DESIGN | „Super September” | Luna design-ului în Europa

Se anunță un septembrie frenetic din cele mai bune motive. După o lungă perioadă în care multe mărci și branduri au fost nevoite să renunțe la evenimentele fizice, luna septembrie va marca prima oportunitate a acestora de a-și arăta produsele pe viu publicului amator și cunoscător din întreaga Europă. Un program aglomerat de târguri și festivale, evenimente atât tradiționale, cât și noi, în orașe europene spectaculoase, toate adunate într-un ‚super septembrie’. Pentru a mai domoli agitația, iată o listă cu cele mai interesante momente ale lunii următoare pe care nu trebuie să le pierzi din vedere.

 Salone del Mobile

Unul din orașele cheie ale acestei luni este Milano care și-a mutat programul său tradițional din aprilie în septembrie. Săptămâna Design-ului de la Milano este cea mai mare reuniune anuală de design din lume, reprezentând un cumul de evenimente care vor avea loc în mai multe locații de-a lungul orașului. Între 4-10 septembrie se desfășoară Salone del Mobile, cel mai râvnit târg de mobilă din lume. Curatorul evenimentului, arhitectul Sefano Boeri, consideră această ediție o oportunitate de a demonstra că „Milano este în viață” chiar și după anul pandemic. Târgul va fi conceput ca o bibliotecă, renunțându-se la standurile individuale, înlocuite cu afișe dispuse pe pereți modulari, proiectați de arhitectul Andrea Caputo. Tot în aceeași perioadă se va desfășura Brera Design District, eveniment care promovează activitățile comerciale și culturale prin dezvoltarea celui mai sugestiv și important district din Milano. Tema din acest an, „Forms of Living”, reunește o selecție a celor mai definitorii activități pentru identitatea cartierului istoric: design, lifestyle, mâncare, artă și cultură. Evenimente similare vor avea loc și în cartierele Cinque Vie, Lambrate, Ventura, Tortona și Alcova.

Între timp, în Franța, are loc Săptămâna Design-ului la Paris, în perioada 9-18 septembrie, o completare a universului Maison & Objet, expoziția bianuală franțuzească de design. Patru dintre cele mai dinamice zone ale orașului cu 9 plimbări tematice care te poartă în 200 de locații te ajută să redescoperi Parisul prin lentila inovației. Showroom-uri, buticuri, galerii, ateliere, restaurante, hoteluri, muzee și instituții sărbătoresc diversitatea prin care poate fi abordat design-ul alături de profesioniști, curioși și dependenți de tendințe noi.

3daysofdesign este evenimentul anual de design din Danemarca, care are loc în Copenhaga, 16-18 septembrie. Showroom-urile, galeriile, expozițiile și conferințele devin o vitrină prin care vei avea ocazie să să studiezi și să experimentezi tendințele și noile idei prognozate pentru viitor. Evenimentul prezintă o selecție remarcabilă de mărci notabile din Danemarca și din străinătate, deschisă publicului larg, fie ei bloggeri, cumpărători, designeri, arhitecți sau pasionați de design din întreaga lume.

La Londra, în perioada 18-26 septembrie, va avea loc London Design Festival, cu un program de evenimente online și offline și prezintă instalații și expoziții de la artiști, designeri și arhitecți de top din capitala Marii Britanii. Unul dintre cele mai importante repere este Medusa, proiect realizat de arhitectul japonez Sou Fujimoto și studioul de producție și dezvoltatorul de tehnologie Tin Drum care înfățișează o realitate mixtă ce examinează structura, natura și vizualul la Muzeul V&A. O succesiune de trăsături naturale și arhitecturale se vor transforma și vor evolua pe baza mișcării publicului, creând un design aproape viu care indică interacțiunea dintre toate lucrurile și solicită analiza schimbărilor climatice și a rolului naturii în viața modernă.

foto © 7reasons, Vienna Design Week

Ultimul eveniment de pe lista noastră este Săptămâna Design-ului de la Viena, cel mai mare  festival de design organizat în Austria, care se va desfășura în perioada 24 septembrie - 3 octombrie și are în prim-plan mai degrabă procesul de creație decât obiectul în sine. Zonele mai puțin cunoscute ale orașului se transformă în etapele de proiect, cu abordări critice și jucăușe, discuții atât pentru începători, cât și pentru profesioniști care explorează noi perspective asupra obiectelor din jurul nostru, iar design-ul, precum și procesele de fabricație, sunt dezvăluite adesea în moduri experimentale specifice locației lor.

Stockholm Craft Week 2021 | Foto © Linn-Ahlgren, Nationalmuseum

Pe lângă evenimentele menționate mai sus, în luna septembrie vor avea loc și MIPIM la Cannes (7-8 septembrie) - primul eveniment care reunește cele mai influente persoane din industria imobiliarelor, a cărui tema din acest an se intitulează „New World: New Era, Time to Reconnect”, Săptămâna Design-ului de la Helsinki (9-19 septembrie) - cu tema „Wisdom”, festivalul își propune să interogheze ideile din spatele timpului de a reflecta, învăța și a succesului prin eșec, Design Miami Basel (21-26 septembrie) - o serie de expozanți care examinează relația dintre oameni și lumea naturală prin mobilier, inovație și design, Stockholm Craft Week (30 septembrie - 3 octombrie) - 42 de participanți își propun ca prin lucrările lor să crească popularitatea meșteșugului ca formă de artă.

  • Text de Teodora Bratu.

Teodora Bratu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter

____________________________