PREMIERĂ | LUX ÆTERNA, un film năucitor marca Gaspar Noé

Pe 17 septembrie, în combo cu The Human Voice, scurtmetrajul lui Pedro Almodóvar bazat pe piesa de teatru a lui Jean Cocteau, are premiera în cinematografele de la noi un “eseu modest despre convingeri şi despre arta cinematografică”, dupa cum a fost caracterizat Lux Æterna chiar de către realizatorul său. Un film produs de Yves Saint Laurent şi regizat de Gaspar Noé, autorul provocatoarelor şi controversatelor Irreversible şi Enter the Void nu are cum să fie modest decât după o scară de valori radical diferită de cea a unui cineast obişnuit. Deşi are mai puţin de o oră, LUX ÆTERNA năuceşte pur şi simplu spectatorul - ambulanţele aşteptau în faţa cinematografului în care a avut premiera la Cannes în caz că cineva leşină sau i se face rău - fiindcă este un experiment de artă cinematografică dus la extrem, care are însă cel puţin o calitate incontestabilă: nu va lăsa pe nimeni indiferent sau apatic, ba dimpotrivă, va da naştere pe loc unor reacţii viscerale, fie de repulsie violentă, fie de ataşament inexplicabil.

Povestea începe simplu: regizoarea unui film (Béatrice Dalle) şi actriţa din rolul principal (Charlotte Gainsbourg) îşi ocupă timpul până la începerea filmărilor pălăvrăgind despre vrăjitoare, subiectul producţiei pentru care au fost angajate de producător. De aici, progresiv, începe o nebunie vizuală absolut indescriptibilă, pigmentată cu inserturi din filme şi citate ale unor cineaşti veneraţi de Gaspar Noé - Theodor Carl Dreyer, Rainer W. Fassbinder, Luis Buñuel, Jean-Luc Godard. Nebunie-nebunie dar nu-ţi vine totuşi să ieşi din sală (asta dacă n-ai făcut-o deja din primele minute) fiindcă sesizezi ca cinefil că fiecare efect stroboscopic sau split-screen, fiecare cadru din filmele de epocă sau frânturi de opinii scrise cu caractere antice romane sunt parte a unui produs artistic ce are noimă narativă şi o estetică aparte, chiar dacă dureroasă pentru privitor, tipică pentru Gaspar Noé. Căruia Saint Laurent, prin directorul său de creaţie, designerul belgian Anthony Vaccarello, i-a dat mână liberă (şi bani) cu singura condiţie să folosească icon-uri feminine ale casei de modă şi vestimentaţia din cele mai recente colecţii lansate. Astfel au intrat în scenă Dalle şi Gainsbourg, dar şi supermodelele Abbey Lee şi Mica Argañaraz. Lux Æterna nu este însă un film despre modă ci un film despre... cum se face film din perspectiva unei femei-regizor care are dificultăţi în a-şi manageria echipa.

Alte lămuriri despre Lux Æterna ne oferă Gaspar Noé într-un interviu obţinut prin amabilitatea distribuitorului român al filmului, Independenţa Film. Referitor la folosirea unui fragment din filmul-cult din 1922, Häxan, dilema era dacă l-a interesat aspectul feminist sau, poate, vraja pe care o exercită cinema-ul asupra spectatorilor. “Filmul Häxan este o capodoperă care explică mai bine decât orice alt film făcut ulterior ce a reprezentat vânătoarea de vrăjitoare care a durat un secol întreg în toată Europa. Unii numesc acest masacru, perpetuat în numele Domnului, “sexocid”, pentru că femeile au reprezentat 80% dintre executaţi. Mi-ar place să fac într-o bună zi un film serios pe această temă dar nu e suficient să ai mijloacele necesare... Faptul că regizoarea interpretată de Béatrice Dalle se arată incapabilă de a-şi face corect filmul vorbeşte mai mult de imposibilitatea de a reprezenta anumite subiecte în structura fabricării filmelor comerciale din ziua de azi decât de Béatrice însăşi.... A spune că Lux Æterna este un film feminist ar fi exagerat dar este cu siguranţă foarte “testosterofob” la cât sunt de patetice personajele masculine dominatoare. Referitor la ultima parte a întrebării, sigur că îmi place când ecranul de cinema devine demoniac şi împinge spectatorii într-o transă şamanică. E mai palpitant să vezi filmele hipnotice ale lui Tony Conrad şi Kenneth Anger decât filmele astea oneroase de televiziune împănate cu dialoguri şi fire narative grosiere cu care suntem bombardaţi fără încetare!”

Frapantă din start este prospeţimea dialogurilor ce sugerează o doză masivă de improvizaţie. Câtă libertate au avut actriţele ne explică simplu Noé: “Dialogurile sunt proaspete fiindcă n-am avut timp să scriu nici măcar o replică şi, de asemenea, pentru că am mai multă încredere în interpreţi când le dau voie să îşi aproprieze pe ecran imaginea şi vocabularul personal... Dialogul între Charlotte şi Béa de la începutul filmului este o lungă improvizaţie filmată chiar în ultima zi, când le-am zis ‘Vorbiţi de filmarea voastră, de vrăjitoare, de alte filmări, etc. Evitaţi să citaţi nume şi amuzaţi-vă la maximum. Succes şi ne vedem în 20 de minute! Camera, acţiune!’, şi din 20 de minute am păstrat 12 care sunt jos pălăria! E o plăcere să lucrezi cu actriţe atât de carismatice!” Calitatea de “carismatice” atribuită generos de cineast trebuie percepută însă, ca şi “modestia” de la început, strict în raport cu referinţele personale ale lui Gaspar Noé, iar despre cât sunt acestea de atipice vă puteţi face o idee fresh doar trăind experienţa Lux Æterna.

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter