POINT OF VIEW: ÉTÉ 85 - O dragoste de-o vară

Call Me By Your Name a fost unul dintre cele mai apreciate filme ale anului 2017 și chiar și azi își menține statutul de favorit printre cinefilii care au apreciat povestea de dragoste dintre Elio și Oliver. La vie d’Adèle s-a bucurat de un succes uriaș atât printre criticii de film cât și printre spectatori. Moonlight a câștigat Oscar-ul pentru cel mai bun film într-un an în care totul părea predestinat pentru La La Land.

Filmele ale căror subiect principal gravitează în jurul dragostei dintre doi oameni de același sex au încetat să fie ceva tabu (în mare parte) și reușesc să devină etaloane în ceea ce privește felul în care se poate spune o poveste de iubire. De orice fel ar fi ea.

Având acest lucru în minte, în peisajul destul de pestriț al genului a apărut un nou competitor. Unul care nu reinventează roata sau care rupe normele, dar unul plin de candoare și naivitate încât e aproape imposibil să nu trezească empatie în spectatori. Été 85 (Vara lui ’85) este ultimul film al lui François Ozon, unul dintre cei mai iubiți realizatori de filme de origine franceză ai ultimilor ani. Bazat pe cartea cu același nume, filmul îl prezintă pe Alexis, un băiat de doar 16 ani care în timpul unei furtuni este salvat de la înec de către David, un băiat ceva mai mare ca el care începe să devină mai mult decât un prieten. Cu zâmbetul perfect, părul pieptănat pe spate, tot timpul pe motor și etalând geci de piele, David se prezintă ca fiind arhetipul de băiat rău dar cu o inimă de aur.

Dragostea dintre cei doi crește odată cu filmul și devine ceva de-a dreptul palpabil, trezind în spectator senzația de familiaritate: că într-un fel sau altul cei care urmăresc filmul au trăit ceva asemănător și ei, într-o vară, undeva, departe. Ozon clădește totul pe o fundație de nostalgie, apelând la elemente retro, de la muzică la lumini sau chiar și la lentila pe care a folosit-o să filmeze.

Poveștii nu îi lipsește nici caracterul dramatic, astfel că destul de repede ne dăm seama din faptul că Ozon pendulează între secvențe de flashback și altele din prezent, că David nu mai e printre cei vii, și dintr-un motiv sau altul Alexis este singurul care știe cu adevărat ce s-a întâmplat.

Creionându-l ca un bildungsroman căruia i se alătură o doză de coming of age, Ozon mizează pe personaje pentru a reuși să aducă spiritul ludic și plin de candoare al verii din acel an, 1985, pentru a-și spune povestea cât mai exact cu putință. Été 85 e o producție mai mult decât binevenită în contextul actual și pentru cei care vor să vadă povești frumoase cu care să rămână măcar și 5 minute după ce începe genericul, filmul e o alegere mai mult decât înțeleaptă. Emoționează, iar secvența finală cu Alexis care dansează nestingherit pe mormântul lui David ca și când s-ar reconecta cu dragostea de atunci este o imagine care sigur rămâne întipărită în memorie.

  • Text de Ştefan Iancu

Născut pe 26 decembrie 1997, Ştefan Iancu a interpretat roluri în peste zece producţii româneşti şi străine, lungmetraje şi filme de televiziune. A făcut parte din distribuţia unor filme precum Kyra Kyralina de Dan Piţa, Walking with the enemy de Mark Schmidt şi Amintiri din epoca de aur, proiect de Cristian Mungiu. A împărţit, la vârsta de cinci ani, platoul de filmare cu Keira Knightley şi câţiva ani mai târziu, cu Steven Seagal. În 2018, a primit Premiul Gopo pentru „Tânără speranţă”, pentru rolul din Un pas în urma serafimilor. Joaca actualmente în serialul TV Vlad.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter