va purta dincolo de limitele imaginației, direct în centrul acțiunii.

Locurile sunt limitate, așa că pentru a prinde unul la cel mai tare maraton cinematografic organizat de Cinema City, cumpără acum bilet într-una dintre cele două săli  IMAX de la Cinema City AFI Cotroceni București sau Cinema City Shopping City Timișoara. 

Experiențe memorabile

În sălile IMAX trăiești filmul 100%, datorită tehnologiei cu totul revoluționare care îți permite să vezi imaginea la o claritate perfectă, pe cel mai mare ecran curbat din țară și să te bucuri de un sunet de 10 ori mai dinamic decât în sistemele standard.

Pe 11 septembrie, de Ziua IMAX, nu rata, de la ora 10.00,  productia marca Disney,“ Croazieră în junglă”, o aventură plină de neprevăzut în sălbatica junglă amazoniană, inspirat din celebra atracție cu același nume din clasicele parcuri de distracții. Pe imensul ecran te așteaptă Dwayne Johnson și Emily Blunt, în rolurile principale, într-o misiune pe viață și pe moarte pentru a găsi Arborele Vieții și a salva omenirea.

La 12.50 , este programat filmul “ Reminiscențele trecutului”, un SF romantic, avându-l în rolul principal pe Nick Bannister (Hugh Jackman), un investigator privat al minții, care navighează în lumea întunecată a trecutului, ajutându-și clienții să acceseze amintiri pierdute. Trăind într-un Miami acum acoperit de ape, viața lui se schimbă pentru totdeauna când primește un nou client, Mae (Rebecca Ferguson), odată cu care se naște și o obsesie periculoasă.

Apoi,  de la 15.45 super acțiunea te ia pe sus cu noul film din seria Brigada sinucigaşilor: Misiune ucigașă”. ”. Bine ai venit în iad, alias Belle Reve, închisoarea de categorie A cu cea mai mare rată de mortalitate din SUA. Aici sunt ținuți cei mai periculoşi super-ticăloși, iar câțiva dintre ei ar face orice pentru a ieși - inclusiv să se alăture super-enigmaticului Task Force X.

Urmează la 18.25 o porție sănătoasă de râs din care se nasc câteva întrebări cheie despre viață și destin, în “ Eliberează-l pe Guy”. Guy (Ryan Reynolds), un casier bancar, își dă seama că este de fapt un personaj secundar într-un joc video denumit „Free City”. Guy se transformă pe nepusă masă într-un erou, lansând o cursă contra cronometru pentru a salva jocul, înainte ca dezvoltatorii să îl închidă.

Seara continuă cu o nouă aventură în universul Marvel,  filmul „Shang-Chi și Legenda celor zece inele”. . La 21.00 îl cunoști pe cel mai cool nou super erou Marvel– Shang-Chi. Protagonistul acestui film este “Stăpânul Kung-Fu” din Marvel Comics, prezentat acum într-o lumină nouă. Shang-Chi (Simu Liu) este atras în organizația clandestină a celor Zece Inele și este forțat să se confrunte cu trecutul pe care credea că l-a lăsat în urmă.

Iar la miezul nopții te pregătești pentru un horror care îți face pielea de găină -  “Fără zgomot 2”.  Familia Abbott (Emily Blunt, Millicent Simmonds, Noah Jupe) și-a părăsit casa unde au avut loc tragicele evenimente și este acum nevoită să înfrunte teroarea lumii exterioare. Mama și cei trei copii își continuă lupta pentru supraviețuire cu îndârjire, deși creaturile care vânează după zgomote nu mai sunt singurele pericole mortale care pândesc din întuneric.

Programul complet IMAX Day, îl găsiți aici.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter